G4Media.ro

Atacul din Bruxelles, în care și-au pierdut viața doi cetățeni suedezi, cel…

sursa foto: Captură video

Atacul din Bruxelles, în care și-au pierdut viața doi cetățeni suedezi, cel mai recent dintr-o listă de atacuri islamiste care au lovit Belgia

Atacul care a avut loc luni seara în Bruxelles, soldat cu moartea a doi suporteri suedezi, este cel mai recent dintr-o listă de atacuri islamiste care au lovit Belgia, țară în care trăiește o importantă minoritate musulmană.

Suspectul, care a declarat că a fost inspirat de gruparea teroristă Stat Islamic, a vizat victimele din cauza naționalității lor, afirmă anchetatorii belgieni. De notat că în Suedia au fost arse recent exemplare ale Coranului în timpul unor demonstrații la Stockholm.

„O revendicare a fost într-adevăr postată pe rețelele de socializare și înregistrată de o persoană care se prezintă ca fiind agresorul”, a precizat centrul de criză pe rețeaua de socializare X. „Naționalitatea suedeză a victimelor este menționată ca un motiv probabil al actului”.

Într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, un bărbat care își spune Abdesalem Al Guilani a declarat că a ucis trei suedezi, și nu doi.

Într-o altă înregistrare video difuzată de La Dernière Heure pe site-ul său, un bărbat purtând o vestă galbenă și mergând pe un scuter poate fi văzut deschizând focul într-o intersecție, trăgând de două ori și apoi de încă trei ori, înainte de a fugi spre o clădire și de a mai trage de două ori.

Suspectul a făcut apoi câțiva pași înapoi, se arată în imagini, înainte de a deschide din nou focul.

Un martor citat de presa belgiană a declarat că l-a auzit pe atacator strigând „Allahu Akbar” înainte de a deschide focul.

Citește și:

De notat că în Belgia, care în 2016 a fost scena unor atacuri islamiste foarte grave, ar trăi între 600 și 800 de mii de musulmani provenind în principal din Maroc și Turcia, dar potrivit studiilor Centrului de Cercetare Pew din 2017, numărul total ar putea ajunge la 1,149 milioane.

Mai mult, când Comisia Europeană a decis să proiecteze în weekend steagul israelian pe faţada sediului executivului UE, autorităţile belgiene, îngrijorate de posibilele reacţii ale comunităţii lor musulmane, s-au supărat că nu au fost informate.

Citește și:

Iată mai jos o cronologie a atacurilor islamiste care au lovit Belgia:

  • 10 noiembrie 2022 – Un polițist belgian este înjunghiat mortal. Suspectul se afla pe o listă de musulmani radicalizați întocmită de o agenție de securitate și fusese internat într-o secție de psihiatrie cu câteva ore înainte de atac.
  • La 22 martie 2016, Bruxelles a devenit ținta unor atacuri islamiste, când 32 de persoane au fost ucise în atentate sinucigașe cu bombă la aeroportul orașului și în metrou. Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atac. Șase bărbați au fost condamnați pentru crimă și doi pentru terorism în luna iulie.
  • 13 noiembrie 2015 – Parisul este zguduit de mai multe atacuri cu armă și bombă, aproape simultane, în locuri de divertisment din oraș, soldate cu 130 de morți și 368 de răniți. Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru aceste atacuri. Doi dintre cei zece autori cunoscuți erau cetățeni belgieni, iar alți trei, de naționalitate franceză, locuiau în Bruxelles.
  • Patru luni mai târziu, Salah Abdesalam,  cel mai căutat om din Europa, a fost arestat în urma unui schimb de focuri în Bruxelles. De atunci, el a fost condamnat pentru infracțiuni de terorism în Franța și Belgia.
  • 21 august 2015 – Un marocan în vârstă de 25 de ani, Ayoub El Khazzani, a rănit trei persoane într-un tren de mare viteză Thalys în nordul Franței, înainte de a fi doborât de pasageri, printre care se afla și un soldat american. El se urcase în tren în Bruxelles.
  • 15 ianuarie 2015 – La o săptămână de la atacurile islamiste de la Paris împotriva revistei Charlie Hebdo și a unei băcănii evreiești, poliția belgiană ucide doi bărbați care au deschis focul asupra lor în timpul a zeci de raiduri împotriva unui grup islamist despre care procurorii federali spun că era pe cale să lanseze „atacuri teroriste de amploare”.
  • La 29 septembrie 2014, procurorii belgieni au acuzat 46 de membri ai grupării islamiste Sharia4Belgium de apartenență la o organizație teroristă și de spălare a creierului tinerilor din Belgia pentru a lupta în Siria. Condamnările au fost pronunțate în februarie 2015.
  • * 24 mai 2014 – Patru persoane sunt ucise într-un schimb de focuri de armă la Muzeul Evreiesc din centrul Bruxelles-ului. Atacatorul a fost un francez în vârstă de 29 de ani, Mehdi Nemmouche, care a fost arestat ulterior în Marsilia, Franța.

(Sursa – zonebourse)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează