Atacurile cu drone ale Ucrainei asupra instalațiilor petroliere rusești marchează o nouă fază a războiului (analiză Bloomberg)
Lupta Ucrainei împotriva invaziei Rusiei a intrat într-o nouă fază, prin folosirea unei flote de drone autohtone pentru a ataca instalații petroliere rusești pe o întindere de 2.000 de kilometri, transmite Bloomberg.
Cel puțin nouă rafinării importante au fost atacate cu succes în acest an, scoțând în prezent din funcțiune 11% din capacitatea totală a țării, conform unor estimări. Pe măsură ce conflictul de pe linia frontului se înclină în favoarea Moscovei, campania de atacuri cu drone devine un element cheie al apărării Ucrainei – atât prin simbolismul său, cât și prin obiectivele sale strategice.
Ea oferă Kievului capacitatea de a ajunge adânc în teritoriul rusesc și de a lovi o industrie care este crucială pentru efortul de război al Kremlinului, asigurând atât aprovizionarea cu combustibil a forțelor sale armate, cât și un flux de petrodolari în visteria sa.
„Rusia este o benzinărie cu o armată, iar noi intenționăm să distrugem acea benzinărie”, a declarat într-un interviu Francisco Serra-Martins, cofondator și director executiv al producătorului de drone Terminal Autonomy. „Ne vom concentra asupra locului unde doare cel mai tare, și anume resursele financiare”.
Chiar dacă campania dronelor devine o poveste de succes pentru armata ucraineană – de care are mare nevoie după o serie de victorii rusești pe câmpul de luptă -, aceasta reprezintă o potențială problemă pentru piețele mondiale și pentru aliații occidentali ai Kievului. Prețurile internaționale ale petrolului au crescut constant în ultimele zile, pe fondul temerilor tot mai mari că atacurile, care până acum au provocat în mare parte daune de uzură, ar putea într-o zi să distrugă o instalație majoră de export.
Cu doar șase săptămâni în urmă, guvernul de la Kiev a înființat Forțele pentru sisteme fără pilot, o unitate specializată axată pe drone. Până atunci, forțele armate ucrainene utilizaseră deja această tehnologie cu mare efect, distrugând mai multe nave din flota rusă din Marea Neagră și avariind o instalație petrolieră din Marea Baltică.
„Dronele – sisteme fără pilot – și-au dovedit eficiența în luptele pe uscat, pe cer și pe mare”, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în 6 februarie.
Până la mijlocul lunii februarie, atacurile cu drone au avariat cinci rafinării de petrol. Imediat după aceea, Rusia a interzis exporturile de benzină de la 1 martie până la 31 august pentru a asigura suficiente rezerve interne înaintea unei creșteri sezoniere a cererii.
„Liderii ucraineni par să simtă că, chiar dacă rămân în defensivă, trebuie să poată continua să provoace durere Rusiei”, a declarat Peter Schroeder, fost analist principal pentru Rusia la Agenția Centrală de Informații (CIA) a SUA. Ceea ce a început ca un efort în mare parte simbolic, în special atacul cu drone de anul trecut asupra Kremlinului, a devenit „o campanie concertată pentru a provoca daune unei ținte strategice”.
Acest succes nu a venit ușor, potrivit producătorilor de drone care au discutat cu Bloomberg. Vehiculele au trebuit să fie proiectate pentru a depăși capacitățile sofisticate de bruiaj ale Rusiei, folosind navigația în teren sau poziționarea vizuală care nu necesită comunicații electronice după lansare. Ele trebuie să opereze pe distanțe de până la 1.000 de kilometri, transportând în același timp o încărcătură explozivă suficient de mare pentru a provoca pagube semnificative în instalații care au fost construite pentru a fi rezistente.
Al doilea val
Campania ucraineană de drone arată că „nu ne limităm exclusiv la linia frontului, ci ne îndeplinim sarcinile și pe mare și adânc în spatele liniilor inamice”, a declarat Vasil Maliuk, șeful Serviciului ucrainean de securitate, pentru Bloomberg, îb data de 12 martie. „Nu avem de gând să ne oprim”.
Un al doilea val de atacuri cu drone a început în aceeași zi, avariind unele dintre cele mai mari rafinării din Rusia – Norsi din Nijni Novgorod și Riazan, lângă Moscova. În ciuda mai multor încercări, avioanele fără pilot nu au reușit să lovească rafinăria Surgutneftegas din Kiriși, o instalație-cheie de pe coasta baltică care produce combustibil în mare parte pentru export.
Valul de atacuri a determinat o creștere a prețurilor la benzină și motorină la Bursa Internațională de Mărfuri din Sankt-Petersburg, deși costul combustibilului la pompă în Rusia a înregistrat puține mișcări. Este posibil ca țara să fie nevoită să deturneze mai mult țiței pentru export din cauza impactului asupra ratelor sale de rafinare, a relatat Tass, citându-l pe primul ministru adjunct al Energiei, Pavel Sorokin.
Dincolo de granițele Rusiei, piața petrolului a arătat doar o reacție modestă la atacurile cu drone, în ciuda statutului țării de exportator major. Contractele futures la țiței au crescut pe fondul percepției unui risc geopolitic în creștere. În timp ce prețurile de referință ale motorinei europene au crescut și ele, acestea rămân sub nivelurile înregistrate în februarie, la apogeul atacurilor Houthi asupra transportului maritim din Marea Roșie.
Acest lucru s-ar putea schimba dacă dronele ucrainene ar reuși să scoată Kiriși din funcțiune, eliminând potențial aproximativ 150.000 de barili pe zi din producția de motorină destinată în principal exportului. Piețele de țiței ar putea experimenta mai multă nervozitate dacă Kievul ar începe să vizeze principalele terminale de export de petrol ale Rusiei din Marea Baltică sau Marea Neagră.
„Dacă Ucraina ar vrea să își intensifice presiunea asupra veniturilor din rafinarea petrolului rusesc, ar viza infrastructura terminalelor cheie de export de produse din porturile Primorsk sau Novorossiisk”, a declarat Mark Williams, director de cercetare pentru petrol la consultantul Wood Mackenzie Ltd. „Cu toate acestea, acest lucru ar pune și mai multă presiune asupra relației cu aliații săi occidentali, deoarece impactul asupra prețurilor globale ale petrolului și produselor rafinate ar fi substanțial”.
Deocamdată, campania de atacuri cu drone a Ucrainei se concentrează doar pe impactul economic în interiorul Rusiei – împiedicând capacitatea țării de a transforma țițeiul în combustibil și uzând apărarea sa aeriană.
„Este practic o nouă formă de război de uzură în care aceste sisteme sunt desfășurate în volume masive împotriva unor situri strategice”, a declarat Serra-Martins de la Terminal Autonomy, o companie americană cu facilități de producție în Ucraina, înființată anul trecut. Dronele sunt concepute pentru a fi low-cost și de unică folosință, ceea ce înseamnă că rachetele sistemelor rusești de apărare aeriană pot costa de până la 40 de ori mai mult decât țintele pe care le vizează.
Chiar dacă dronele sunt doborâte, tot este un câștig economic, a spus el.
Atacurile au, de asemenea, un scop psihologic, a declarat un alt producător de drone care a vorbit sub rezerva anonimatului. Propaganda Moscovei încearcă să îi facă pe cetățenii săi să uite că națiunea este în război, dar cozile lungi la stațiile de combustibil ar aduce realitatea conflictului în viața lor de zi cu zi, a spus persoana respectivă.
În timp ce guvernatorii ruși sunt adesea primii care comentează atacurile cu drone la rafinării pe conturile lor oficiale de pe Telegram, autoritățile au făcut un efort concertat pentru a reduce la tăcere orice impact asupra populației în general. Mai multe regiuni au cerut oamenilor să nu filmeze atacurile cu drone sau să facă fotografii ale pagubelor pe care acestea le provoacă. Guvernul din regiunea Leningrad a mers până la interzicerea unor astfel de videoclipuri și fotografii, deși pedeapsa pentru încălcarea ordinului nu a fost încă stabilită.
„Acest lucru este luat foarte în serios”, a declarat Alexei Mukhin, șeful Centrului pentru Informații Politice din Moscova, care oferă servicii de consultanță administrației prezidențiale. „Populația vrea să știe când va riposta Rusia”.
Moscova a analizat un plan pentru a facilita desfășurarea de sisteme de apărare de nivel militar la rafinăriile sale de petrol, au declarat luna trecută persoane familiare cu discuțiile. Aceasta ar putea include sisteme de rachete Pantsir, a relatat marți Interfax.
Impact strategic
Dronele au devenit un element din ce în ce mai important în strategia militară a Ucrainei, dar nu sunt un substitut pentru armele sofisticate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, potrivit mai multor oameni de afaceri proeminenți care contribuie la finanțarea achiziționării lor.
Kievul trebuie să se bazeze pe aceste vehicule fără pilot, deoarece aliații săi sunt reticenți în a furniza rachete cu rază lungă de acțiune, capabile să distrugă ținte aflate la mare adâncime în Rusia, de teama unei escaladări. În plus, blocarea de luni de zile în Congres a unui ajutor militar american în valoare de 60 de miliarde de dolari a lăsat Ucraina din ce în ce mai săracă chiar și în muniție de bază, cum ar fi proiectilele de artilerie, în fața recentelor progrese rusești.
„Campania împotriva infrastructurii energetice a Rusiei arată că Kievul poate continua să provoace ceva durere”, a declarat Schroeder, fost analist CIA, care este acum membru la Center for a New American Security din Washington. „Dar este puțin probabil să aibă un impact strategic asupra cursului războiului”.
Rusia produce, de asemenea, rachete de croazieră și drone cu rază lungă de acțiune, inclusiv Shahed, de concepție iraniană, pe care le folosește pentru a lovi infrastructura civilă și militară din Ucraina. Zelenski a declarat săptămâna aceasta că peste 320 de Shaheds au fost lansate numai în luna martie.
La mai bine de doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, cu eșecuri militare pe linia frontului și cu un sprijin ezitant din partea aliaților occidentali, succesul atacurilor asupra rafinăriilor ucrainene sugerează că campania dronelor va continua.
„Aceste săptămâni au demonstrat multora că mașinăria de război rusă are vulnerabilități pe care le putem atinge cu armele noastre”, a declarat Zelenski pe 16 martie.
Cu fiecare lună care trece în acest an, forțele armate ale Kievului vor avea mai multe vehicule fără pilot care vor opera deasupra teritoriului rusesc, a declarat Mihailo Fedorov, ministrul pentru transformare digitală al țării, ale cărui responsabilități includ și supravegherea fabricării aeronavelor.
„Va fi o cantitate fără precedent de drone cu rază lungă de acțiune”, a adăugat Fedorov.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii