G4Media.ro

Asociația Națională pentru Protecția Pacienților solicită abrogarea impozitului pe toate concediile medicale:…

Sursa foto: Unsplash / Alexander Grey

Asociația Națională pentru Protecția Pacienților solicită abrogarea impozitului pe toate concediile medicale: Orice încercare de a menține această dispoziție pentru anumite categorii de pacienți va produce grave discriminări

Asociația Națională pentru Protecția Pacienților solicită abrogarea impozitului pe toate concediile medicale, subliniind că orice încercare de a menține această dispoziție pentru anumite categorii de pacienți va produce „grave discriminări”.

„Atenționăm Guvernul si Parlamenul României că orice încercare de a menține această dispoziție prin amendamente ce diferențiază pacienții cu incapacitate temporară de muncă pe diverse categorii de patologii va fi de natură să producă grave discriminări si vom apela la toate mijloacele legale de atac impotriva acelor dispoziții. În concluzie, CEREM Guvernului si Parlamentului României să abroge în totalitate dispoziția stabilită prin art. 155 alin (1), lit i) din OUG nr. 115/2023”, se arată într-un comunicat de presă al asociației.

Aceasta precizează că „este inuman să impozitezi un venit necesar asigurării continuității existenței unui om suferind, uneori muribund, care are probleme de sănătate ce impun un anumit regim alimentar si de viață, este în incapacitate temporară de muncă si de a-si asigura singur anumite nevoi sociale, are nevoie de medicamente si materiale medicale cu o anumită contribuție personală”.

Este cunoscut faptul că, în cele mai multe cazuri, nevoile zilnice ale unui om bolnav aflat în incapacitate de muncă sunt mult mai mari față de veniturile curente obținute din muncă. Poate că doar o parte dintre cei ce încearcă să fundamenteze sau să facă studii de impact pentru elaborarea anumitor dispoziții legale nu cunosc sau ignoră aceste aspecte, mai arată asociația.

Este de neînțeles cum s-a fundamentat profesionist și cum s-a analizat impactul aplicării dispozițiilor art. 155 alin (1), lit i) din OUG nr. 115/2023 adoptată de Guvern pe 14 decembrie 2023!

Este surprinzător să constatăm că dispoziția de impozitare a veniturilor din concedii medicale NU rezolvă problema invocată public, verbal, de către reprezentanți ai Guvernului, anume, reducerea numărul de concedii medicale eliberate în mod abuziv.

Acordarea concediilor medicale se face doar de către medicii autorizați care au contracte cu casele județene de asigurări de sănătate si, mai cu seamă, care au competență să precizeze diacgnosticul, să stabilească statusul pacientului, să evalueze capacitatea de muncă si influențele în evoluția stării de sănătate a pacientului, dacă este supus stresului si eventualelor eforturi prin muncă sau alte activități.

Din argumentele reprezentanților Guvernului, să înțelegem că o întreagă clasă profesională este supusă suspiciunii de acordare de concedii medicale în mod fraudulos? Sau că toți pacienții aflați în concediul medical trebuie pedepsiți pentru o suspiciune ce stă la îndemâna Guvernului să o lămurească?”, subliniază asociația.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...