Asociația „Medici pentru România” lansează campania de vaccinare la sate, cu ajutorul cadrelor medicale voluntare
Asociația Medici pentru România a lansat campania „Vaccinarea la sat”, cu ajutorul Ministerului Sănătății, iar prima acțiune din campaine va avea loc sâmbătă, 5 iunie, în Comuna Bătrâni din Județul Prahova, potrivit unui comunicat de presă.
Acțiunile de vaccinare vor avea loc doar în timpul weekend-urilor, iar toate cadrele medicale participante la campanie o fac în mod voluntar.
Scopul campaniei e să aducă vaccinul mai aproape de mediul rural, acolo unde numărul persoanelor imunizate e extrem de scăzut.
Medicii vor merge sâmbătă, 5 iunie, alături de asistenți, în Comuna Bătrâni din Prahova, acolo unde îi vor vaccina pe cei care doresc să se imunizeze, însă nu au posibilitatea de a se deplasa la un centru de vaccinare din apropiere. Serul folosit va fi cel produs de compania Pfizer/BioNTech.
Direcțiile de Sănătate Publică sunt cele care pun la dispoziția medicilor și personalului medical auxiliar mașini cu șoferi, vaccinurile, echipamentele de protecție și tabletele pentru înregistrare.
”Ține de noi toți să ne implicăm așa cum putem și să susținem eforturile Guvernului României, ale Ministerului Sănătății, ale CNCAV, aducând vaccinul cât mai aproape de toți românii. Îmi doresc ca și această campanie Medici pentru România, așa cum s-a întâmplat și anul trecut cu campania ‘Nu Uităm de Ceilalți’, să vină în sprijinul oamenilor, să reușim să depășim astfel, împreună, perioada grea a pandemiei”, declară Alex Costache, Președintele Asociației „Medici pentru România”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii