G4Media.ro

Asociația Forumul Judecătorilor: Reformele structurale solicitate de organismele europene și internaționale relevante…

Sursa foto: Unsplash/ Tingey Injury Law Firm

Asociația Forumul Judecătorilor: Reformele structurale solicitate de organismele europene și internaționale relevante și de magistrații români nu mai pot fi întârziate / Lipsa lor amenință inclusiv aderarea României la OCDE

Asociația Forumul Judecătorilor din România atrage atenția luni, într-un comunicat, că „reformele structurale solicitate de organismele europene și internaționale relevante, precum și de magistrații români nu mai pot fi întârziate, lipsa lor amenințând inclusiv aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)”.

Asociaţia menționează că a luat act de cerințele formulate de OCDE cu privire la reformele necesare în domeniul justiției.

Aceste solicitări sunt similare apelurilor pe care Asociaţia Forumul Judecătorilor din România le-a adresat autorităților române în ultimii ani, susținând în mod continuu necesitatea adoptării unor reforme prin care justiția română să recapete elementele necesare funcționarii sale în baza principiilor independenței, meritocrației, eficienței și responsabilității, precizează sursa citată.

„Noile legi ale justiției, adoptate în anul 2022 și prezentate drept un mare succes, s-au îndepărtat de la acest ideal, sistemul judiciar cunoscând un regres inacceptabil.

Reafirmăm că sunt urgent necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și cerințele organismelor europene și internaționale relevante, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

De altfel, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică reiterează observația privitoare la lipsa unor consursuri meritocratice privind promovarea magistraților, îndeosebi la Înalta Curte de Casație și Justiție, modalitățile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătorești pronunțate de candidați pe parcursul întregii lor activități (însoțite de un interviu în fața Secției pentru judecătrori a CSM în privința promovării la ÎCCJ) fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic”, subliniază Asociația Forumul Judecătorilor.

Aceasta susține că trebuie introduse în legislație recomandările Comisiei de la Veneția din ultimul Aviz urgent, emis la sfârșitul anului 2022, respectiv: ”extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, și eliminarea posibilității reînnoirii mandatelor, precum și consolidarea garanțiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție infirmă motivat toate măsurile și soluțiile adoptate de ceilalți procurori (cu excepția DNA și DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecție prin concurs pentru vicepreședinții instanțelor și procurorii șefi adjuncți ai parchetelor și stabilirea în mod clar a faptului că agenții poliției judiciare detașați pe lângă parchete nu au obligații de raportare față de Ministerul de Interne.”

De asemenea, Comisia de la Veneția regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competențele de dinainte de înființarea SIIJ și recomandă restabilirea competențelor DNA de a investiga și urmări penal infracțiunile comise de judecători și procurori. În plus, necesitatea modificării legislative privind modul de funcţionare al Inspecţiei Judiciare se impune inclusiv prin prisma hotărârii obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 11 mai 2023 (cauza C-817/21, Inspecţia Judiciară), se mai arată în comunicat.

„Reformele structurale solicitate de organismele europene și internaționale relevante, precum și de magistrații români, nu mai pot fi întârziate, lipsa lor amenințând inclusiv aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică”, subliniază asociația.

Context. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), organizație cu care România a început discuțiile formale pentru aderarea, a transmis autorităților mai multe observații și recomandări legate de domeniul justiției, potrivit unui document consultat de G4Media. Documentul este un draft realizat de specialiștii OCDE și poate suferi modificări în dialogul cu autoritățile române. Capitolul dedicat justiției ridică probleme precum lipsa promovării meritocratice a magistraților, precum și amenințările la adresa independenței judiciare. Detalii aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...