G4Media.ro

Asociația Inițiativa pentru Justiție: Lucian Netejoru i-a făcut plângere penală procurorului care…

Sursa: Agerpres/ Autor: Cătălina Păun

Asociația Inițiativa pentru Justiție: Lucian Netejoru i-a făcut plângere penală procurorului care a deschis dosarul violențelor jandarmilor de la mitingul din 10 august

Asociația Inițiativa pentru Justiție (AIJ) anunță într-un comunicat de presă că Lucian Netejoru i-a făcut o plângere penală lui Bogdan Pîrlog, procurorul care a deschis dosarul violențelor jandarmilor de la mitingul din 10 august, pe motiv că acesta l-ar fi denigrat cu ocazia consultărilor dintre magistrați și președintele Klaus Iohannis din 27 martie.

Asociația mai arată că Lucian Netejoru a început și o anchetă disciplinară împotriva a doi dintre co-președinții AIJ, procurorii Bogdan Pîrlog și Sorin Marian Lia.

Comunicatul integral:

Asociația Inițiativa pentru Justiție militează constant pentru apărarea valorilor statului de drept, invocând, printre altele, încălcarea legii și regulamentului în procedura de numire a inspectorului-șef Lucian Netejoru și solicitând revocarea din funcția de președinte al CSM a doamnei judecător Lia Savonea, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor.

Pentru aceste motive, considerăm că cercetarea disciplinară a doi dintre co-președinții AIJ, procurori Bogdan Ciprian PÎRLOG și Sorin Marian LIA, invocându-se un pretext inconsistent, în circumstanțele arătate, constituie o acțiune în scop de intimidare, atât a celor vizați, cât și a altor magistrați care luptă pentru apărarea independenței justiției, ca valoare esențială a statului de drept.

Reamintim că domnul procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG este procurorul militar care s a sesizat din oficiu cu privire la faptele comise de jandarmi cu prilejul reprimării manifestațiilor pașnice din 10 august 2018 și că după acel moment a fost vizat de mai multe acțiuni disciplinare exercitate împotriva sa.

În prezent, domnul procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG este candidat la funcția de procuror șef al SIIJ, având ca obiectiv declarat stoparea activității nelegale și neconstituționale a SIIJ. Candidatura sa a făcut și face încă obiectul mai multor tentative de blocare din partea grupării din CSM al cărei lider este doamna președinte Lia Savonea. Inițial, candidatura i-a fost respinsă ca inadmisibilă, sub pretextul neîndeplinirii vechimii. Ultima acțiune de blocare a candidaturii o reprezintă fixarea interviului pentru data de 18.06.2019, dată stabilită cu nerespectarea termenului legal și știind că acesta nu se va afla în țară.

La data de 12.06.2019, respectiv 14.06.2019, domnului procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG, și domnului procuror Sorin Marian LIA li s-a comunicat rezoluția Inspectiei Judiciare de începerea cercetării disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 („manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”).

La data de 31.05.2019, ca urmare a unei sesizări formulate de procurorii din cadrul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) în data de 03.04.2019, Inspecția Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare cu privire la doi dintre co-președinții asociației, locotenent-colonel procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG, prim procuror adjunct la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și procuror Sorin Marian LIA, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004.

Din cuprinsul rezoluției 1729/A/31.05.2019, rezultă că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) ar funcționa pe baze constituționale și legale, în acest sens fiind reproduse pasaje din decizia Curții Constituționale nr. 33/2018, că SIIJ a emis un număr de 16 comunicate de presă prin biroul de informare și relații publice al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care le enumeră, apoi sunt reproduse pasaje din poziția exprimată de către domnul procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG cu ocazia consultărilor organizate de către Președintele României, aceste pasaje fiind apreciate a constitui manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției. Nu sunt expuse pasaje aparținând domnului procuror Sorin Marian LIA, dar se reține faptul că acesta are poziție comună fără alte explicații. Este invocată și nerespectarea art. 9 alin. 2 din Codul Deontologic, care nu are nicio relevanță în cauză, petenții nefiind participanți în cadrul vreunei proceduri judiciare desfășurate de către domnul locotenent-colonel procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG, prim procuror adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București sau domnul procuror Sorin Marian LIA, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

Sesizarea a fost formulată în numele celor șase procurori care funcționau la data respectivă în cadrul SIIJ, dar este semnată doar de cinci dintre aceștia și a fost transmisă în mod oficial de SIIJ printr-o adresă purtând antetul instituției, ca și cum ar fi un act al SIIJ, nu un act al unor persoane fizice.

Prin sesizare, se solicită analizarea „încălcării codului deontologic de către domnii procurori BOGDAN PÂRLOG și SORIN LIA, numai dacă inspectorii judiciari apreciază că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. A din Legea 303/2004”.

Din cuprinsul sesizării procurorilor din cadrul SIIJ rezultă că aceștia sunt nemulțumiți de opiniile expuse de domnii procurori Bogdan Ciprian PÎRLOG și Sorin Marian LIA în cadrul consultărilor cu magistrații organizate la data de 27.03.2019 de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, pe tema stării justiției, și de conținutul comunicatului emis de AIJ la data de 31.03.2019. Cu prilejul consultărilor, cei doi co-președinți ai AIJ au expus opinii critice cu privire la modificările legilor justiției, inclusiv înființarea și funcționarea SIIJ, au arătat că poziția exprimată este în concordanță cu poziția celor 4000 de magistrați dintr-un total de 6800 care au solicitat respingerea modificărilor aduse legilor justiției, dar și cu cea exprimată de toate adunările generale ale instanțelor și parchetelor și au arătat necesitatea clarificării sintagmei constituționale „sub autoritatea ministrului justiției”. Prin comunicat s-au prezentat punctele de vedere expuse de cei doi co-președinți ai AIJ și s-a criticat modul în care președintele CSM, doamna judecător Lia Savonea, înțelege să își exercite funcția. Procurorii din cadrul SIIJ au considerat că expresiile „atitudine duplicitară constantă”, „smerită”, cu referire la președintele CSM încalcă art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, la fel și faptul că o parte din colegii judecători sunt felicitați prin comunicat „pentru verticalitatea și bunul-simț de care au dat dovadă”.

În adresa SIIJ de înaintare a sesizării se face însă referire la un alt procuror, co-președinte al unei alte asociații profesionale a magistraților, solicitându-se cercetarea sa sub aspectul încălcării Codului deontologic. iar nu la cei doi procurori vizați. Pentru acest motiv, Inspecția Judiciară a fost nevoită să solicite SIIJ să clarifice cu privire la ce persoane și ce fapte solicită să se efectueze cercetări (rezultând că sesizarea îi vizează pe cei doi co-președinți ai AIJ, cu privire la celălat co-președinte al unei asociații profesionale fiind făcută o sesizare de către SIIJ la data de 05.04.2019, având un alt obiect, anume cerere de apărare a independenței SIIJ ca urmare a opiniilor expuse într-un interviu).

Din cuprinsul dosarului mai reiese că inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, domnul Lucian Netejoru, și doamna inspector Mateș Daniela Sanda au formulat, la data de 12.04.2019, plângeri penale împotriva domnului procuror Bogdan Ciprian PÎRLOG (instrumentate de SIIJ).

Asociația „Inițiativa Pentru Justiție”,

Co-președinți, procurori:

Sorin Marian LIA
Ionuț MARCU
Bogdan-Ciprian PÎRLOG

Foto: Lucian Netejoru (Sursa: Agerpres/ Autor: Cătălina Păun)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Acest imbuibat infect trebui arestat de urgență și judecat pt înaltă trădare și apartenență la grup infracțional organizat. Este incredibil tupeul acestor hoți care au distrus țara și justiția.

    • Inca o dovada ca rezultatele alegerilor si referendumului nu au condus la nicio schimbare in justitie, mafia psd isi mentine dominatia asupra CCR, Inspectiei Judiciare, Sectiei Speciale, CSM, presedintilor Curtilor de Apel si asupra unei parti din ICCJ.
      Presiunea Opiniei Publice, Societatii Civile, Studentilor, Intelectualilor, Ziaristilor cinstiti trebuie sa creasca, pana la revocarea si arestarea procurorilor si judecatorilor corupti, aflati in solda mafiei psd.

  2. Vedeti ce se intampla in Moldova.
    Pana mai ieri puternicii zilei cautati azi,international,pentru fapte criminale!

