G4Media.ro

Atentatul asupra lui Hitler din 20 iulie 1944. Niciun alt act de…

Atentatul asupra lui Hitler din 20 iulie 1944. Niciun alt act de rezistenţă împotriva nazismului nu a avut asemenea urmări în timp. Încercarea de eliminare a lui Hitler este controversată până azi

La ora 12.42 a explodat o bombă în baraca pentru şedinţe a cartierului general „Wolfsschanze” din Prusia Orientală. Ţinta deflagraţiei era Adolf Hitler, care coordona de acolo operaţiunile de pe frontul de est. Bomba a fost plasată de ofiţerului Wehrmacht-ului, Claus Schenk conte de Stauffenberg. Acest colonel, care iniţial a fost un nazist convins, nu a mai văzut altă soluţie pentru ieşirea din impas a Germaniei decât asasinarea dictatorului. El le-a spus unor apropiaţi, cu câteva zile înaintea atentatului eşuat: „Deci nu mai rămâne nimic altceva decât să-l ucid.”

Stauffenberg nu a fost doar atentator, ci şi organizatorul cel mai important al unei tentative de lovitură de stat, pusă la cale de cercuri conservatoare, din care făceau parte ofiţeri de rang înalt, diplomaţi şi funcţionari din administraţie. Colonelul a părăsit baraca în acea zi de 20 iulie cu puţin timp înainte ca bomba cu ceas să explodeze şi credea că Hitler este mort în vreme ce se îndrepta spre Berlin la bordul unui avion militar. Acolo „Operaţiunea Walkiria” era deja în toi. Iniţial această operaţiune planificată de Wehrmacht era menită să reprime o eventuală răzmeriţă, iar participanţii la conjuraţie, care ocupau o sumedenie de funcţii-cheie în aparatul de stat şi militar, au încercat să deturneze „Walkiria” în folosul lor.

Mareşalul Rommel refuză

Totuşi Hitler a scăpat, fiind rănit numai superficial. Masa grea din lemn de stejar sub care Stauffenberg depusese mapa în care se găsea bomba şi geamurile larg deschise ale barăcii au diminuat puterea exploziei. Cu toate acestea, la început nu părea lipsită de şanse încercarea de răsturnare de la putere a dictatorului, dacă toţi cei implicaţi ar fi dus la îndeplinire neabătuţi „Operaţiunea Walkiria”. Dar au existat întârzieri, diverse pane şi neajunsuri de planificare. În plus, unii dintre iniţiaţi au hotărit, de teamă să nu fie descoperiţi şi traşi la răspundere, să asiste pasiv la evenimente sau chiar să treacă de partea lui Hitler. La orele serii era deja clar că tentativa de puci a eşuat. Hitler a adresat prin radio un mesaj naţiunii, vorbind despre „pronia” care l-a salvat. Stauffenberg şi alţi complotişti au fost arestaţi şi duşi în faţa plutonului de execuţie încă în acea noapte. Alţii au fost descoperiţi abia mai târziu. În total au fost executaţi aproximativ 200 de luptători în rezistenţă. Istoricul Wolfgang Benz este convins că puciul a eşuat fiindcă nici unul din „conducătorii celebri ai armatei” de atunci, de exemplu mareşalul Erwin Rommel, nu a luat parte la el. „Cel puţin unul dintre ei ar fi trebuit să fie în frunte. Atunci poporul ar fi zis: iată că şi Rommel vede lucrurile la fel. Hitler este un criminal.”

Un simbol al rezistenţei

În ciuda eşuării tentativei de asasinare şi de lovitură de stat, ziua de 20 iulie 1944 a devenit un simbol puternic al rezistenţei împotriva nazismului. Generalul Henning von Treschkow, un participant la puci, alături de Stauffenberg, afirmase cu câteva zile înainte că succesul tentativei nici nu mai contează. Important este că „mişcarea germană de rezistenţă va demonstra lumii şi în faţa istoriei că a îndrăznit să dea lovitura decisivă, punându-şi în pericol viaţa.”

Au existat şi alte acţiuni de acest fel, de exemplu încercarea din 1939 a tâmplarului Georg Elser de a-l ucide pe Hitler în berăria Bürgerbräukeller din München, cu ajutorul unei bombe artizanale, ascunse în stâlpul de susţinere din apropierea tribunei de la care dictatorul s-a adresat celor prezenţi. Acel atentat a eşuat fiindcă Hitler a părăsit berăria mai devreme decât fusese prevăzut, iar bomba a explodat când el nu se mai afla acolo.

Holocaustul nu era de interes

Comemorarea evenimentelor de la 20 iulie 1944 are o istorie proprie, foarte specială. După război, multă vreme autorii tentativei de asasinat şi de lovitură de stat au fost consideraţi trădători. Văduva lui Stauffenberg nu a beneficiat iniţial de pensia de văduvă a unui ofiţer. Abia mai târziu complotiştii au căpătat statutul de eroi. Între timp Germania este plină de străzi, şcoli şi cazărmi care le poartă numele. Pe clădirile publice se arborează pe 20 iulie drapelul ţării. Tot în această zi, recruţii Bundeswehr depun jurământul de credinţă.

Dar în continuare există unele voci critice. Biograful lui Stauffenberg, Thomas Karlauf, de pildă, afirmă că gruparea a trecut la acţiune abia în vara anului 1944, cu puţin timp înaintea debarcării aliaţilor în Normandia. Stauffenberg era încă entuziasmat în 1940, după rapidele victorii militare ale Germaniei naziste în Polonia şi Franţa. Cei din rezistenţa militară au parcurs un drum lung până să se dumirească în privinţa naturii criminale a regimului nazist, iar „Holocaustul nu i-a interesat deloc”, după cum subliniază istoricul Wolfgang Benz. Dat fiind că se contura la orizont înfrângerea militară a Germaniei, autorii tentativei de lovitură de stat au mai încercat „să salveze pentru ţara lor ce se mai putea salva”, consideră Benz.

Istoricul Johannes Hürter e de părere că Stauffenberg nu a fost un om cu convingeri democratice. El ar fi urmărit să instaureze în Germania un regim autoritar dacă lovitura de stat ar fi reuşit. Wolfgang Benz este mai puţin dur în aprecierile sale. „Germania ar fi redevenit în orice condiţii un stat de drept. Dar o democraţie după modelul nostru actual, aşa cum este ea ancorată în Constituţie – aceasta nu era un ideal pentru autorii tentativei de puci de la 20 iulie”, a subliniat el.

Sursa: Deutsche Welle

Citește și: Angela Merkel le-a adus un omagiu organizatorilor tentativei din 1944 de asasinare a lui Hitler, despre care a spus că sunt modele de urmat

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Din cauza cacatului astuia Europa este stapanita de un sentiment de vinovatie sinucigas si stanga si extrema stanga face experimente care mai de care de distrugere a europenilor.

    • Asta o spui tu in calitate de postac rus anti-UE.

    • Gigele, arde-l cu niste contraargumente devastatoare, cum doar tu stii sa aduci! 💡

      Ce facuşi, strănutaşi, din greşeală, un slăbănog atac la persoană?!? 😆

    • Armata asta de extrema stanga unde e fratioriilor? Adica o aud numai de la personaje cu mari probleme legale, morale, si care mai de care din spatiu public si la baietzandrii albi cu decebal in sufletul , falusul si anusul lor.
      In acest timp demos n-au reusit sa stranga semnaturi nici macar cat o independenta.
      In schimb vad ca aparatorii dreptei si extremei dreapta sunt prezenti la cea mai mica stire care implica un tigan, manea, hitler, planuri care implica si alte categorii sociale inafara de dacofilul clasic.
      Aveti armata asta de la stiri pe surse? Trump? Unde e? Vreau sa o vad si eu

    • Rromule, @Mondialul tocmai ce si-a inceput comentariul cu remarca ca Hitler a fost un mizerabil. Ceea ce, trebuie sa recunosti, ca rezoneaza cu ce zici si tu (si eu!). Deci nu e neaparat un „baiat de alb de dreapta”.

      Apoi, retine: cum zicea cineva, Nu există culpe transmise genetic, dupa cum nu există glorii ereditare 💡 Cam la asta se referea @Mondialul (daca am inteles eu bine. 😆 ).

      La treaba cu stanga cosmopolita, care exploateaza sentimentul asta de vinovatie … ar trebui sa fie mai exact, ai dreptate.

    • Poate gresesc. Dar nu te obliga nimeni sa urasti pe nimeni. Iar daca ai urat si ti-ai dat seama ca gresesti, mi se pare normal sa te simti vinovat. Si e dreptu oricui sa sublinieze gresala, mai ales cand ajuta pe altii sa tina minte sa nu o faca.
      Si nu stiu cum sa zic daca te manifesti mai presus de altu in ziua de azi poate ar fi bine da iti mai aduca aminte cineva ca poate pari usor fascist, ca sa nu uiti ce inseamna asta.

    • Rromule, tocmai asta era ideea: nu prea mai are cine sa se simta vinovat !!! Au mai ramas prea putini germani care sa fi fost nazisti sau care sa fi pactizat (chiar si prin inactiune) cu nazistii. Sa facem o socoteala: cei mai probabil supravietuitori ar fi cei care, fiind responsabili la vremea respectiva, aveau in 1940 vreo 20 de ani (sunt indulgent … eu as zice 25 de ani minim pentru o oarecare responsabilitate, pentru majoritatea – nu intreaga populatie!).
      Asta inseamna ca azi ar trebui sa aiba 99 de ani !!! Cati germani de 99 de ani crezi tu ca mai traiesc astazi?

      Deci gresesti; in privinta fascismului nu (prea) mai are cine sa se simta vinovat!

      Sa repetam, cu totii, impreuna: NU EXISTA CULPE GENETICE!

      Nemtii de astazi n-au de ce sa se simta vinovati. Trebuie doar sa fie constienti de ororile nazismului/comunismului, sa incerce sa le faca imposibile si, vorba altcuiva, sa actioneze astfel incat sa foloseasca umanitatea atat in persoana lor, cat si a altora, in acelasi timp ca scop, niciodata doar ca mijloc.
      Doar atat! E prea putin? Nu!

    • E clar ca nu exista culpa genetica. Dar discutia nu e doar deapre nazistii/fascistii de atunci.
      Daca dispare rusinea fata de ce rau poate face un om (sau mai multi) plasat bine, cum stiu generatiile urmatoare sa nu repete gresala. Istoric vorbind, civilizatia vestica (inclusiv rusia si china comunista) s-a dezvoltat distrugand alte culturi, sau ingropandule.
      E normal sa stii asta, si nu sa o porti ca pe o cruce, ci ca pe o invatatura.

    • @Un rom: ai pornit de la @Mondialul care spunea ca sentimentul de vinovatie al contemporanilor este o eroare sinucigasa, ai trecut prin acceptarea faptului ca nu exista culpa genetica (deci nemtii de azi n-au de ce sa se simta vinovati) si ai ajuns la cum generatiilor viitoare trebuie sa le fie rusine de ce a facut un om cu care n-au fost contemporan. Accepti – negi, iar accepti, iar negi … asa nu se poate duce o discutie.

      Tu te simti vinovat de ce a facut altcineva cu a carui fapta nu ai nici o legatura directa?! Te simiti vinovat ca pe la jumatatea secolului al XIX-lea, in tara ta (de care esti mandru?), fetelor care aveau un copil din flori, li se organiza o „nunta” umilitoare, in care, dupa ce-i impleteau parul ca la neveste, o duceau asa, insarcinata, cu alai (!!!), pe ulita si ziceau de trei ori ca se cununa roaba lui Dumnezeu cu gardul, cu propteaua gardului …?!

      Daca nu, cum ai vrea sa se simta generatiile viitoare vinovate de ce a facut unu’ cu care n-au fost contemporani!? Sa le fie rusine ca n-au facut nimic sa impiedice faptele?! Pai este fizic imposibil (din cate stim noi). Este un anacronism.

      Nemtii trebuie doar sa ia la cunostinta, ca sa-i ajute sa evite. Exact la fel cum trebuie noi toti sa facem. Nemtii contemporani si viitori nu au niciun statut special in aceasta privinta. Daca vrei sentimente, poate sa le trezeasca un sentiment de repulsie. Atat. Nu rusine, nu vinovatie. Exact ca in cazul nostru: repulsie.

      # # # # # # # # # # #

      Treaba functioneaza si simetric: te poti simti tu mandru de ceva la care n-ai contribuit cu absolut nimic!?!
      Esti mandru de victoria de la Plevna?
      Dar de golu’ lu’ Hagi de la Cupa Mondiala?
      Dar de victoria Simonei Halep de la Wimblendon?
      Cu ce ai contribuit tu la vreuna din actiuni, ca sa fii mandru de tine (cu ce ai facut)!?! Sa fie respectivii mandri, caci merita. Dar nu tu!

      Nu exista nici glorii ereditare , nici culpe genetice ! Fiecare cu faptele proprii. Atat! Si nu e putin …

    • @sanitar
      Bossule nu intelegi ca nu ma refer ca ar trebuii contemporanii sa simta ceva (si omu s-a referit la europeni, nu la nemti) Ci ca e ok sa ai oameni care sa iti aduca aminte de orori si nasoleli pe care le-au facut urmasii lor/nostrii ca sa fim liberi sa simtim si sa creadem si sa gandim ce vrea bibilica noastra. Ce pot sa spun.. norocu nostru? Ghinionu pierzatorului?
      Ce extrema stanga? Ce repetati prostii de le-au nascocit niste politicieni sa te simti indreptatit si sa stii tu ca e bine ca existi?
      Simte-te omule cum vrei tu. Da doar tine minte ca tu te simti cum vrei tu pentru ca altii au suferit mult mai rau decat poti sa iti imaginezi tu. Si asta nu te obliga pe tine sa te simti nici cum fata de cei ce ai suferit dar mi se pare normal ca Om sa stii lucrurile astea.

  2. Cine nu urmareste pe postul TV Viasat History filmele documentare despre perioada in care Germania a fost condusa de Hitler, nici nu stie ce pierde (ca sa citez o expresie incetatenita).
    Cel putin de doua ori pe saptamana postul respectiv difuzeaza filme despre Hitler si Germania hitlerista. Unele – putine la numar – sunt facute ca filme de propaganda antifascista, dar majoritatea redau realitatea, trebuie doar sa le privesti cu detasare ca sa intelegi cum a fost atunci si mai ales de ce practic intregul popor gerrman l-a urmat pe Hitler, inclusiv germanii din Cehoslovacia si din Austria care l-au primit cu entuziasm.
    Daca e sa gasim vinovatii pentru ce s-a intamplat atunci cu Germania, atunci sa ne indreptam atentia spre puterile invingatoare in Primul Razboi Mondial, care au crezut ca pot sa umileasca inimaginabil un popor ca cel german, lasandu-l muritor de foame si fara niciun viitor. Asta le-a aratat unde au gresit si nu au mai repetat greseala dupa victoria lor din 1945.
    Asa ca sa ma mai slabeasca cei care insista pe ideea rezistentei antihitleriste a poporului german. Au fost cazuri izolate. Iar Angela, ca sa zica si ea! Zice ce crede ea ca da bine.

    • Nu am putut sa nu observ formularea “propaganda antifascista”
      Exista vreun motiv pt care nu este ok propaganda antifascista? Anume, e ceva bun de luat din mentalitatea fascista care sa fie de ajutor tuturor claselor sociale, minoritati etc?
      Adica nu am vazut nicaieri formularea “propaganda antirasista” “ propaganda antixenofoba”, etc
      Sunt foarte curios. Ca pare ca tot sunt cuvinte impinse trump & co

    • Exista cel putin un motiv, SUFICIENT, pentru care orice fel de propaganda nu este ok. Si da, se poate face propaganda pentru aproape orice (mai putin logica si matematica, ma gandesc … acolo e greu sa strecori falsuri)

      Aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Propaganda

    • Ori de cate ori aud termenul „propaganda” mi se aprinde beculetul de alarma „atentie! incercare de manipulare”.

      Autorii pot inlatura suspiciunea de bias, de partinire, doar daca simultan argumenteaza atat contra extremei drepte, cat si contra extremei stangi. Sa nu uitam ca Stalin – consecinta marxismului, a fost un criminal la fel de mare ca Hitler – exponentul nazismului.

    • pai ce sa inteleg din asta,
      Si fascismu e bun cateodata?
      Si xenofobia e buna cateodata?
      Ca nu inteleg.
      Am folosit termenul de propaganda doar pt ca l-am vazut in commentul de mai sus.
      Faptu ca nu ai nimic bun (la general pt toata societatea, nu doar o selectie) de zis despre fascism nu inseamna ca e propaganda.
      @motanul gri, se foloseste termenul de propaganda destul de des in ultima vreme si ca sa poti sa indepartezi ceva ce este logic si de bun simt de siguranta adevarului. Gen cum zic unii republicani in state despre propaganda legata de incalzirea globala a democratilor. E un cuvant cu mare greutate care, exact, te face sa fii pe varfuri pegat de subiectul in cauza.
      Si problema exact din cauza asta m-a alertat formularea. Ce propaganda antifascista cand este logic sa fii impotriva fascismului de orice fel in zilele noastre (sau de la zilele incipiente ale holocastului)

    • PROPAGÁNDĂ, propagande, s. f. Acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți. – Din fr. propagande.
      (DEX online).
      – Am folosit termenul in sensul lui propriu, nu in cel cu conotatie negativa. Poate ar fi fost mai potrivit „filme cu tematica antifascista”.
      M-ar fi interesat insa in special pareri legate de aderenta larga, de majoritate covarsitoare a populatiei germane la politica lui Hitler, ca raspuns la imensa prostie a Aliatilor invingatori in IRM de a pedepsi un intreg popor doar pentru ca a fost invins intr-un razboi pe care nici nu l-a dorit. Il declansasera imparatii zaharisiti, idioti, care si ei au fost apoi maturati din istorie.
      Filmele documentare pe care le recomand a fi vazute tocmai la asta servesc: sa intelegem de ce a fost posibila ascensiunea lui Hitler si adeziunea totala a unui intreg popor la politica lui. Dar numai daca le urmaresti cu mintea limpede.

  3. Nu stiu daca puteti sa realizati tragedia nemtilor sa stii ca poti cuceri intreaga lume si sa fii obligat sa iti infranezi chemarea asta care iti trece prin vene.

    • Puterea celui cu adevărat puternic în asta constă: sa poți să il distrugi pe celalalt, el să nu ştie şi totuşi să n-o faci! 💡 – citat din memorie, din Marin PREDA.

  4. Hitleristii au fost cruzi, dar nu mai cruzi ca barbarii de romanii ce-au despartit prin falsuri si ilegalitati fetita rroma Sorina de mama, matusa si fratiorul ei pentru cativa dolari in plus…

  5. Italienii erau fascisti nu germanii. Germanii erau nazisti. Library or gooooogle mai baieti…