Augustin Lazăr, despre cazul disidentului anticomunist Iulius Filip: Nu puteam refuza să fiu în comisia de liberare condiționată, era o atribuție de serviciu / Demisia mea nu ar fi în interesul societății

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat marți, într-o conferință de presă în care oferă detalii despre implicarea sa în cazul disidentului anticomunist Iulius Filip, că nu a instrumentat dosare penale privind fapte împotriva regimului comunist și că nu este ofițer, subofițer, agent sau colaborator al fostei Securități sau altui serviciu de informații.

Lazăr a precizat că dorește să își exprime scuze instituționale pentru practicile discutabile dinainte de 89, instituite prin lege.

Întrebat dacă își dă demisia din funcție și dacă se retrage din competiția pentru un nou mandat de procuror general, Augustin Lazăr a spus că plecarea sa nu ar fi în interesul societății.

Nu în ultimul rând, Lazăr a declarat că nu putea refuza calitatea de membru în comisia de liberări condiționate, aceasta fiind o atribuție de serviciu.

Principalele declarații ale procurorului general, Augustin Lazăr: 

Astăzi doresc să clarific câteva aspecte referitoare la primii ani ai carierei mele de procuror. Consider că am această datorie față de opinia publică și față de colegii mei procurori. De asemenea, fac acest lucru din respect față de adevăr, valoare care mi-a ghidat întotdeauna pașii în viață și în profesie.

În ultimele zile, câteva instituții de presă mi-au atribuit fapte pe care nu le-am făcut, mi-au pus etichete de natură a mă decredibiliza ca om, ca magistrat, ca român.

În acest context, doresc să fac următoarele precizări: Nu am fost și nu sunt ofițer/subofițer/agent/colaborator al fostei Securității sau al vreunui serviciu de informații. Acest lucru este demonstrat de verificările concretizate în adeverințele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității din datele de 18 iunie 2009, 14 februarie 2019, 27 februarie 2019, acte publice care pot fi consultate pe site-ul acestei instituții.

În perioada 1982 – 1989, am îndeplinit funcția de procuror stagiar, respectiv, procuror criminalist, la Procuratura Alba Iulia, fără a exercita vreo funcție de conducere. Am lucrat mereu în cadrul legal, iar activitatea mea principală a constat în investigarea infracțiunilor de violență. Nu am instrumentat dosare penale vizând fapte împotriva regimului comunist.

Episodul la care fac referire unele instituții de presă, respectiv calitatea de președinte al Comisiei de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, a fost prezentat în mod deformat și tendențios, cu ignorarea explicațiilor pe care le-am dat. Din acest motiv, sunt obligat să reiau precizarea conform căreia atribuția acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnați. Aceasta era, ca și acum, atributul exclusiv al instanței de judecată. Comisia avea doar rolul de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice: realizarea unei fracții minime obligatorii din pedeapsă și inexistența rapoartelor de sancționare disciplinară.

Important de precizat că legea aflată în vigoare la data respectivă avea aceleași prevederi pentru toate categoriile de deținuți. Instituția liberării condiționate este reglementată relativ similar și în prezent, cu mențiunea că acum verificările sunt efectuate de către judecător.

Aceste atacuri nefondate la adresa mea sunt, în mod evident, determinate de depunerea candidaturii pentru un al doilea mandat de procuror general. Atacurile mi-au dat însă prilejul de a reflecta asupra parcursului post 1989 al Ministerului Public.

Rememorând dosarele importante soluționate de către instituție de-a lungul timpului, precum și analizele pozitive ale activității procurorilor din rapoartele Comisiei Europene, am ajuns la o concluzie pe care doresc să o exprim public.

Imediat după Revoluție, justiția în general și procurorii în special au făcut pași rapizi spre modernizare instituțională și profesionalizare la cele mai înalte standarde impuse de o societate democratică. Practicile anterioare anului 1990 – dintre care unele discutabile, bazate pe o etică deficitară impusă de legislația vremii – au fost abandonate chiar din primii ani de democrație.

Acest fapt este demonstrat, în primul rând, de soluționarea dosarelor istorice, care au contribuit la stabilirea adevărului referitor la regimul comunist și la Revoluția din decembrie 1989.

Regretatul procuror general Sorin Moisescu a avut intenția, în urmă cu 21 de ani, să exprime public o delimitare a instituției față de unele practici ale fostei procuraturi a României.

Ar fi fost vorba, desigur, de o declarație de principiu, pentru că, în anul 1998, Ministerul Public era deja o instituție modernă.

Anul acesta marcăm 30 de ani de la prăbușirea comunismului în România și cred că este momentul unei delimitări explicite, categorice și neechivoce.

Prin urmare, în calitate de conducător al Ministerului Public, doresc să prezint scuze instituționale pentru unele practici discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară.

Personal, doresc să îmi exprim regretul pentru dramele și suferințele trăite de luptătorii anticomuniști, cărora le datorăm faptul că astăzi trăim într-o țară democratică, membră a Uniunii Europene.

Întrebări din partea jurnaliștilor: 

• Q: Ca președinte al comisiei, cât de influent erați, care era nivelul numeric al cazurilor analizate, câte erau de deținuți politici și câte de deținuți de drept comun?
• A: Rolul președintelui era de a merge la grefa penitenciarelor unde erau cei care aveau fracția îndeplinită. În comisie, procurorul avea un vot, ca și ceilalți membri ai comisiei de la secretariatul penitenciarului. Fiecare evalua dacă omul îndeplinește sau nu condițiile. Era o lege deficitară etic, dar era un cadru legal în care comisia avea o marjă foarte mică de apreciere
• Penitenciarele erau unități militare, era ordine militară înauntru, dosarele erau examinate fără prezența celor în cauză, pentru că era o evaluare strict tehnică.
• Q: Câte asemenea dosare ați evaluat?
• A: Cine poate știe? Penitenciarul Aiud avea peste 1.500 de deținuți, foarte multe dosare, de ordinul zecilor. Între ele erau toți cei care îndepliniseră fracția. Uneori, după o amnistie, cei care intrau la comisie erau foarte puțini. Comisia se ținea odată la 2-3 săptămâni
• Q: Toți procurorii făceau parte din comisia prin rotație sau erau unii selectați?
• A: Nu era o selecție. Eu, când am fost primit la parchetul local, am luat locul altui coleg care plecase la un alt parchet și am preluat atribuțiile lui. Nu doar unii, au fost mulți dintre colegii noștri. După un an și jumătate a venit un alt coleg care mi-a luat atribuțiile cu totul. Sunt speculații manipulate public într-o manieră jenantă
• Eu nu am nici un grad și nici o calitate. Și atunci de ce ar fi trebuit ca cineva să insinueze că un anumit procuror trebuia să meargă acolo? Prin rotație, procurorii sunt repartizați la alte activități. Acestea se făceau de către procurorii mai tineri pentru că presupuneau deplasare pe teren. Activitatea era de circa o oră, totul era pregătit. Se verifica fracția și existența rapoartelor de pedepsire
• Eu am exprimat regrete pentru faptul că în aplicarea legii existente am participat la această comisie și am evaluat după criteriile legii de atunci. Eu nu am nimic de ascuns și mă pun la dispoziția celor care vor detalii suplimentare
• Am exprimat regretele față de această situație. Nimeni nu dorește să facă rău cuiva
• Q: Luați un calcul să vă dați demisia și retragerea candidaturii?
• A: Credeți că ar fi în interesele societății? Nu ar fi în interesul societății. Eu m-am înscris în această procedură nu ca să mă retrag, ci știind că am început niște proiecte care nu au fost făcute înainte
• Q: Legea nu făcea diferența între deținuții politici și cei de drept comun?
• A: Ofițerii din penitenciar știu mai bine ce tip de deținuți erau. O să vă surprindă, eu acum am aflat că erau 30 de deținuți politici și ei, fiind într-o unitate militară în supravegherea Securității, nu cred că ar fi aprobat unui procuror să meargă să vadă ce fac ei. Se vedea că ei erau cazați într-o zonă fără acces, procurorul nu avea contact cu ei, se știa că erau monitorizați de Securitate. Nu aveam calitatea să le verificăm conduita
• Q: Ați discutat cu dl președinte?
• A: Nu
• Q: Puteați refuza sarcina de a fi în comisie?
• A: Nu, era o atribuție de serviciu. Ar fi fost încălcate drepturile celor propozabili, cei care puteau fi puși în libertate
• Am avut surpriza să văd o scrisoare trimisă acum 33 de ani și pe care am văzut-o în presă. Am aflat că acea corespondență era cenzurată. M-a impresionat să citesc o scrisoare după 33 de ani, dacă e adevărată. Ea descrie modul în care erau supravegheați deținuții politici și cum s-ar fi făcut niște imixtiuni în maniera în care erau sancționați. Dacă e adevărată, ea ar fi trebuit verificată de procurorul militar
• Nu am avut nici un fel de plângere din partea nici unei persoane. Acum e un context favorabil în care apar public tot felul de acuze
• CV-ul e foarte transparent, activitatea mea era de procuror criminalist. Participarea la comisia de liberări condiționate era o activitate suplimentară, am mai avut și altele: am supravegheat Poliția TF, am participat și la ședințe de judecată. Activitatea mea e transparentă, nu e nici un secret. Nu am nimic de ascuns. Minciuna are picioare scurte, iar profilul procurorului îl formează pe om într-un anume fel.
• Activitatea Comisie era în cadru legal și cu criterii tehnice. Cum se elaborau rapoartele de pedepsire depășește știința unui procuror civil de 29 de ani
• Toate categoriile de deținuți erau examinate după aceleași criterii. Dar dosarul în amonte era pregătit în penitenciar. De la dl Filipescu aflăm din interviu care era relația lor cu cadrele militare.
• Q: Ce i-ați spune tânărului procuror Lazăr dacă ați avea ocazia?
• A: I-aș spune tânărului procuror să urmărească adevărul și standardele etice. Dacă nu ai standarde etice înalte, nu este tocmai bine. Pentru aceasta mi-am exprimat regretul pentru ce s-a întâmplat.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea