G4Media.ro

Atacurile violente împotriva migranţilor s-au înmulţit semnificativ în Germania

Sursa foto: Pexels / Ingo Joseph

Atacurile violente împotriva migranţilor s-au înmulţit semnificativ în Germania

Numărul atacurilor din Germania asupra refugiaţilor, solicitanţilor de azil şi locurilor de cazare ale acestora a crescut semnificativ, cu mai multe atacuri înregistrate în primele nouă luni ale acestui an decât în tot anul 2022.

În primele trei trimestre din 2023 au fost înregistrate 1.515 astfel de atacuri, comparativ cu 1.371 în tot anul 2022. Cifrele au venit ca răspuns la o întrebare din partea partidului de radical Die Linke (Stânga) şi au fost puse la dispoziţia DPA, citată de Agerpres.

În al treilea trimestru al acestui an, au existat în total 30 de cazuri în care spaţiile de cazare au fost scena sau ţinta unei infracţiuni motivate politic, conform statisticilor.

Trei dintre aceste cazuri au implicat infracţiuni violente. Poliţia a atribuit majoritatea atacurilor asupra locuinţelor – 23 de infracţiuni – mişcării radicale de dreapta.

Poliţia crede, de asemenea, că 375 din cele 417 infracţiuni motivate politic înregistrate în această perioadă în afara spaţiilor de cazare şi care au fost îndreptate împotriva solicitanţilor de azil sau a refugiaţilor recunoscuţi au fost infracţiuni motivate de dreapta.

Aproximativ 19 infracţiuni au fost atribuite ideologiilor din străinătate, în timp ce două au fost clasificate ca fiind motivate de stânga. În unele cazuri, contextul a rămas neclar. Un total de 55 de cazuri au implicat violenţă.

„În fiecare zi, refugiaţii din Germania sunt atacaţi, umiliţi şi hărţuiţi”, a declarat Clara Bunger, membră a Die Linke. Ea a spus că guvernele federal şi de land germane trebuie să dezvolte şi să implementeze urgent concepte de protecţie adecvate.

Bunger consideră că dezbaterea actuală privind problemele legate de azil este unul dintre motivele creşterii numărului de atacuri.

În opinia ei, acest lucru „deschide calea pentru mobilizarea rasistă pe străzi şi actele de violenţă împotriva refugiaţilor”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...