Atenţionare MAE: Cod portocaliu de pericol meteo în Catalonia şi Insulele Baleare
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Autonomă Catalonia şi Insulele Baleare că Agenţia naţională de meteorologie AEMET a emis un avertisment de cod portocaliu de pericol, cu precipitaţii intense, vânt şi descărcări electrice, pentru litoralul Mării Mediterane, zona Barcelona, precum şi în Insulele Baleare, în perioada 12-16 noiembrie 2024, transmite News.ro.
Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 334 223; +34 934 340 220, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Barcelona: +34 661 547 853.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://barcelona.mae.ro şi www.mae.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank