Au fost semnate contractele pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu de pe ruta Mănăstirilor, ruta Bisericilor de lemn şi ruta Sfântului Ladislau, cu bani din PNRR
Obiective de patrimoniu incluse în trei rute din cadrul Programului „România atractivă”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), vor fi restaurate prin intermediul a 18 contracte de peste 23 de milioane de euro, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
„Cele 12 rute turistice şi culturale pe care le finanţăm prin componenta 11 a PNRR pun în valoare acea Românie profundă şi autentică de care suntem mândri, parte a patrimoniului cultural european. Semnăm astăzi (joi, n.r.) contractele de finanţare pentru ruta Mănăstirilor, ruta Bisericilor de lemn şi ruta Sfântului Ladislau, care înseamnă investiţii de peste 23 de milioane de euro pentru restaurarea unor obiective de patrimoniu şi promovarea acestora într-un mod integrat, în rute cultural-turistice care să atragă vizitatori din ţară şi din străinătate. Am încredere că parteneriatul pe care l-am construit cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii cultelor va adăuga valoare acestor investiţii, în beneficiul comunităţilor locale şi al României”, a declarat ministrul Marcel Boloş, la evenimentul de semnare a noilor contracte.
Potrivit sursei citate, prin contractele parafate joi vor fi finanţate: Ruta mănăstirilor din zona Moldovei, printr-un contract de 11,52 milioane de euro; Ruta bisericilor de lemn (3,54 milioane de euro); Ruta Sfântul Ladislau (8,4 milioane de euro).
„Mănăstirile din Moldova reprezintă un element extrem de valoros şi atractiv al patrimoniului cultural naţional, având o arhitectură specifică, cu fresce unice şi picturi murale deosebite. Investiţiile vizează restaurarea şi promovarea celor mai reprezentative mănăstiri din Moldova, între care Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Slatina sau Mănăstirea „Sf. Trei Ierahi” din Iaşi. Bisericile de lemn din România sunt un patrimoniu preţios pe plan naţional şi mondial. Aceste biserici au atins un nivel înalt al expresiei culturale printr-o bogăţie, varietate şi un rafinament remarcabil al lucrului în lemn, dar şi prin coagularea unor adevărate centre culturale în decursul multor veacuri, în aşezămintele monahale constituite în jurul lor. Investiţiile vizează restaurarea a zece biserici de lemn din judeţele Mehedinţi, Suceava, Vrancea, Neamţ, Iaşi şi Botoşani şi înfiinţarea unei rute care să le promoveze. Ruta Sfântul Ladislau merge pe urmele regelui cavaler Sfântul Ladislau, prezent în memoria culturală prin legende, poveşti şi pelerinaje. Moştenirea sa se compune din obiective de patrimoniu construit care vor fi restaurate cu sprijinul investiţiilor din PNRR, locuri legendare şi arii naturale excepţionale pe care acest proiect le integrează într-o rută turistică legată de cultul regelui cavaler pentru a atrage vizitatorii interesaţi. Sunt finanţate obiective culturale şi turistice din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor”, notează MIPE.
Prin Componenta 11 – Turism şi cultură din PNRR sunt alocate peste 100 milioane euro pentru promovarea a 12 rute turistice şi culturale din România.
Lista cuprinde următoarele: Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate; Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate; Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate; Traseul gastronomiei tradiţionale româneşti – 30 de obiective promovate; Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate; Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate; Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate; Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate; Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate; Ruta cetăţilor – 30 de obiective promovate, 5 cetăţi restaurate; Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creşterii atractivităţii zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării); Ruta satelor cu arhitectură tradiţională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiţionale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradiţională.
Contractele de finanţare pentru primele trei rute culturale şi turistice au o valoare de 45 de milioane de euro şi au fost semnate miercuri.
Componenta 11 – Turism şi Cultură din PNRR, prin care sunt finanţate aceste investiţii, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii