G4Media.ro

ATP 250 Ţiriac Open se va disputa la Bucureşti, în perioada 31…

Tenis de câmp / Sursa foto: Adrian Ilincescu / G4Media.ro

ATP 250 Ţiriac Open se va disputa la Bucureşti, în perioada 31 martie – 6 aprilie. Premii totale de 600.000 de euro

Ediţia cu numărul 23 a turneului ATP 250 Ţiriac Open prezentat de UniCredit Bank, cu premii în valoare totală de 600.000 de euro, are loc în perioada 31 martie şi 6 aprilie 2025, pentru prima dată la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, situat pe Bulevardul Pierre de Coubertin 11, transmite News.ro.

Turneul va avea un tablou de 28 de jucători la simplu şi 16 echipe la dublu, promiţând o competiţie de înalt nivel pe zgura bucureşteană.

La turneul de anul acesta vor participa sportivi din Top 100 ATP, alături de favoriţii publicului şi posesorii de Wild Card, care vor fi anunţaţi în perioada imediat următoare.

Tabloul de calificări va cuprinde alţi 16 jucători, dintre care patru se vor califica pe tabloul principal de simplu.

Şi-a anunţat prezenţa şi câştigătorul de anul trecut, Marton Fucsovics, care săptămâna trecută a câştigat un nou titlu la Challengerul ATP 125 de la Manama, Bahrain.

Repartizarea punctelor şi premiilor în cadrul turneului Ţiriac Open

Jucătorul care se va impune la simplu în turneul de tenis ATP 250 va obţine 250 de puncte ATP. În plus, premiile oferite în cadrul competiţiei Ţiriac Open cumulează un total de 600.000 de euro.

  • Câştigător: 250 de puncte ATP şi 86.628 de euro
  • Finalist: 165 de puncte ATP şi 52.529 de euro

Turneul de dublu

  • Câştigători: 250 de puncte ATP şi 30.122 de euro
  • Finalişti: 150 de puncte ATP şi 16.184 de euro

Biletele pentru Ţiriac Open sunt disponibile începând de astăzi pe platforma www.entertix.ro şi au preţuri zilnice între 50 şi 250 de lei.

Publicul poate achiziţiona bilete valabile pentru o zi de turneu, cu acces la toate meciurile programate în acea zi.

Acestea includ atât meciurile de pe terenul central, cât şi cele de pe terenurile secundare, creând o experienţă memorabilă pentru fanii tenisului.

Copiii cu vârsta de până la 5 ani nu au nevoie de bilet pentru accesul în incinta Centrului Naţional de Tenis, însă nu le este permis accesul în tribunele terenurilor de joc.

Pentru ziua de calificări, duminică – 30 martie, accesul va fi gratuit, însă strict pe baza unei rezervări prealabile efectuate exclusiv pe site-ul www.entertix.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.