G4Media.ro

Atacatorul din Noua Zeelandă a călătorit recent în Bulgaria, de unde a…

Ambulance staff take a man from outside a mosque in central Christchurch, New Zealand, Friday, March 15, 2019. A witness says many people have been killed in a mass shooting at a mosque in the New Zealand city of Christchurch.(AP Photo/Mark Baker)

Atacatorul din Noua Zeelandă a călătorit recent în Bulgaria, de unde a plecat în România / Autorităţile de la Sofia au deschis o investigaţie

Autorităţile bulgare au anunţat vineri deschiderea unei anchete cu privire la motivul unei călătorii efectuate în noiembrie de extremistul australian de dreapta autor al atacului asupra a două moschei în Noua Zeelandă, care după vizita în Bulgaria a plecat în România şi apoi în Ungaria, informează AFP, citată de Agerpres.

Atacatorul în vârstă de 28 de ani, care a ucis cel puţin 49 de persoane şi a rănit alte 48 în atacul armat asupra a două moschei din oraşul neozeelandez Christchurch pe care l-a transmis live pe internet, e efectuat un sejur în Bulgaria în perioada 9-15 noiembrie 2018, a precizat procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov.

A fost deschisă o anchetă pentru a determina dacă „versiunea sa, conform căreia el dorea să descopere situri istorice şi să studieze istoria ţărilor balcanice, este corectă sau dacă el avea alte scopuri”, a explicat oficialul bulgar.

La rândul său, ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a menţionat că ancheta vizează elucidarea motivului acestei vizite şi eventualele „contacte cu alte persoane”.

Totuşi, deocamdată autorităţile bulgare nu dispun „de date cu privire la activităţi teroriste şi contacte ale acestei persoane în Bulgaria”, a completat procurorul general. Venit de la Dubai, atacatorul a sosit în Bulgaria pe 10 noiembrie, iar în ziua următoare a închiriat o maşină şi „a vizitat situri istorice” în zece localităţi bulgare, a mai precizat Sotir Ţaţarov.

Pe 15 noiembrie, australianul Brenton Tarrant a părăsit Bulgaria cu o cursă aeriană cu destinaţia Bucureşti, unde a închiriat o maşină pentru a merge mai departe în Ungaria, a precizat apoi procurorul general al Bulgariei.

Se pare că Tarrant ar mai fi efectuat un scurt sejur în Balcani şi în perioada 28-30 decembrie 2016, călătorind cu autocarul prin Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Bosnia.

Extremistul de dreapta australian a postat pe internet înaintea atacului imagini cu încărcătoarele şi armele folosite pe care a inscripţionat texte cu referire, printre altele, la diferite evenimente şi figuri istorice în special din zona Balcanilor şi de pe vremea Imperiului Otoman, printre care şi domnitorul român Şerban Cantacuzino.

În inscripţiile sale ce fac referire la Bulgaria el evocă, potrivit Daily Mail, bătălia de la Belgranica din 1913, cea mai mare bătălie din al Doilea Război Balcanic, şi la prinţul Fruzhin, un nobil bulgar care a luptat împotriva otomanilor în timpul celui de-al Doilea Imperiu Bulgar.

De asemenea, în timp ce se îndrepta cu maşina spre moschee pentru atac, el ar fi cântat un cântec naţionalist sârb. Întrebat despre acest subiect la o conferinţă de presă, ministrul de externe sârb Ivica Dacic a răspuns că atacatorul din Noua Zeelandă „nu are nimic de-a face cu Serbia”. „Serbia nu are nicio legătură cu aceasta, noi nu cerem nimănui să răzbune nicio victimă sârbă în lume”, a mai afirmat Dacic, potrivit agenţiei dpa. „Nu ştiu cine l-ar fi putut inspira. Am văzut alte nume (naţionalităţi) pe listă, aşa că întrebaţi alte ţări ce legătură au ele cu aceasta”, a adăugat responsabilul sârb.

Atacatorul a postat şi un „manifest” prin care îşi motivează atacul. Titlul textului de 73 de pagini, „Marea înlocuire”, pare să facă referire la o teză a scriitorului francez Renaud Camus privind dispariţia unor „popoare europene”, „înlocuite” de populaţii ne-europene imigrate, şi care cunoaşte o popularitate în creştere în mediile de extremă dreapta.

În imaginile cu încărcătoarele şi armele folosite se mai pot vedea inscripţii cu texte ce fac referire la ideile sale extremiste, la agresiunile sexuale comise de musulmani pakistanezi asupra unor fete în oraşul englez Rotherham, precum şi la Luca Traini, un simpatizant italian neonazist afiliat partidului Liga Nordului şi care în februarie anul trecut a rănit cu focuri de armă şase migranţi africani pentru a răzbuna uciderea unei tinere de 18 ani.

Foto: AP / Agerpres

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Un nebun de care serviciile secrete ale tuturor tarilor mentionate trebuiau sa stie.

  2. Postacii măcar fac şi ei un ban necinstit, insă printre trollii mioritici mai pululează si nefutuţi extremiști (pardon, incel-i…) ca acest terorist australian. Australianul s-ar fi simţit foarte bine printre unii dintre talibanii ortodcși de la noi. Neonaziști mizerabili hrăniţi de propaganda pe care postacii Moscovei o răspandesc contra cost.

    Acest psihopat scrie că a fost adus in pragul disperării de victoria lui Macron asupra javrei fasciste, sugativa de fonduri europene pe care le deturnează pe consilieri fictivi și chefuri de mii de euro, Madame Le Pen. E ca și cum un white supremacist nazist american și-ar justifica crimele cu previzibilul rateu electoral al PSDului, acest mare apărator al naţionalismului șovin (aiurea, ei vor doar lovele…)

    • Până acum spuneai că PSD susține țiganii și că aceștia la rândul lor susțin PSD-ul! Acum spui că este partid de extremă dreaptă? ! Fac aceste remarci nu că aș un simpatizant al PSD-ului și al lui Dragnea, ba dimpotrivă. Însă mă enervează la culme ipocrizia multor postaci ca tine care până ieri strigau în gura mare că PSD este partidul țiganilor, că este ciuma roșie, iar acum strigă că PSD este partid nazist! Îți mai adresez 2 întrebări: Care dintre președinții României a refuzat să o numească, fără să expună vreun motiv, pe Sevil Shhaideh ca prim-ministru al României? Care dintre președinții României a spus următoarele:”Nu ştiu care sunt dedesubturile acestei abordări. Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evreii.” ?

    • Dacă tot nu îi suporți „talibanii ortodocși” din România și pe „javra fascistă” Marine LePen, de ce nu te muți în Arabia Saudită, țara adevăraților talibani, că și așa văd că salivezi după muslimi. Acolo te rezolvă în 5 minute: te taie în bucăți și apoi te topesc în acid, ori te calcă cu tancul. Ce a făcut australianul a fost o mângâiere pe lângă ce iți rezerva muslimii. Dacă poți, ia-l și pe Macron cu tine, că și așa francezii nu îl mai suporta!

  3. Asa se rezolva problema hoardelor invadatoare. Asta va fi oricum deznodamantul a ceea ce se intampla in lume.

  4. Dacă tot nu îi suporți „talibanii ortodocși” din România și pe „javra fascistă” Marine LePen, de ce nu te muți în Arabia Saudită, țara adevăraților talibani, că și așa văd că salivezi după muslimi. Acolo te rezolvă în 5 minute: te taie în bucăți și apoi te topesc în acid, ori te calcă cu tancul. Ce a făcut australianul a fost o mângâiere pe lângă ce iți rezerva muslimii. Dacă poți, ia-l și pe Macron cu tine, că și așa francezii nu îl mai suporta!

  5. Ura față de evrei, musulmani, si ortodocși, mai ales ortodocși, este IMENSĂ in România. Nimic nou. Dar, nici cu musulmanii plecați cu barca, nu sunt de acord, ca om civilizat, ce sunt.

  6. Asta mai lipsea, numele sfantului Stefan cel Mare si Serban pe Cantacuzino pe arma crimelor.

    • Si uite asa mai afla si lumea ca exista o tara numita Romania si care, culmea, are si istorie. Cred. Banuiesc ca numai presa noastra a remarcat cele doua nume. In rest, ii doare la basca.

  7. vor fi din ce in ce mai multe astfel de evenimente daca nu se inceteaza cu importul de imigranti musulmani + ”multiculturalism”.