G4Media.ro

Astra Film Junior, ocolul Pământului în 20 de filme

Astra Film Junior, ocolul Pământului în 20 de filme

Copiii și adolescenții au din nou festivalului lor: Astra Film Junior, primul și cel mai complex program de educație prin cinema din România, revine la Sibiu în perioada 9-16 octombrie. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), programul educativ AF Junior include proiecții cinematografice în săli de cinema și full-dome cinema 360 (Astra Film New Media Full Dome), urmate de activități didactice în săli de clasă, concurs de benzi desenate și un atelier de film. În fiecare an, aproximativ 27.000 de elevi participă la AF Junior. Detalii despre programul Astra Film Festival, pe site-ul https://www.astrafilm.ro/program-2022.

Astra Film Junior prezintă o selecție din ceea ce este mai bun pe piață la ora actuală în materie de filme documentare narative pentru copii și adolescenți. „Totul va fi extraordinar, pentru că vă veți extinde orizonturile. Și, prin programul Astra Film New Media Full Dome, veți vedea proiecții imersive, veți intra în contact cu noi tehnologii și vă veți familiariza cu un tip de cinema neobișnuit, în format 360 ̊, în care filmul înconjoară spectatorul”, le transmite tinerilor spectatori Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Organizatorii au pregătit pentru spectatorii din categoria 6+ povești de viață ale unor copii cu vârste apropiate de ale lor, copii care au ieșit din anonimat prin gândirea în afara tiparelor, dorința constantă de cunoaștere și perspicacitate. Yang, un băiat de 11 ani din China, face multe sacrificii pentru a învăța tot ceea ce înseamnă teatrul tradițional chinezesc (Regele-maimuță, 2019). Aatos, Amine și Flo, trei prieteni nedespărțiți dintr-un cartier din Bruxelles, caută răspunsuri la întrebări de oameni mari (Aatos și lumea, 2019). Azat și colegii săi, din Tartastan, au 12 ani și, ca mici jurnaliști, se ocupă săptămânal de câte o misiune importantă (Azat și Youtuberii din Tartastan, 2018). La rândul lor, Clara, Matei și prietenii lor pornesc într-o călătorie plină de aventuri și peripeții în Delta Dunării (Străjerii Deltei, 2022). Iar filmul #Pe net răspunde la câteva întrebări precum Ce este și cum funcționează net-ul?, Cine sunt troll-ii?, Dar influencerii?.

Spectatorii din categoria 11+ vor afla ce visează copiii din diferite colțuri ale lumii: Asho, din Iran, își dorește să devină actor renumit (Asho, 2019); Ayana, o fată din Kârgâzstan, ar vrea să fie pe primul loc la un sport exclusiv masculin (Ayana, 2019); Rehad, din Danemarca, vrea să devină crescător de porumbei (Băiatul cu păsările, 2019), iar Julieta, o tânără din Olanda, inițiază o acțiune de ecologizare a oceanului, pe care îl consideră a doua ei casă (Julieta și țestoasele, într-o supă de plastic, 2020). 

Liceenii vor descoperi, în programul dedicat categoriei 15+, viața uneia dintre cele mai urmărite fete de 14 ani de pe Instagram (Gașca de fete, 2022), maturizarea artistică a unei cântărețe norvegiene care abandonează școala pentru a deveni vedetă pop (Aurora, 2019) sau modul în care imaginea dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu este percepută de către adolescenții zilelor noastre (Pentru mine tu ești Ceaușescu, 2021). Prin filmele documentare selectate pentru ei, tinerii învață cum să reacționeze în fața prădătorilor sexuali din mediul online (În plasa prădătorilor sexuali, 2020) şi care sunt efectele răspândirii rapide a intelighenței artificiale – salvarea umanității sau, dimpotrivă, controlul total al acesteia (iHuman, 2019).

Spectatorii tineri și foarte tineri sunt chemați de asemenea, la proiecțiile imersive full-dome cinema 360 în Domul instalat în Piața Mare (Programul special Astra Film New Media Full Dome). Prin filmări spectaculoase, vor afla astfel că există şi alte surse de lumină în afară de Soare (Într-o călătorie cu lumina, 2019), li se vor dezvălui mistere ale Universului cu ajutorul celui mai mare radiotelescop (Visând la stele, 2021), și vor urmări povestea mesajelor interstelare purtate către civilizații extraterestre de sondele spațiale lansate în urmă cu 45 de ani (Voyager, o călătorie fără sfârșit, 2019). Totodată, tinerii spectatori vor reface drumul prin Oceanul Pacific al căpitanului Cook (Navigatorii, 2021), vor vedeam cum un compozitor de muzică electronică își găsește inspirația în sunetul Oceanului Arctic (-22,7C, 2021) și vor urmări cu sufletul la gură peripețiile lui Shorty, Indigo și Jake din Legenda recifului fermecat (2021), un film pentru toată familia, plin de umor și imaginație.

Avem o generație care consumă foarte mult conținut audiovizual, de la vârste fragede, dar căreia i se oferă prea puține ocazii de a reflecta asupra acestuia. Rolul programului Astra Film Junior tocmai acesta este: să le pună la dispoziție uneltele necesare pentru formarea gândirii critice și pentru exersarea agilității de a înțelege conținutul audiovizual la care sunt expuși”, a mai spus Dumitru Budrala. 

Astra Film Junior conține și un Atelier de film pentru liceeni, care urmărește atât exersarea capacității adolescenților de a înțelege un film documentar și procesul prin care se realizează acesta, cât și abilitatea de a vorbi în public. Nu va lipsi mult așteptata întâlnire cu benzile desenate – un instrument educațional creativ prin care copiii și adolescenții sunt chemați să analizeze și să interpreteze filmele vizionate și să spună o poveste proprie prin intermediul benzilor desenate – exercițiu de consolidare a deprinderii de a realiza o lucrare pe o temă dată. 

La rândul lor, cadrele didactice și consilierii educativi care îi vor însoți pe copii la proiecții beneficiază de trainingul „Profesia Educator”, în care află cum poate fi folosit cinemaul documentar în procesul educativ. Pentru ei va fi o proiecție specială: tulburătorul film documentar „De ce nu ai rămas pentru mine?” (regia Milou Gevers, 2020), care va fi însoțit de o prezentare și urmat de o discuție liberă despre ajutorul pe care îl putem oferi copiilor care trec prin momente dificile după pierderea unui părinte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează