G4Media.ro

Atenționare de călătorie, Franța: Au fost anulate 30% dintre zborurile de pe…

sursa foto: captura video

Atenționare de călătorie, Franța: Au fost anulate 30% dintre zborurile de pe aeroportul Paris-Orly şi 20% dintre zborurile de pe aeroportul Marseille-Provence

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) a solicitat anularea a 30% dintre zborurile de pe aeroportul Paris-Orly şi 20% dintre zborurile de pe aeroportul Marseille-Provence, începând din seara zilei de duminică, 19 martie şi până marţi, 21 martie, ora 06,00, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAE, compania Air France anunţă că operaţiunea poate fi prelungită până în data de 23 martie pe unele aeroporturi din R. Franceză, în contextul grevei controlorilor aerieni. Astfel, nu sunt excluse întârzieri şi anulări de ultimă oră ale zborurilor.

Air France prevede să asigure pentru aceste zile 95% din programul de zbor, din care zborurile pe distanţe lungi şi zborurile spre şi dinspre aeroportul Paris – Charles de Gaulle. Pasagerii Air France vor fi anunţaţi de eventuale perturbări ale zborurilor prin SMS. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe site-ul: https://www.parisaeroport.fr/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

 Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
– Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
– Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
– Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.rohttp://lyon.mae.rohttp://marsilia.mae.rohttp://strasbourg.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Salut les copains! (e o prostie de „comentariu”, evident, da’ vreau sa testez alergia manifestata de onor Redactiunea la frantzuskii yazâk.