G4Media.ro

Atac în Columbia: cinci morți în urma unei acțiuni a unor presupuşi…

Sursa foto: Agerpres

Atac în Columbia: cinci morți în urma unei acțiuni a unor presupuşi disidenţi ai fostei gherile Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC)

În total, cinci persoane au fost ucise într-un atac comis de presupuşi disidenţi ai fostei gherile Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) la Tumaco (sud-vestul Columbiei), la frontiera cu Ecuadorul, a anunţat duminică armata columbiană, transmite Agerpres, care citează AFP.

Indivizi înarmaţi au deschis focul într-o „instituţie publică”, omorând pe loc două persoane, alte trei decedând din cauza rănilor la scurt timp la spital, a precizat armata într-un comunicat.

Presupuşi disidenţi ai FARC, aparţinând probabil coloanei Urias Rendon, „au ajuns la bordul unui autovehicul în această instituţie înainte de a trage la întâmplare” asupra persoanelor găsite, a informat armata.

Alte şase persoane au fost rănite, potrivit aceleiaşi surse.

În aceeaşi regiune operează un alt grup de disidenţi ai FARC, Frontul Oliver Sinisterra, precum şi Contadores (Contabilii), principalul grup local de traficanţi de droguri.

Una dintre victime avea sub 15 ani, potrivit ONG-ului Indepaz, care a făcut cunoscut că, de la începutul anului, în Columbia au avut loc 73 de astfel de atacuri.

După istoricul acord de pace din 2016 care a pus capăt la peste o jumătate de secol de conflict cu FARC, sute de luptători au refuzat să depună armele.

Fără o comandă unificată, disidenţii FARC numără aproximativ 2.500 de combatanţi care se finanţează în principal din trafic de droguri, minerit ilegal şi extorcare, potrivit serviciilor de informaţii militare.

Acordul de pace a permis demobilizarea a aproximativ 13.000 de bărbaţi şi femei, dintre care vreo 7.000 de luptători.

Circa 300 dintre ei au fost ucişi de atunci în asasinate ţintite, implicându-i în special foştii lor tovarăşi de arme, reaminteşte AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...