G4Media.ro

Audi investește 100 de milioane de euro în propria rețea de încărcare…

Foto: Compania Audi

Audi investește 100 de milioane de euro în propria rețea de încărcare a mașinilor electrice și vrea să devină primul producător auto neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2

Audi va investi 100 de milioane de euro în construcția a peste 4.500 de puncte de încărcare, situate în uzinele sale, ca parte a obiectivului de a deveni primul producător auto premium neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 până in anul 2050, conform unui comunicat de presă.

Până la mijlocul anului 2022, producătorul premium va echipa unul din zece locuri de parcare din cadrul uzinelor sale cu echipamentele necesare încărcării unei mașini electrice, majoritatea fiind accesibile și publicului, nu doar angajaților companiei. Acesta este cel mai ambițios proiect de acest fel demarat de o companie germană.

Aproximativ 3.500 de puncte de încărcare vor fi instalate la uzina principală din Ingolstadt (Germania), alte 1000 vor fi instalate la uzina din Neckarsulm (Germania), iar la uzinele din Bruxelles (Belgia) și Gyor (Ungaria) vor fi instalate câte 100 de puncte de încărcare.

Bazele acestui proiect au fost puse încă din anul 2017, fiind formată o echipă pentru dezvoltarea acestuia. Întregul proiect este dezvoltat „in house” (intern). Echipamentele necesare implementării acestui proiect vor fi produse la uzina Audi din San José Chiapa (Mexic). Echipa care se ocupă de acest proiect a dezvoltat inclusiv o hartă bazată pe Google Maps care arată în timp real punctele de încărcare disponibile.

Acest proiect face parte din strategia pe termen lung al companiei de a se transforma din producător de automobile în furnizor complet de servicii de mobilitate.

Foto: Audi

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. sa nu puna vre-un soft care fenteaza testele cum ca ar fi electrica masina 🙂

  2. Gargară eco friendly.
    Cat CO2 arunca in atmosfera o statie de încărcare a mașinilor electrice?
    Să faci planuri pana in 2050 e cam hazardat. E posibil că până în 2050 audi și chiar întreg grupul WAG să nu mai existe pur și simplu. Așa că aceste comunicate de presă „verzi” sunt cam cum erau cele din epoca comunistă cu cincinalul in 4 ani jumate

    • In primu’ rand nu e WAG ci e VAG!Daca grupul se prabuseste probabil ca mare parte din lumea pe care o stim azi si din companiile existente nu vor mai fi!
      Sa nu ne dam cu parerea la ce nu ne pricepem!
      Daca economia germana cade ,insasi Europa cade!

    • @Landser
      Corect, VAG
      Despre prăbușirea grupului nu trebuie neapărat să se producă brusc ci poate sa să petreacă pe bucăți, in timp, după modelul GM sau Fiat/Chrysler. In 30 de ani de pot întâmpla multe.
      În fine, nu mă pricep la industria auto, la ecologie etc. Dar anunțul asta chiar îmi aduce aminte de chemările la întrecere socialistă. Mă rog acum chemări la întrecere ecologistă

  3. Cea mai mare cantitate de co2 ,pe terra,o produc bovinele.Pe bune[!],dar fiecare este liber sa innterpreteze,iar diatomeele produc 90 % din oxigen. Intrebarea este : cati dintre producatorii de auto electrice or fi lacto-carnivori si cat de mult se afecteaza planctonul,prin fabricarea acelor asa-zise ecovehicule?

  4. Playing catch up cu Tesla,destul de greu ptr producatorii europeni (germani in special),atat de focusati pe motoarele cu combustie,pe combustibili fosili,diesel mai ales.A trebuit sa vina diesel gateul,ptr a incepe si ei sa ofere (investeasca) alternative hybride sau electrice.Mai bine mai tarziu,decat never …. Probably :))