G4Media.ro

Auchwitz-Birkenau, lagărul de exterminare nazist la 80 de ani de la eliberare…

Foto: Petru Clej

Auchwitz-Birkenau, lagărul de exterminare nazist la 80 de ani de la eliberare – galerie de imagini

Pe 27 ianuarie 1945 Armata Roșie elibera Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, unde în perioada 1940 – 1945 au fost nimiciți peste un milion de oameni, în majoritate evrei.

Foto: Petru Clej

La intrarea în lagărul Auschwitz se află celebra inscripție Arbeit Macht Frei – Munca eliberează. Furată în 2009, inscripția a fost recuperată și acum este instalată o copie.

Foto: Petru Clej

În lagărul Auschwitz a funcționat în perioada 1941 – 1942 camera de gazare numărul 1, unde au fost uciși prizonieri de război sovietici și apoi evrei deportați.

Foto: Petru Clej

Aici a fost spânzurat în 1947 fostul comandant al lagărului Auschwitz-Burkenau, Rudolf Hoess

Foto: Petru Clej

Inaugurat în martie 1942, Birkenau a fost cea mai mare componentă a complexului Auschwitz-Birkenau

Foto: Petru Clej

Aici erau descărcați din vagoane de vite evrei deportați din mai multe țări europene ocupate de naziști, printre care și 128.581 de evrei din nordul Transilvaniei. Circa trei sferturi dintre aceștia erau duși imediat la gazare și uciși

Foto: Petru Clej

La Burkenau au funcționat patru camere de gazare cu capacitate de ucidere până la 2.000 de oameni fiecare. Capacitatea de gazare era limitată din cauza necesității arderii cadavrelor care nu putea depăși 4.400 zilnic.

Foto: Petru Clej

Naziștii au aruncat în aer camerele de gazare 2, 3 și 5 (aceasta din urmă în preziua eliberării lagărului) . Camera de gazare 4 a fost distrusă pe 7 octombrie 1944, în cursul singurei revolte armate a deținuților, înăbușită în sânge de SS.

Foto: Petru Clej

Între ruinele camerelor de gazare 2 și 3 se află un memorial în amintirea victimelor de la Auschwitz-Birkenau, cu plăci în limbile tuturor celor 23 de naționalități cărora le aparțineau acestea, printre care și româna

Foto: Petru Clej

Deținuții de la Birkenau folosiți ca sclavi la munci industriale erau înghesuiți între 800 și 1.000 de persoane în barăci, în condiții mizerabile

Foto: Petru Clej

La Birkenau exista și o baracă a copiilor singuri (de alte etnii decât evrei) unde au rămas desene ale acestora pe pereți

Foto: Petru Clej

Aici s-a aflat baraca copiilor evrei, unde în 1944 erau deținuți peste 200 de copii cu vârste între 2 și 16 ani, majoritatea gemeni, asupra cărora medicul SS Josef Mengele a efectuat experimente medicale criminale

Foto: Petru Clej

În 2024 1,83 milioane de oameni din toată lumea au vizitat Muzeul Auschwitz-Birkenau

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.