Atacul Ecaterinei Andronescu la Liviu Dragnea, audiențe-record în mediul online
Scrisoarea deschisă prin care Ecaterina Andronescu i-a cerut lui Liviu Dragnea să facă un pas înapoi de la șefia PSD a avut audiențe uriașe în mediul online, potrivit datelor Google și Facebook.
Postarea inițială din 14 august de pe Facebook a avut 5.400 de like-uri și 3.500 de share-uri, iar în ziua respectivă postările de pe rețelele sociale și știrile din presa online și bloguri au cumulat peste 3 milioane de vizualizări. În patru zile de la postare, informația a făcut peste 6 milioane de vizualizări. Spre exemplu, știrea de pe G4Media.ro a avut o audiență – record, de peste 120.000 de vizualizări.
Impactul mediatic major al scrisorii deschise a fost resimțit în partid, unde cei mai mulți lideri locali sau centrali au refuzat să o atace pe Andronescu, deși liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut explicit acest lucru, așa cum a scris G4Media.ro.
Reamintim că Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației și fost lider al PSD București, în prezent marginalizată în partid, i-a cerut liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat, ”pentru binele României și pentru binele PSD-ului”. ”Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru”, se arată într-o scrisoarea deschisă a Ecaterinei Andronescu, intitulată SOS PSD, transmisă G4Media.ro.
Foto: Ecaterina Andronescu și Liviu Dragnea (Alberto Grosescu / InquamPhotos)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii