G4Media.ro

ATP schimbă sistemul de stabilire a clasamentului din cauza pandemiei COVID-19

Sursa foto: Facebook / Roland Garros

ATP schimbă sistemul de stabilire a clasamentului din cauza pandemiei COVID-19

Asociaţia Tenismenilor Profesionişti, care gestionează circuitul masculin de tenis (ATP Tour), îşi va modifica sistemul de stabilire a clasamentului începând din luna august, data prevăzută pentru reluarea turneelor după cinci luni de pauză, din cauza pandemiei de coronavirus, mărind perioada de referinţă de la 12 la 22 de luni, informează AFP, citată de Agerpres.

Conform sistemului actual, ATP reţine ca bază pentru clasament cele mai bune 18 rezultate ale unui jucător pe o perioadă de 52 de săptămâni. Această perioadă va fi prelungită la 22 de luni, din martie 2019 până în decembrie 2020, a indicat ATP într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.

Astfel, un jucător care a câştigat un turneu în aprilie 2019 şi nu şi-a putut apăra punctele la acelaşi turneu în acest an, nu le va pierde.

Cu toate acestea, dacă în noua perioadă de referinţă de 22 de luni un tenisman a disputat de două ori acelaşi turneu (de exemplu, în septembrie 2019 şi apoi în septembrie 2020) se va păstra doar cel mai bun rezultat dintre cele două.

ATP Tour precizează că a luat această măsură pentru a nu-i penaliza pe jucătorii care nu au putut disputa niciun turneu ATP începând din 16 martie, data opririi circuitului, a cărui reluare nu este prevăzută înainte de luna august.

Britanicul Andy Murray, fostul număr unu mondial, a lansat luna trecută ideea unei ajustări a clasamentului ATP, pentru a asigura o anumită corectitudine într-un an extrem de complicat. Potrivit acestuia, exista riscul ca ierarhia să poată fi părtinitoare şi a sugerat apoi un clasament întins pe o durată de doi ani.

ATP subliniază, totodată, că principiul atribuirii de puncte în fiecare săptămână şi un clasament săptămânal publicat în fiecare zi de luni, vor exista în continuare.

Clasamentul ATP, al cărui prim lider mondial a fost românul Ilie Năstase, în anul 1972, a fost îngheţat începând din 16 martie, la câteva zile după suspendarea circuitului ATP din cauza crizei generate de Covid-19, lider fiind sârbul Novak Djokovic.

sursa foto: Facebook/ Roland Garros

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...