
Ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său, declaraţi „persona non grata” de către Rusia
UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe confirmă că însărcinatul cu afaceri a.i. al României la Moscova a fost convocat joi, 9 aprilie 2025, la MAE rus. În cadrul întrevederii, partea rusă a informat cu privire la decizia autorităților ruse de a declara drept persona non grata doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, a precizat MAE român.
„Această măsură a părții ruse, neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, survine ca răspuns la decizia adoptată de către autoritățile române, la 5 martie 2025, privind declararea ca persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia”, arată MAE.
MAE reamintește că decizia autorităților române a avut în vedere desfășurarea de către diplomații ruși respectivi de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.
Știrea inițială: Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoştinţă faptul că îi declară „persona non grata” pe ataşatul pe probleme militare al ambasadei României în Federaţia Rusă şi pe adjunctul acestuia, conform unui scurt comunicat postat pe site-ul oficial al MAE rus, mid.ru, transmite Agerpres.
„Însărcinatul cu afaceri al României în Federaţia Rusă, Liliana Burda, a fost convocată la Departamentul protocolului de stat al Ministerului de Externe al Rusiei”, anunţase anterior agenţia oficială de presă TASS, fără să menţioneze motivul acestei convocări.
Potrivit comunicatului MAE rus, este vorba de o măsură de răspuns la o decizie „nemotivată” a părţii române de a-i declara „persona non grata” pe ataşatul militar al Ambasadei Rusiei la Bucureşti şi pe asistentul său.
Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a anunţat pe 5 martie că îi declară „persona non grata” în România pe ataşatul militar al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, precum şi pe adjunctul acestuia, urmând ca cei doi să părăsească imediat România.
Conform datelor de pe pagina Ambasadei Rusiei la Bucureşti, cele două funcţii erau ocupate de Victor Makovski şi Evgheni Ignatiev.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu