G4Media.ro

AUR: George Simion, invitat special la conferința conservatorilor în Statele Unite/ Liderul…

Sursa Foto: AUR

AUR: George Simion, invitat special la conferința conservatorilor în Statele Unite/ Liderul AUR are pe agendă întâlniri inclusiv cu Richard Grenell, care a cerut ridicarea restricțiilor în cazul fraților Tate

Preşedintele AUR, George Simion, se află în aceste zile în SUA, la Washington, pentru a participa, în calitate de invitat special, la Conservative Political Action Conference (CPAC), „cea mai mare conferinţă a liderilor conservatori din lume”, informează, joi, formaţiunea politică, transmite Agerpres.

George Simion face parte dintr-o delegaţie a Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), în calitate de vicepreşedinte, urmând să aibă întrevederi cu personalităţi precum strategul Steve Bannon, diplomatul american Richard Grenell, Eduardo Bolsonaro, membru al Camerei Deputaţilor din Brazilia, şi Nigel Farage, membru al Parlamentului din Regatul Unit, transmite AUR într-un comunicat de presă.

Potrivit aceleiaşi surse, liderul AUR va acorda interviuri pentru instituţii media conservatoare importante, precum Fox News, Newsmax sau Washington Times.

Trimisul special al lui Trump în Europa, Richard Grenell ar fi presat autoritățile române la conferința de la Munchen să ridice restricțiile în cazul fraților Tate, judecați în România sub acuzația de trafic de persoane, viol și constituire de grup infracțional organizat. 

Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a invocat ”statul paralel” și ”influențele globaliste” în cazul fraților Tate, acuzați de trafic de minori și trimiși în judecată, într-un alt dosar, pentru viol. Mesajul lui Simion a fost publicat a doua zi după ce frații Tate au fost reținuți 24 de ore de procurori în al doilea dosar DIICOT.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Pe langa George Simion a fost invitata și Sosoaca. Putem deduce astfel cam care este echivalentul republicanilor conservatori din US. De aici e fiecare liber sa judece…

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.