G4Media.ro

Astronomie pe Cetăţuie, în weekend, în Cluj / ”O să putem să…

Sursa foto: Unsplash / Zoltan Tasi

Astronomie pe Cetăţuie, în weekend, în Cluj / ”O să putem să vedem luna în detaliu, craterele și munți de pe lună”

Duminică, 24 septembrie, de ziua astronomiei, Societatea Română Pentru Astronomie Culturală organizează Astro Day la Cluj, anunță Agenția de presă Rador, care citează radio Cluj.

Pe Cetățuie, între orele 14.00 și 22.00, vor fi prezente mai multe telescoape destinate observațiilor astronomice.

”O să fim cu vreo șase telescoape printre care unul și mare, Balaurul, plus încă un telescop special pentru soare cu care o să putem să vedem protuberanțele, erupțiile, foarte foarte frumos. După ce se înserează puțin o să putem să vedem luna în detaliu, craterele și munți de pe lună, după care o să trecem ușor la planete. Planeta Saturn cu inele ei, foarte bine se vede în perioada asta, Jupiter mai apoi dar și alte obiecte cum ar fi nebuloase și stele duble să putem vedea din oraș”, anunță unul dintre organizatorii evenimentului, astro-fotograful Ștefan Pop-Coț.

Va fi prezentată și o expoziție de astrofotografie printată în care sunt surprinse galaxii, nebuloase, comete, dar și alte obiecte surprinse de la munte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...