G4Media.ro

Atenționare de călătorie în Bulgaria: proteste ale fermierilor cu tractoare în toată…

Sursa foto: Pexels

Atenționare de călătorie în Bulgaria: proteste ale fermierilor cu tractoare în toată țara, inclusiv la vămile cu România

Asociațiile Producătorilor de Cereale și Fermierilor din Bulgaria au anunțat că vor organiza din 18 septembrie proteste la nivel național, prin blocarea circulației rutiere cu tractoare, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.

Circulația va fi blocată pe drumurile republicane (naționale sau europene) adiacente/aferente, inclusiv în zona punctelor de frontieră Ruse (corespondent PCTF Giurgiu), Vidin (corespondent PCTF Calafat), Kardam (corespondent PCTF Negru Vodă), Durankulak (corespondent PCTF Vama Veche) și Silistra ferry (corespondent PCTF Ostrov).

MAE le recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar șoferii să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului.

În perioada desfășurării activităților de protest, este posibil ca, pentru durate de aproximativ 1-2 ore, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere, la fel și circulația prin punctele de frontieră menționate și în zonele adiacente acestora. În această perioadă, este posibil să se formeze coloane de autovehicule, în special de automarfare.

Se recomandă turiștilor români să se asigure că dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și că mențin în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare. Firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri li se recomandă să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare, prin luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei bulgare și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente persoanelor transportate.

În acest context, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

Informații suplimentare pot fi accesate astfel:

– cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon +35970013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;

– cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia – www.sofia-airport.eu;

– cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției ”Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează