G4Media.ro

Asociațiile revocate din Consiliul Economic și Social anunță că atacă în instanță…

Asociațiile revocate din Consiliul Economic și Social anunță că atacă în instanță decizia premierului

Membrii revocați ai camerei societății civile din Consiliul Economic și Social au anunțat că vor ataca în instanţă decizia prin care premierul Dăncilă i-a schimbat din acest for. „Semnalul pe care îl transmite acum Guvernul întregului sector al societăţii civile este următorul: ‘Nu sunteţi cuminţi, staţi jos, nota trei, puteţi să plecaţi acasă’”, a declarat Daniela Vişoianu, Asociaţia C4C Communication for Communit, citată de Agerpres.

Mihai Dragoş, președintele Consiliului Tineretului din România, a susținut că “ce a deranjat Guvernul, în general, şi pe doamna ministru al Muncii, în special, a fost că dăm avize nefavorabile atunci când legile nu sunt bune. Cum a fost cazul faimoasei revoluţii fiscale, care a avut aviz negativ de la noi, pentru că membrii Plenului CES şi-au dat seama că va avea efecte nocive asupra oamenilor”.

Acesta a declarat că reprezentanţii societăţii civile au avut cele mai puţine absenţe la şedinţele din Plenul CES și că nu se justifică acuzația ministrului Muncii.

Daniela Vişoianu a afirmat că guvernul PSD vrea ca avizul de la CES pe proiectele de legi să devină „o formalitate”, transmite Agerpres. „Probabil, că dacă aş vrea să guvernez autocrat, şi eu mi-aş pune problema să am un bloc de 15 voturi pe care să le controlez. Asta rezolvă problema ministrului Muncii pe care o are cu sindicatele. Noi suntem cei asupra cărora ministrul Muncii şi Guvernul putea să acţioneze. Nu poate să dispună schimbări în celelalte două camere şi atunci locul în care putea să controleze votul eram noi„, a spus Vişoianu.

Mircea Ciocan, de la Federaţia Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, a susținut că decizia Guvernului nu ar fi respectat legislaţia.

Gelu Duminică, de la Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună, a declarat că “înainte de venirea în CES, locul nostru era ocupat de reprezentanţii Guvernului şi Guvernul îşi negocia măsurile tot cu Guvernul. Un calup de şapte legi se vota în cinci minute. Se ridica mânuţa şi gata. În momentul în care am venit noi, am spus: ‘staţi puţin că trebuie dezbatere, nu punem şi noi întrebări? Chiar dacă dăm aviz, avem observaţii’. Toate aceste lucruri au deranjat”.

Declarațiile au fost susținute în cadrul unei conferințe de presă susținute de o parte dintre cei revocați din CES.

Amintim că premierul Dăncilă a înlăturat intempestiv toate asociațiile critice din Consiliul Economic și Social, printr-o decizie publicată joi seară în Monitorul Oficial, la propunerea ministrului Muncii, Olguța Vasilescu. Din 15 membri, singurii menținuți au fost Asociația Municipiilor din România și FACIAS.

Consiliul Economic și Social are rol esențial în procesul legislativ al guvernului, pentru că analizează și avizează toate proiectele de acte normative inițiate de Executiv.

Citește și:

Sursa foto: CES

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. TERICEANU ESTE CEL MAI SINISTRU POLITICIAN DIN CATI A CUNOSCUT ROMANIA.

  2. Asociațiile revocate ataca pe dracul la mama lui.

  3. TUDORELE, LENEVESTI ? IA MASURI. CUM INDRAZNESC ASTIA SA RIDICE CAPUL ?