Atac dur al PSD Iaşi la adresa liberalului Alexandru Muraru: Un ins fără rezultate profesionale, un habarnist în ale administraţiei / Fratele geamăn, ambasador în SUA, are o unică realizare, a mutat ambasada României într-un domeniu imobiliar de lux
Liderul PSD Iaşi Maricel Popa lansează un atac dur la adresa liberalului Alexandru Muraru, numindu-l „un ins fără rezultate profesionale, un habarnist în ale administraţiei”, ale cărui realizări ca deputat sunt doar că „se plimbă într-o limuzină de lux” şi două vizite în SUA al căror unic efect este că „şi-a regăsit fratele geamăn, ambasador al României în SUA, care, la rându-i, are o unică realizare: a mutat ambasada României într-un domeniu imobiliar de lux”, relatează News.ro.
„După ce le-a cărat servieta, ani în şir, numiţilor infractori Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei (condamnaţi de instanţele române) şi a şpăgarului Costel Alexe (trimis în judecată de DNA în două dosare), Alexandru Muraru s-a căpătuit: a ajuns deputat al României. Şi, în lipsa lui Costel Alexe şi a lui Mihai Chirica, ambii cu procurorii DNA scotocindu-le birourile, Alexandru Muraru a ajuns şi şef al filialei Iaşi a PNL”, afirmă şeful PSD Iaşi.
Social-democraţii din Iaşi îl numesc pe Muraru, ”un ins fără rezultate profesionale, un habarnist în ale administraţiei”.
Maricel Popa afirmă că Muraru are doi ani de mandat de deputat şi „două succese imense”: „1) Se plimbă într-o limuzină de lux, o maşină fiţoasă, marca BMW. Autoturismul nu este trecut în declaraţia de avere şi poate deputatul Muraru ar trebui să explice cui îi aparţine acest bolid; 2) Ca un pop-star, a întreprins două turnee în Statele Unite ale Americii, pe bani publici, adică ai contribuabililor români, cheltuind aproximativ 1 miliard (100.000) de lei. Unicul efect al celor două vizite: şi-a regăsit fratele geamăn, ambasador al României în SUA. Care, la rându-i, are o unică realizare: a mutat ambasada României într-un domeniu imobiliar de lux”, susţine PSD, numindu-l pe Alexandru Muraru, ”un ipocrit fără margini”.
În opinia lui Marice Popa, Muraru pozează în întruchiparea corectitudinii şi a moralităţii, dar stă la masă cu toţi liberalii certaţi cu legea.
„Un sinecurist de profesie, motivat de un singur gând, să parvină”, a declarat senatorul Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii