G4Media.ro

Au sosit în Germania primele trupe americane trimise să consolideze apărarea aliaţilor…

Sursa foto: United States Air Force via Facebook / NATO Allied Air Command

Au sosit în Germania primele trupe americane trimise să consolideze apărarea aliaţilor europeni din NATO în contextul comasării de trupe ruse la graniţa ucraineană

Comandamentul militar al SUA în Europa anunță că au sosit în Germania primele trupe americane trimise să consolideze apărarea aliaţilor europeni din NATO, în contextul comasării de trupe ruse la graniţa ucraineană.

”Soldaţi din Corpul de Armată 18 Aeropurtat au sosit astăzi la Wiesbaden”, a declarat un purtător de cuvânt al comandamentului, adăugând că în Germania va fi stabilit un cartier general pentru gestionarea desfăşurării a circa 1.700 de militari americani din SUA în Polonia.

Preşedintele american Joe Biden a dispus miercuri sporirea temporară a prezenţei militare a SUA pentru consolidarea apărării aliaţilor din flancul estic al NATO. Circa 1.000 de militari dintr-un batalion de infanterie Stryker vor fi repoziţionaţi de la o bază din Germania în România, iar aproximativ 2.000 de militari americani vor veni în Europa de la baza Fort Bragg din Carolina de Nord, dintre care 1.700 vor fi desfăşuraţi în Polonia şi 300 în Germania.

Ministerul polonez al Apărării a anunţat tot vineri că un ”grup avansat” din acest nou contingent a sosit în Polonia şi că a început de asemenea transportul echipamentelor militare ale forţelor americane ce fac parte din Divizia 82 Aeropurtată.

”Acesta este un semnal clar de solidaritate al aliaţilor”, a scris pe Twitter ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, alături de o fotografie ce arată soldaţi descărcând echipamente dintr-un avion de transport C-130 Hercules.

Postul privat polonez TVN24 a publicat imagini cu descărcarea a două avioane americane pe aeroportul Rzeszow-Jesionka, menţionând că şase astfel de avioane au aterizat deja acolo.

Încă nu este clar când vor sosi toţi soldaţii americani şi unde vor avea bazele. Pentagonul a subliniat că aceste noi desfăşurări în Europa sunt temporare şi trupele americane nu vor fi angajate în operaţiuni în Ucraina, relatează Agerpres, confom Reuters.

Sursa foto: United States Air Force via Facebook / NATO Allied Air

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. SUA nu va apara niciodata crima organizata statala din Ucraina si Romania ci doar o dezvolta pentru a frana expansiunea Rusiei

  2. Asta a fost chiar tare… Nu cumva însă crima organizată înlesnește expansiunea invocată, iar a dezvolta ceva, nu implică de fapt apărarea acelui cava?… – :))).

  3. @ion Multa mufa de la toti romanii.