Atentatul asupra lui Hitler din 20 iulie 1944. Niciun alt act de rezistenţă împotriva nazismului nu a avut asemenea urmări în timp. Încercarea de eliminare a lui Hitler este controversată până azi

La ora 12.42 a explodat o bombă în baraca pentru şedinţe a cartierului general „Wolfsschanze” din Prusia Orientală. Ţinta deflagraţiei era Adolf Hitler, care coordona de acolo operaţiunile de pe frontul de est. Bomba a fost plasată de ofiţerului Wehrmacht-ului, Claus Schenk conte de Stauffenberg. Acest colonel, care iniţial a fost un nazist convins, nu a mai văzut altă soluţie pentru ieşirea din impas a Germaniei decât asasinarea dictatorului. El le-a spus unor apropiaţi, cu câteva zile înaintea atentatului eşuat: „Deci nu mai rămâne nimic altceva decât să-l ucid.”

Stauffenberg nu a fost doar atentator, ci şi organizatorul cel mai important al unei tentative de lovitură de stat, pusă la cale de cercuri conservatoare, din care făceau parte ofiţeri de rang înalt, diplomaţi şi funcţionari din administraţie. Colonelul a părăsit baraca în acea zi de 20 iulie cu puţin timp înainte ca bomba cu ceas să explodeze şi credea că Hitler este mort în vreme ce se îndrepta spre Berlin la bordul unui avion militar. Acolo „Operaţiunea Walkiria” era deja în toi. Iniţial această operaţiune planificată de Wehrmacht era menită să reprime o eventuală răzmeriţă, iar participanţii la conjuraţie, care ocupau o sumedenie de funcţii-cheie în aparatul de stat şi militar, au încercat să deturneze „Walkiria” în folosul lor.

Mareşalul Rommel refuză

Totuşi Hitler a scăpat, fiind rănit numai superficial. Masa grea din lemn de stejar sub care Stauffenberg depusese mapa în care se găsea bomba şi geamurile larg deschise ale barăcii au diminuat puterea exploziei. Cu toate acestea, la început nu părea lipsită de şanse încercarea de răsturnare de la putere a dictatorului, dacă toţi cei implicaţi ar fi dus la îndeplinire neabătuţi „Operaţiunea Walkiria”. Dar au existat întârzieri, diverse pane şi neajunsuri de planificare. În plus, unii dintre iniţiaţi au hotărit, de teamă să nu fie descoperiţi şi traşi la răspundere, să asiste pasiv la evenimente sau chiar să treacă de partea lui Hitler. La orele serii era deja clar că tentativa de puci a eşuat. Hitler a adresat prin radio un mesaj naţiunii, vorbind despre „pronia” care l-a salvat. Stauffenberg şi alţi complotişti au fost arestaţi şi duşi în faţa plutonului de execuţie încă în acea noapte. Alţii au fost descoperiţi abia mai târziu. În total au fost executaţi aproximativ 200 de luptători în rezistenţă. Istoricul Wolfgang Benz este convins că puciul a eşuat fiindcă nici unul din „conducătorii celebri ai armatei” de atunci, de exemplu mareşalul Erwin Rommel, nu a luat parte la el. „Cel puţin unul dintre ei ar fi trebuit să fie în frunte. Atunci poporul ar fi zis: iată că şi Rommel vede lucrurile la fel. Hitler este un criminal.”

Un simbol al rezistenţei

În ciuda eşuării tentativei de asasinare şi de lovitură de stat, ziua de 20 iulie 1944 a devenit un simbol puternic al rezistenţei împotriva nazismului. Generalul Henning von Treschkow, un participant la puci, alături de Stauffenberg, afirmase cu câteva zile înainte că succesul tentativei nici nu mai contează. Important este că „mişcarea germană de rezistenţă va demonstra lumii şi în faţa istoriei că a îndrăznit să dea lovitura decisivă, punându-şi în pericol viaţa.”

Au existat şi alte acţiuni de acest fel, de exemplu încercarea din 1939 a tâmplarului Georg Elser de a-l ucide pe Hitler în berăria Bürgerbräukeller din München, cu ajutorul unei bombe artizanale, ascunse în stâlpul de susţinere din apropierea tribunei de la care dictatorul s-a adresat celor prezenţi. Acel atentat a eşuat fiindcă Hitler a părăsit berăria mai devreme decât fusese prevăzut, iar bomba a explodat când el nu se mai afla acolo.

„Holocaustul nu era de interes„

Comemorarea evenimentelor de la 20 iulie 1944 are o istorie proprie, foarte specială. După război, multă vreme autorii tentativei de asasinat şi de lovitură de stat au fost consideraţi trădători. Văduva lui Stauffenberg nu a beneficiat iniţial de pensia de văduvă a unui ofiţer. Abia mai târziu complotiştii au căpătat statutul de eroi. Între timp Germania este plină de străzi, şcoli şi cazărmi care le poartă numele. Pe clădirile publice se arborează pe 20 iulie drapelul ţării. Tot în această zi, recruţii Bundeswehr depun jurământul de credinţă.

Dar în continuare există unele voci critice. Biograful lui Stauffenberg, Thomas Karlauf, de pildă, afirmă că gruparea a trecut la acţiune abia în vara anului 1944, cu puţin timp înaintea debarcării aliaţilor în Normandia. Stauffenberg era încă entuziasmat în 1940, după rapidele victorii militare ale Germaniei naziste în Polonia şi Franţa. Cei din rezistenţa militară au parcurs un drum lung până să se dumirească în privinţa naturii criminale a regimului nazist, iar „Holocaustul nu i-a interesat deloc”, după cum subliniază istoricul Wolfgang Benz. Dat fiind că se contura la orizont înfrângerea militară a Germaniei, autorii tentativei de lovitură de stat au mai încercat „să salveze pentru ţara lor ce se mai putea salva”, consideră Benz.

Istoricul Johannes Hürter e de părere că Stauffenberg nu a fost un om cu convingeri democratice. El ar fi urmărit să instaureze în Germania un regim autoritar dacă lovitura de stat ar fi reuşit. Wolfgang Benz este mai puţin dur în aprecierile sale. „Germania ar fi redevenit în orice condiţii un stat de drept. Dar o democraţie după modelul nostru actual, aşa cum este ea ancorată în Constituţie – aceasta nu era un ideal pentru autorii tentativei de puci de la 20 iulie”, a subliniat el.

Sursa: Deutsche Welle

Citește și: Angela Merkel le-a adus un omagiu organizatorilor tentativei din 1944 de asasinare a lui Hitler, despre care a spus că sunt modele de urmat