G4Media.ro

Asociația Micilor Transportatori din Bulgaria pregătește un protest național prin blocarea vămilor

Sursa foto: G4Media.ro

Asociația Micilor Transportatori din Bulgaria pregătește un protest național prin blocarea vămilor

Asociația Micilor Transportatori din Bulgaria pregătește un protest național. Proprietarii firmelor cu până la 5 camioane au amenințat că vor bloca cu camioane toate punctele de frontieră. Oamenii sunt pregătiți de protest dacă statul va majora din 2023 taxele de drum pentru vehiculele grele de marfă, transmite publicația 24 Chasa, preluată de Rador.

Decizia a fost luată recent în cadrul Adunării Generale de la Plovdiv.

Borislav Mechkarov este șofer internațional de 18 ani. Camionul său a parcurs milioane de kilometri pe drumuri, atât în Bulgaria, cât și în străinătate. El spune că starea secțiunilor de drum de clasa a doua din Bulgaria este cea mai critică față de cele din Europa.

„90% dintre toate șosele de centură din orașe sunt sub orice critică. Cel mai rău stă șoseaua de centură a orașului Vrața, iar acolo e deja șoseaua spre Vidin. Nimic nu este reparat, ci doar peticit din când în când, iar plombele din gropile de asfalt cad doar când treci pe acolo. De ce să plătesc pentru asta, dacă nu este reparat?”, se întreabă Borislav Mechkarov.

Ivanka Ivanova și soțul ei sunt din Dobrici. Au o afacere de familie cu cinci camioane pe care le-au cumpărat pe credit, pe care încă îl achită. Unul din camioane este condus chiar de ea. Ea susține că dacă taxa de drum va fi majorată cu 50% începând cu Anul Nou, așa cum intenționează să facă statul, ei vor da faliment.

„Dacă aceast camion se oprește, luna viitoare nu vom mai avea ce să punem pe masă”. De exemplu, pe drumul Varna-Ruse poate că ies circa 30-40 de leva, iar asta pentru aproximativ 200-230 de kilometri taxă. În România, pe circa 600 de kilometri, eu plătesc 11 euro și circul pe autostrăzi”, spune Ivanova.

Cealaltă problemă este așteptarea cu ore în șir la granițe, pentru care plătesc adesea amenzi. Transportatorii mici propun ca TIR-urile bulgărești să treacă în tranzit prin coridoare speciale prin granițele din interiorul UE. „Bulgaria-România, aici țări vecine, să trecem liber, fără controale mari, ca de exemplu în Ungaria, cântarul lor este separat de casele de marcat”, explică Ivanka Ivanova.

Potrivit Asociației Micilor Transportatori, sectorul are nevoie de sprijin. 12.000 de firme mici nu se mai descurcă pentru că, spre deosebire de alte țări europene, Bulgaria nu le-a inclus în Planul de Redresare și Reziliență.

„Da, veți spune să creștem prețul transportului, dar că atunci când creștem prețul transportului cu 5%, totul în magazin sare cu 50%. Unii se spală constant pe mâini de noi. Nu dorim să fim parte din această schemă. Dacă taxele de drum vor fi înghețate, dacă se încheie un acord între Bulgaria și România pentru a evita aceste cozi, nu avem nicio intenție să protestăm”, a declarat Vladimir Maistorov, președintele Asociației Micilor Transportatori din Bulgaria.

Declarația cu solicitările acestora va fi transmisă Ministerului Finanțelor și Ministerului Transporturilor, a transmis televiziunea NOVA. Dacă nu vor fi ascultați, vor intra în grevă. (Traducerea: Mirela Petrescu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează