AUDIO Gheorghe Hagi spune că stadionul din Constanța nu îi va purta numele și ar urma să se numească altfel: ”Chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele, nu va fi așa”
Managerul Farului, Gheorghe Hagi, a declarat marți, într-o conferință de presă, că noul stadion care urmează să fie construit în Constanța nu îi va purta numele, deși “chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele”, transmite Info Sud-Est.
“Nu cred că îmi va purta numele, nu cred. Un stadion trebuie să fie al Constanței, trebuie să aibă un alt nume, nu al meu. Eu am o academie, mi-am făcut o academie deja, am numele undeva, clar, stabil. Mi-aș dori să rămână, pentru că am construit-o eu. Am investit tot acolo”, deci numele meu va fi acolo. Stadionul, chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele, nu va fi așa”, a declarat Gheorghe Hagi fiind întrebat de reporterul Info Sud-Est despre construirea noului stadion de la Constanța, care bate pasul pe loc.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank