G4Media.ro

Au fost aplicate amenzi în valoare de 570 de milioane de lei,…

Au fost aplicate amenzi în valoare de 570 de milioane de lei, de la începutul stării de urgență. Ministrul Afacerilor Interne: Banii ar putea fi folosiți în sistemul de sănătate publică

De la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 570 de milioane de lei. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a sugerat, miercuri, că sumele încasate din amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi utilizate în sistemul de sănătate publică

„Există un subiect în media că s-au dat multe amenzi şi că pot fi mulţi sau puţini bani 570 de milioane sau (…) Am discutat cu domnul prim-ministru şi vom găsi o formulă, un act normativ, ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru nevoile persoanelor cu vulnerabilităţi şi pentru sistemul de sănătate publică. Adică, aceşti bani se încasează la autorităţile locale, nu le încasează Ministerul sau Guvernul, ca să ştie cei care ne ascultă, şi autorităţile locale trebuie să le reorienteze spre zona de sănătate publică”, a declarat Vela într-o emisiune la Realitatea Plus.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut de pe 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Actul normativ permit contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

Sursa Foto: Poliție

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Gata, e clara treaba, suntem la „comici ai micului ecran”. :)))

    1) Potentialele incasari ar intra in bugetele locale si deci se mizeaza pe aderenta alesilor locali la valorizarea intrajutorarii sistemului sanitar (ei fiind cei care-l subfinanteaza cronic perpetuu!).
    Dar asta nu e, inca, gluma zilei, ci:

    2) Banii aia n-o sa fie colectati veci-pururi!
    Ia reamintiti-ne, dom’ Prim Ministru, care e gradul de colectare al taxelor, in Romania … tot pe la 30% inca mai sperati!? 😆

    Alo, stimabililor, voi va auziti cand vorbiti? Ascultati inregistrarile cu voi date pe post, poate functioneaza ca la capitanii de vapoare …
    Bozeeee ❗

  2. Hartie igienica
    Una e aplicat, alta e incasat
    Cine dracu sa va plateasca 2000 de lei la salariu minim de 1900 sau cat e??

    Plus ca sa platetsi amenzi, etc e o aventura digitala
    O aplicatie nu sunteti in stare sa faceti si atunci poate oamenii vor plati

  3. ….cum ziceau si ceilalti …..DACA vor fi colectati un sfert ….sa zica bogdaproste! ….

  4. vad ca nu sufla nimeni o vorba despre amenzile abuzive date ca asa a vrut organu’. nu cunosc nicio raspundere a „organelor” pentru situatia in care se dovedeste ca au comis abuzuri. in loc sa alerge dupa infractori, organele pedepsesc oamenii cinstiti. nu generalizez, dar cred ca peste jumatate din amenzile astea sunt date ca nu i-a placut fata ta. plus ca. mai ales pe la tara, sunt oameni care nu stiu sa scrie acea declaratie. sunt vinovati, desigur…