G4Media.ro

UPDATE Atac în Danemarca: Trei morți după ce mai multe persoane au…

Sursa foto: Captura video

UPDATE Atac în Danemarca: Trei morți după ce mai multe persoane au fost împușcate într-un centru comercial din Copenhaga/ Atacatorul, un danez de 22 de ani

UPDATE Atacul armat care a avut loc duminică într-un centru comercial din Copenhaga a provocat moartea a trei persoane şi rănirea mai multora, potrivit Poliţiei care a arestat un suspect, un danez în vârstă de 22 de ani, scrie AFP, citată de News.ro. „Sunt trei morţi şi mai mulţi răniţi, între care trei în stare critică”, a declarat inspectorul-şef al Poliţiei din Copenhaga, Soeren Thomassen, într-o conferinţă de presă.

știrea inițială

Mai multe persoane au fost împuşcate în seara zilei de duminică într-un mare centru comercial din Copenhaga, a anunţat poliţia daneză, potrivit Reuters. Atacatorul ar fi un danez de 22 de ani, iar autoritățile nu exclud un potențial act de terorism. Sunt căutați eventuali complici ai tânărului, potrivit Reuters.

Poliția nu a comunicat încă numărul morților și răniților.

„Deocamdată, nu ştim cu siguranţă numărul răniţilor sau al morţilor, dar este foarte grav”, a declarat primarul oraşului Copenhaga, Sophie H. Andersen, citată de AFP.

Importante întăriri ale poliţiei au fost desfăşurate lângă galeria comercială Fields din cartierul Amager, situat între centrul oraşului şi aeroportul capitalei, a precizat poliţia capitalei daneze pe Twitter. „Suntem la faţa locului, au fost trase focuri de armă şi mai multe persoane au fost împuşcate”, scrie poliţia.

Atunci când au fost auzite primele focuri de armă, mai mult de o sută de persoane s-au repezit să iasă din centrul comercial, potrivit unor martori citaţi de mass-media daneze.

Poliţia le-a cerut persoanelor aflate în clădire să aştepte ca efectivele sale să ajungă în interior şi tuturor altor persoane să se îndepărteze de locul atacului, relatează Agerpres.

https://www.youtube.com/watch?v=-26ZNLrhguo

https://www.youtube.com/watch?v=77cReKBs8o8

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. They should just pas.s more gun laws there.
    It’s working great in Chicago.

  2. Elenă pupă-mă-n cur! :)))))

  3. Elena stie deja cine a fost agresorul.

    Gata, politia sa se duca acasa! Nu mai e nevoie de ancheta. S-a gasit agresorul!

  4. Ucigasii crestini albi blonzi

  5. Religia Pacii loveste din nou!

    • @colegu lu elena

      “un danez de 22 de ani” mi-e greu sa cred ca e un imigrant islamist. Ca probabil asta ai vrut sa insinuezi.

      Pare ca si tu esti pregatit sa radicalizezi alti oameni pe aici mai slabi la carte care te-ar crede ca e un imigrant.

  6. Ar trebui ca Dănimarca să interzică portul armelor! Glumesc, în Danemarca nu ai voie cu pistol. Statul zice: „dă mie arma ta, dă și niște bani și n-ai grijă, că te apăr eu! Tu ești micuț și prostuț, abia știi să treci strada, ce să faci tu cu pistolul, vrei să-ți faci singur buba??”.
    Și îi trimite pe oamenii ăia la mall ca mieii la tăiere.
    Între timp eu n-am voie cu cuțit cu lama mai lungă de 3cm…

  7. @Elena pupă-ne-n cururi! :)))

  8. Pe mine nu mă surprinde faptul că postacii h’aur / Putin sunt mereu la datorie arătând decadența occidentului, ci ma surprinde prostia acestora, chiar își imaginează că în dictatura totalitară Putin, unde totul este controlat prin teroare, există posibilitatea ca presa sau altcineva să relateze despre tragediile care se întâmplă acolo!

  9. @elena
    Sa inteleg ca nu s-ar mai trezii albii sa omoare oameni aiurea pe la mall daca n-ar fi imigranti?

    Zic albi ca “un danez de 22 de ani” mi-e greu sa cred ca e un imigrant islamist (cum pare ca vrea sa insinueze un coleg de-al tau de birou) care a stat suficient acolo incat sa ia cetatenie.

    Pare ca si tu esti pregatita sa radicalizezi alti oameni pe aici sa faca acelasi lucru impotriva “multiculturalismului”

    Sa nici nu mai discutam ca lucruri precum internetul sau hainele de pe tine sau limba pe care o vorbesti e un efect direct al multiculuralismului speciei noastre. Dar na pe voi nu va intereseaza decat istoria nationalista complet subiectva fiecarei tari individuale si imbibata in niste fantezii homoerotice de ii face pe baetii de la Pride sa para Hetero.

  10. Police arrest a 22-year-old ‘ethnic Dane’ over the killing of three people in a gun attack in the Danish capital. Sursa Alazeera aljazeera.com/news/2022/7/3/denmark-several-people-shot-at-copenhagen-shopping-mall-police

    Nu zic că rasismul e ok, zic doar că atacatorul nu era blond cu ochi albaștri.

  11. Deși nu sunt religios, de data asta sunt de acord cu Dumnezeu.

  12. Dupe ce ai umplut Europa de rromi te-ai gasit sa faci pe „suprema alba”.
    Intai militeaza pentru aducerea rromilor acasa si apoi vezi despre altii.