Asociația pentru apărarea statutului procurorilor critică legea organizării judiciare, adoptată de Camera Deputaților

Asociația “Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” (AMASP) critică legea privind organizarea judiciară, votată marți de Camera Deputaților și care face parte din pachetul de trei legi ale justiției promovat de ministrul Cătălin Predoiu. Camera a votat legea fără să aștepte avizul Comisiei de la Veneția. Senatul este cameră decizională.

Comunicatul integral al AMASP:

În data de 27.09.2022 Camera Deputaților a votat noua lege privind organizarea judiciară, actul normativ fiind prezentat public de către inițiatorul său, ministrul justiției, ca o reformă excelentă în domeniul justiției, care va asigura independența și buna funcționare ale instanțelor și parchetelor.

Putem constata însă, că între ceea ce se dorește a fi perceput de societate și ceea ce este în cu adevărat legiferat odată cu adoptarea acestei legi există o disonanță totală, context în care, AMASP, asociație profesională a procurorilor, consideră onest să prezinte cum se obiectivează în fapt viziunea reală a inițiatorului legii cu privire la cum trebuie organizat și condus sistemul judiciar, dincolo de discursul public.

În referire la rolul și activitatea procurorilor, principiul de bază al legii este, cum putem observa lecturând art.5 și art.74 din lege “exercitarea autorității constituționale sub care își desfășoară activitatea procurorii”, principiu în baza căruia, inițiatorul legii, ministrul justiției, își stabilește sieși, atribuții privind verificarea modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, sens în care dă îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru combaterea eficientă a criminalității. Cu siguranță, aceste atribuții ”asigură” independența procurorilor.

Astfel că, structura de organizare a sistemului judiciar, propusă de ministrul justiției și adoptată azi de Camera Deputaților se poate rezuma simplu: se numesc președinții de instanțe și conducătorii parchetelor, adjuncții acestora se aleg în funcție de cât de conformă (compliant) este viziunea lor cu cea a conducătorilor mai înainte numiți, se “reformează” colegiile de conducere astfel încât majoritatea absolută să fie formată din aceiași șefi pentru ca ulterior toate deciziile să fie luate fie de președintele instanței/conducătorul parchetului, fie de colegiul de conducere amputat în ceea ce privește reprezentarea colectivului în actul de conducere (management).

Pentru exemplificare, Înalta Curte de Casație și Justiție este condusă de un președinte, 2 vice-președinți și 4 șefi de secții. Noua lege (art.30) prevede că în colegiul de conducere sunt membri de drept președintele, vice-președinții și șefii de secții și doar 4 judecători aleși prin votul colegilor lor. De asemenea, colegiul va funcționa dacă sunt prezenți 7 membri (am putea presupune că cei cu funcții de conducere), va adopta hotărâri cu majoritate simplă de voturi, iar în cazul improbabil de paritate votul președintelui este decisiv.

Reamintim că în baza legii colegiul are atribuții în aprobarea regulamentului de organizare, a statelor de funcții, în înființarea completurilor de judecată, stabilirea compunerii acestora, elaborarea bugetului etc.

Aceleași dispoziții privind modul de constituire a colegiului de conducere, respectiv adoptarea decizilor sunt prevăzute și pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii. (a se vedea art.54)

În oglindă, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție condus de procurorul general, prim-adjunct, adjunct, procurori șefi de secție, în lege se arată că, funcționează colegiul de conducere, care, amputat în același fel în ceea ce privește reprezentarea colectivului în actul de conducere, este alcătuit din procurorul general, prim adjunct, adjunct, șefi de secție și doar 2 procurori aleși de colegii lor. Modalitatea de funcționare, votul și caracterul decisiv al votului conducătorului parchetului sunt similare cu cele de la instanțe.

Aceleași dispoziții sunt prevăzute și pentru organizarea și fucționarea colegiului de conducere la parchetele de pe lângă curțile de apel, parchetele de pe lângă tribunale și parchetele de pe lângă judecătorii.

Trecând mai departe, la situațiile posibile care ar putea afecta buna desfășurare a activității parchetelor, în aparență pentru evitarea unor disfuncționalități, în realitate însă pentru a nu avea eventuale divergențe, se exclude posibilitatea Secției pentru procurori din cadrul CSM de a delega pe funcțiile importante din Ministerul Public, în caz de imposibilitate a exercitării funcției sau de vacanță a acesteia, noua lege stabilind a priori cine îl va înlocui pe procurorul general, procurorul șef DNA și procurorul șef DIICOT, respectiv persoanele numite în eșalonul 2 (prim adjunctul sau, în cel mai rău caz, adjunctul), tot la propunerea ministrului justiției.

Tot pentru asigurarea “independenței” procurorilor, adunările generale în parchete pot fi convocate doar de conducătorul parchetului, legiuitorul neconsiderând necesar să prevadă o posibilitate alternativă pentru colectivul de procurorir de a convoca adunarea generală în cazul în care consideră că există un motiv temeinic ( de exemplu analizarea proiectelor de modificare a legilor justiției).

În fine, poate din grabă, căci o justă explicație nu poate fi identificată, legiuitorul a înlăturat din lege, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, al secțiilor care îl compun, de a convoca adunările generale.

Pentru a nu plana niciun dubiu și pentru a asigura deplina subordonare în cadrul Ministerului Public, într-un mod nespecific și complet lipsit de garanțiile care trebuie să însoțească actele de dispoziție în procesul penal, inițiatorul legii a decis ca măsurile și soluțiile adoptate de procuror să poată fi infirmate, pe lângă titularii de drept prevăzuți în codul de procedură penală și de către procurorul general al PICCJ, iar în cazul DNA și DIICOT de procurorul șef al acestor instituții, a se vedea art.68 alin.(3) și (4), deși asupra calității de procuror ierarhic superior a procurorului general raportat la dispozițiile Codului de procedură penală și garanțiilor prevăzute de acesta privind infirmarea unor măsuri sau soluții emise de procurorii din subordine, Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunțase printr-o decizie emisă în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat chiar de către procurorul general.

Această soluție în opinia inițiatorului nu are nicio problemă deoarece, așa cum a afirmat public, deciziile ICCJ sunt obligatorii pentru instanțe și parchete, nu și pentru ministrul justiției.

Observăm mai departe că, din aceeași preocupare de a asigura “buna funcționare a parchetelor”, vechimea necesară pentru a a fi numit procuror în cadrul DNA și DIICOT a crescut de la 10 ani, cu includerea celor 2 ani în care au fost urmare cursurile INM, la 10 ani, fără a se include cei 2 sau 3 ani în care au fost urmate cursurile INM.

În acest context, ne întrebăm care este concordanța dintre prevederile legii mai sus arătate și cu discursurile publice ale inițiatorului, în care se arată îngrijorarea privind gradul de ocupare a schemelor de personal și capacitatea logistică a Ministerului Public.

Reamintim că, ultima modificare prin care a fost crescută vechimea necesară pentru a accede în cele două structuri specializate, a lăsat schemele de personal mai goale ca niciodată, iar prezenta justificare privind temeinicia unei noi creșteri a vechimii, nu poate fi susținută de prorogarea intrării în vigoare a acestei dispoziții, acceptând de facto că în realitate nu este nicio problemă în funcționarea celor două direcții specializate cu procurori cu mai puțină experiență.

Un al doilea pas este ștergerea dispozițiilor privind detașarea polițiștilor în cadrul parchetelor atât în ceea ce privește punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, precum interceptările, cât și în ceea ce privește efectuarea actelor de urmărire penală.

Aceste dispoziții, existente în legea de organizare judiciară până acum, permiteau asigurarea cadrului legal optim pentru confidențialitatea măsurilor de supraveghere tehnică și eficientizarea urmăririi penale având în vedere că polițiștii detașați nu mai puteau primi ordine de la șefi din MAI.

Ce primim în loc în această nouă lege de organizare este o promisiune vagă că va exista o lege specială de organizare a poliției judiciare, cândva, cu dispoziții pe care nu le cunoaștem.

În plus primim posibilitatea unui troc între conducerea Ministerului Public și conducerea MAI cu privire la polițiștii care se ocupă de supravegherea tehnică. Inițiatorul legii a considerat că o dispoziție clară nu este suficient de bună și a înocuit-o cu art. 157 care are următorul conținut “În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și al ministrului afacerilor interne se vor reglementa măsurile de cooperare pentru desemnarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară în vederea desfășurării activităților prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală în cadrul Ministerului Public. Până la intrarea în vigoare a ordinului comun ofițerii și agenții de poliție își continuă activitatea în cadrul Ministerului Public, potrivit dispozițiilor art. 661 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Cât privește polițiști detașați pentru activități ce țin de urmărirea penală aceștia vor exista doar la DNA, DIICOT și pentru “noul SIIJ”. Evident și aceste măsuri sunt menite să asigure independența și operabilitatea sistemului judiciar.

Aspectele prezentate, spre deosebire de alte declarații publice, sunt atestate în curpinsul legii care tocmai a fost adoptată și pe această cale solicităm puterii legiuitoare să reflecteze dacă această viziune asupra sistemului judiciar este în beneficiul cetățeanului și dacă modul de organizare ales de inițiator este potrivit pentru un sistem judiciar pe care toți îl dorim independent, modern și eficient.