G4Media.ro

Asociația VeDem Just cere ministrului Justiției să inițieze un proiect de modificare…

Foto: VedemJust

Asociația VeDem Just cere ministrului Justiției să inițieze un proiect de modificare a avertismentelor de pe TV privind actele sexuale cu minori

Asociația VeDem Just îi cere printr-o scrisoare deschisă ministrului Justiției, Alina Gorghiu, să inițieze modificarea mesajelor transmise de televiziuni despre actele sexuale cu minori. Asociația susține că actualul mesaj ”explică violatorilor în ce condiţii pot scăpa de pedeapsă”.

Mesajul integral al VeDem Just, condusă de juristul Lucian Checheriţă:

În calitatea dvs de ministru al justiţiei, responsabil cu implementarea politicii penale a statului, vă solicităm să faceţi demersuri pentru modificarea art. III din Legea nr. 217/2023 cu privire la conţinutul mesajului de avertizare ce trebuie promovat de posturile de radio şi televiziune cu privire la noua infracţiune din Codul penal „Viol săvârşit asupra unui minor”.

Astfel, zilnic, la sfârșitul calupurilor publicitare, difuzate în intervalul orar 18.00-22.00, posturile de radio și televiziune difuzează în mod regulat următorul mesaj de avertizare: „Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani, și se pedepsește cu închisoarea”.

Acest mesaj, devenit obligatoriu prin lege, este eronat:

În primul rând, noua reglementare va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, ceea ce nu rezultă din anunţ, care utilizează verbe la timpul prezent. După cum bine ştiţi, în prezent, conform art. 220 Codul penal, o faptă similară ca cea descrisă mai sus nu este viol ci „act sexual cu un minor” şi nu se pedepseşte dacă diferenţa de vârstă este mai mică de trei ani, nicidecum de cinci ani, cum apare în anunţ.

În al doilea rând, mesajul de la TV şi radio se referă doar la viol, deşi actele sexuale sunt de două categorii – cu penetrare şi atunci fapta e viol, şi fără penetrare şi atunci fapta e agresiune sexuală. Or, prin modificările aduse Codului penal apar două noi infracţiuni prevăzute în art. 2181 şi 2191, care au ca subiect pasiv minorul ce nu a împlinit vârsta de 16 ani. Prin urmare, nu este corect juridic să se spună că „actele sexuale….constituie viol”.

În al treilea rând, mesajul nu are înţeles în afara contextului dat de toate modificările aduse Codului penal prin noua lege. Mesajul nu se referă în mod explicit la actele sexuale comise cu acordul minorului, aşa cum este în legea nouă. Destinatarii mesajului înţeleg lesne că nu vor fi pedepsiţi cei care abuzează copii cu vârsta sub 16 ani, dacă diferenţa dintre autor şi victimă este mai mică de 5 ani.

Ca urmare, vă solicităm modificarea mesajului de avertizare. Forma propusă de noi este următoarea: „Începând cu data de 1 ianuarie 2024, se consideră viol şi se pedepseşte cu închisoarea orice act sexual cu penetrare comis de un major cu acordul unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani”. Nu este cazul ca în anunţuri de acest fel să se evidenţieze excepţiile (situaţiile de nepedepsire), cât timp legiuitorul a dorit să interzică abuzurile sexuale asupra copiilor mici, agravând pedeapsa celor care le comit.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Guvernul si asociatiile ar fi bine sa se gandeasca ca „avertismentele” alea acuza o tara intreaga ca sunt violatori.

    Un anunt de informare ar fi formulat altfel, dar nu cred ca-i duce capul nici pe unii nici pe altii.

    • macar pe asociatii le duce capul sa ridice problema … tu ce ai facut pana acum in privinta asta?

  2. am scris ,dar nu mai apare ,asa ca nu mai scriu nica –