    • Si-au facut gresit impresia cum ca n-au ce pierde, au strans deja de vreo trei-patru capete de acuzare, ce mai conteaza unul sau doua in plus !? Abia astept sa le citesc surpriza din privire, atunci cand Presedintele Comitetului de Intampinare, adica nea Alifie, le va comunica programul de vizita la sala cu dusuri, program intocmit in stransa legatura cu numarul capetelor de acuzare…

  3. Inca 20 de ANI pana curatam Romania de alde d-astia din CERCUL Dragnea!
    Nici nu stiu daca vor ajunge 20 de ani, suntem la 30 de ani de la Revolutiie iar urmasii PCR-FSN ii avem in acest PSD toxic si plin de escroci si infractori!

  4. sunt foarte foarte foarte convins ca avem nevoie de USL peste tot. Trebuie mult insecticid folosit pentru o completa deratizare.Dar este nevoie si de ajutorul nostru la vot. PNL observ ca vorbeste pe citeva voci si nu prea este convins de drumul de urmat.Au schelete prin sertare cu toptanul

    • Apropo, si ce legatura are PNL cu articolul de fata? Va zica, psd-alde este nevinovat ca un prunc, in schimb PNL e tartorul! Cara-te dreaq de postac infect! Emile, tu esti?

    • toti cei care l-au favorizat pe infractorul redivist dragnea liviu nicolae si intregul gio psd-alde sunt la randul lor infractori si locul lor este la parnaie!

  5. E clara treabă mafia PSD + ALDE nu se preda , continua drumul pe care la început cu Dragnea spre nimicirea justiției , ieri proteste împotriva lu Johanis , azi Tariceanu a început cu protocoale secrete și asmute camarila PSD ista din justiție . Nu a murit PSD + ALDE și nu o sa se schimbe , când ești la putere vrei toată puterea nu îți ajunge doar o parte , asta ii face să subordoneze complet justiția ptr asta se bat , mai sunt peste 2000 de corupți care o să înfunde pușcăriile din PSD , d accea ei nu se pot oprii trebuie sa continue cu subordonarea justiției altfel nu o sa mai aibă cine să conducă partidul . La cum arată situația din ziua de azi tare mie frica că suntem un fel de Moldova mai mica , un stat capturat de infractori care nu o sa se lase niciodată de buna voie . CCR e al PSD , avocatul poporului al PSD , Șefa CSM PSD , inspecția judiciară PSD , secția specială PSD , Curtea de Conturi PSD , ANAF nimic în tara asta nu mișcă fără dorință partidului unic ( PSD ) . Trebuie toate restructurate și introduse meritocrația și concursuri pe toate posturile publice , ești bun rămâi ești prost pleci .

  6. GIO din justitie savonea-florea-stan-netejoru trebuie eliminat de-ndata din toate institutiile cheie ale statului de drept. chiar daca psd o lasa cum, aparent, mai moale cu amestecul in justitie dupa esecul din 26 mai, acum cum mai indreptam tot raul deja facut, care iata, continua sa puna tinta pe magistratii onesti. si nu mai vorbesc de giani, care de maine va fi plasat strategic la ccr si va pune in mod constant presiune pe ceilalti judecatori, chiar si indirect, fiind omul de baza al coruptilor de la putere.

  7. Nu am inteles niciodata de ce cei care fac plangeri penale fara probe (cred ca interesul este sa ajunga doarul la sectia SS) nu raspund si ei penal.

    • Acel lucru se intampla într-o tara normala, dar noi nu traim într-o tara normala.
      Acum orice idiot poate sa debiteze ce vrea fara a se teme de repercursiunile gestului sau aberant.

  8. Era de asteptat, tinand cont ca Pirlog a avut „tupeul” sa receara desecretizarea dosarelor privind 10 August.
    Cata mizerie trebuie stearsa in urma acestei sectii speciale, o sa dureze ani de zile, din pacate.

    • exista totusi avantajul ca prin aceste dosare deschise la ss au strans deja probatoriul in baza carora li se vor administra condamnarile!

  9. Mai bine si-ar face lui, plangere penala ,ptr.ca si-a plagiat teza de doctorat ( conform informatiilor din P.S. Neews).