VIDEO Grănicerii ucraineni care au refuzat să se predea pe Insula Șerpilor, către agresorii ruși: „Russian warship, go f*** yourself”
UPDATE: A apărut și înregistrarea video a schimbului de replici.
Articol inițial: O înregistrare audio cu schimbul de replici dintre rușii de pe nava de război care a bombardat Insula Șerpilor și grănicerii ucraineni care au refuzat să se predea și apoi au fost uciși a fost postată pe Youtube.
CNN transmite că, potrivit presupusului schimb de replici, ofițerul rus spune: „This is a military warship. This is a Russian military warship. I suggest you lay down your weapons and surrender to avoid bloodshed and needless casualties. Otherwise, you will be bombed”. Răspunsul unui grănicer ucrainean: „Russian warship, go f*** yourself.”
Treisprezece grăniceri ucraineni au fost ucişi în urma bombardamentelor intense desfăşurate de nave ruseşti asupra Insulei Şerpilor în cursul zilei de joi, prima zi a invaziei Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Gheraşcenko, citat de LB.ua şi Gordon.ua.
„Conform informaţiilor de care dispunem în prezent, insula Şerpilor din Marea Neagră a fost capturată de către ocupanţii ruşi”, a anunţat în cursul serii de joi Serviciul ucrainean pentru frontieră într-un comunicat pe pagina sa oficială de Facebook, potrivit căruia întreaga infrastructură de pe insulă a fost distrusă în urma bombardamentelor
„O navă rusească a cerut garnizoanei din Insula Şerpilor să se predea. Apoi a fost declanşat un atac cu rachete şi tunuri de artilerie. 13 grăniceri şi-au pierdut viaţa”, a scris Gheraşcenko pe contul său Telegram.
Două nave de război ale Flotei ruse din Marea Neagră – „Moskva” şi „Vasili Bâkov” – s-au aflat în apropierea insulei.
„Inamicul a încercat în mod repetat în zadar să-i intimideze pe grănicerii ucraineni de pe insulă, cerându-le să capituleze. Grăniceri şi militari ai armatei ucrainene au ripostat cu îndârjire”, se menţiona în comunicatul citat.
Anterior, Lb.ua relata că „agresorul s-a folosit de un canal de comunicare internaţional pentru siguranţa navigaţiei pentru a le transmite grănicerilor ucraineni să capituleze.
Insula Şerpilor din Marea Neagră, clasificată drept „stâncă” în sensul Convenţiei de la Montego Bay privind Dreptul Mării din cauza lipsei de surse proprii de apă potabilă, se află la 45 de km de ţărmurile României şi Ucrainei.
sursa foto: captură Google Maps
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
40 comentarii