Asociația MozaiQ: PNL este o rușine pentru liberalismul la nivel european / Cerem și PSD și lui Marcel Ciolacu să fie fideli doctrinei social democrate / Cerem partidelor legalizarea de urgență a parteneriatelor civile!
Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT+ (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender) solicită partidelor parlamentare, inclusiv PSD și PNL, legalizarea de urgență a parteneriatelor civile, se arată într-un comunicat transmis redacției G4Media.ro. Asociația critică în termeni duri PNL și PSD, pe motiv că nu respectă doctrinele familiilor politice europene din care fac parte. Activistii pro-LGBT îl critică pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce și-a declarat susținerea față de familia tradițională.
”Familia tradițională nu ar avea nimic de suferit dacă s-ar legaliza parteneriatele civile. Partidul Național Liberal este o rușine pentru liberalismul la nivel european. Un partid cu adevărat liberal ar trebui să susțină drepturile minorităților și drepturile omului. Cerem din partea liberalilor o atitudine în acord cu angajamentele europene ale României, la fel cum cerem și PSD și lui Marcel Ciolacu să fie fideli doctrinei social democrate.” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.
Redăm mai jos integral comunicatul Asociației MozaiQ:
”În contextul declarațiilor primarului USR din Câmpulung, Elena Lasconi, privind definiția restrânsă a termenului “familie”, considerăm că este extrem de important ca la nivelul clasei
politice să fie redeschisă discuția privind legalizarea parteneriatelor civile. România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerecunoașterea cuplurilor gay,
iar România nu mai are nicio cale de atac, decizia este definitivă si România riscă o monitorizare din partea Consiliului Europei cu consecințe la nivel internațional.
Persoanele LGBT+ din România trebuie să fie respectate și recunoscute de către statul român, chiar și acum în al 13-lea ceas. Parteneriatul civil ar reglementa chestiuni ce țin de moștenire,
regimul bunurilor comune, pensie de urmaș, vizita partenerului în spital. Propunerea legislativă Pl-x 152/2019 zace în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, are deja trei avize pozitive de la
comisiile din Cameră și solicităm adoptarea acesteia de urgență.
Nu în ultimul rând, sprijinul românilor este în creștere față de parteneriatul civil. Astfel, conform unui studiu recent al MozaiQ reprezentativ la nivel național, jumătate dintre tinerii din România
sunt de acord cu legalizarea parteneriatelor civile, cifra crescând la 59% susținere în cazul locuitorilor Bucureștiului.
“Ne-am obișnuit să fim atacați constant de politicieni, dar e momentul ca lucrurile să se schimbe. E momentul ca politicienii să își asume legalizarea parteneriatelor civile și în acest sens am și lansat campania www.iubimlafel.ro, prin care explicăm cetățenilor ce înseamnă parteneriatul civil. Nu cere nimeni căsătorie în biserică, dar trebuie să fim recunoscuți. Ce se întâmplă cu noi și familiile noastre în caz de deces, de boală? Suntem complet descoperiți, iar un astfel de tratament al minorităților este inacceptabil într-o țară democratică. Așteptăm un răspuns hotărât de la Marcel Ciolacu, ca premier al României” a declarat Sergiu Marinescu, director de comunicare MozaiQ.
“Am văzut că a ieșit și domnul fost premier Nicolae Ciucă să își declare susținerea nemărginită pentru familia tradițională, ca și cum ar fi vreo noutate. Familia tradițională nu ar avea nimic de
suferit dacă s-ar legaliza parteneriatele civile. Partidul Național Liberal este o rușine pentru liberalismul la nivel european. Un partid cu adevărat liberal ar trebui să susțină drepturile minorităților și drepturile omului. Cerem din partea liberalilor o atitudine în acord cu angajamentele europene ale României, la fel cum cerem și PSD și lui Marcel Ciolacu să fie fideli doctrinei social democrate.” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.
Asociația MozaiQ este o organizație comunitară care luptă pentru drepturile omului și care participă la dezvoltarea comunității LGBT+ din România sub stindardul solidarității și încrederii
reciproce, rezultate din activități sociale, o prezență pe scena culturală alternativă, precum și atenția deosebită acordată diverselor grupuri din comunitate.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii