Atacul Hamas subminează demersul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită
Ofensiva surpriză a mişcării Hamas asupra Israelului, sâmbătă, a readus cauza palestiniană în lumina reflectoarelor şi a subminat încercările de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită sub egida Statele Unite, comentează AFP, conform Agerpres.
În septembrie, la tribuna Naţiunilor Unite la New York, premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat centralitatea problemei palestiniene. El a salutat normalizarea relaţiilor Israelului cu Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Maroc şi Sudan, în dinamica Acordurilor Avraam din 2020, drept „zorii unei noi ere”.
Netanyahu a afirmat, de asemenea, că Israelul este aproape de „un progres şi mai spectaculos, o pace istorică” cu Arabia Saudită, mare putere în lumea arabă.
Preşedintele american Joe Biden, dornic să marcheze puncte pe frontul diplomatic înainte de alegerile prezidenţiale din 2024, mai ales dacă se va afla în faţa predecesorului său, Donald Trump, sub egida căruia au fost semnate Acordurile Avraam, depune eforturi de luni de zile pentru această apropiere.
Negocieri între cei mai vechi aliaţi ai Statelor Unite din Orientul Mijlociu, care împărtăşesc îngrijorarea cu privire la dezvoltarea programului nuclear al Iranului, urmau să aibă loc în săptămânile următoare.
„Panta de urcat era abruptă, dar devine şi mai abruptă” după atacul Hamas asupra Israelului, a avertizat Brian Katulis, cercetător la Middle East Institute din Washington.
Intensitatea şi amploarea violenţelor, care aruncă o lumină dură asupra amplorii problemelor nerezolvate dintre Israel şi palestinieni, „fac acum dificil ca aceste chestiuni complicate să fie băgate sub preş, aşa cum a fost cazul la momentul Acordurilor Abraham”, a adăugat Katulis.
Liderul de facto al Arabiei Saudite, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, a anunţat şi el recent paşi înainte în apropierea de Israel, dar a cerut progrese în problema palestiniană, considerată o prioritate de tatăl său, regele Salman.
Riadul a revenit, de altfel, la un discurs mai clasic în prima sa reacţie la violenţe, sâmbătă, susţinând că a avertizat despre existenţa unei „situaţii explozive care rezultă din continuarea ocupaţiei (israeliene) şi privarea de drepturi legitime suferită de poporul palestinian”.
Pentru Aziz Alghashian, specialist saudit în relaţiile israeliano-saudite, regatul acţionează astfel pentru a respinge ideea că ar favoriza normalizarea relaţiilor cu Israelul în detrimentul sprijinului său pentru palestinieni. „Situaţia a readus Arabia Saudită la rolul său tradiţional”, a spus el.
„Netanyahu a adăugat un obstacol în calea acestor discuţii de normalizare, spunând că este un război” în urma atacului Hamas, a apreciat Alghashian, care „nu vede cum ar putea avea loc normalizarea cu un război în fundal”.
Hamas, susţinut de Iran, a putut să acţioneze „de teama unei marginalizări şi mai mari a cauzei palestiniene” în cazul recunoaşterii Israelului de către Arabia Saudită, a comentat Joost Hiltermann, responsabil pentru Orientul Mijlociu în cadrul think tank-ului International Crisis Group (ICG).
Or, reacţia militară a Israelului, care se anunţă masivă, va obliga statele arabe să adopte o linie mai dură faţă de acesta, luând în considerare în special opinia publică foarte sensibilă la cauza palestiniană.
Armata israeliană îşi va folosi „toată puterea” pentru a „distruge capacităţile” Hamas, a declarat Netanyahu sâmbătă seara, numind Gaza un „oraş al răului”.
„S-ar putea imagina un scenariu de răcire a relaţiilor cu Emiratele şi probabil cel puţin amânarea oricărui posibil acord între Israel şi Arabia Saudită”, a continuat Joost Hiltermann.
Pentru influentul senator republican Lindsey Graham, aceste atacuri par să fi fost „concepute pentru a bloca” apropierea dintre Arabia Saudită şi Israel, deoarece „un acord de pace între aceste două ţări ar fi fost un coşmar pentru Iran şi Hamas”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank