AUR solicită ministrului Educației să includă Limba Română, Istoria și Engleza în lista olimpiadelor școlare / Aş vrea să cred că eliminarea Limbii române şi a Istoriei din cadrul olimpiadelor şcolare este doar o scăpare, spune George Simion
Includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (Olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022, este solicitată ministrului Educației de către Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), potrivit Agerpres. Amintim că Edupedu.ro a scris care sunt concursurile și olimpiadele școlare ce vor fi organizate în anul școlar curent, după ce au fost publicate listele de către Ministerul Educației.
- Competițiile școlare au fost suspendate timp ce doi ani școlari la rând din cauza pandemiei de Covid-19.
“Aş vrea să cred că eliminarea Limbii române şi a Istoriei din cadrul olimpiadelor şcolare este doar o scăpare, o regretabilă eroare, şi nu rezultatul unei acţiuni conştiente la nivelul Ministerului Educaţiei. Eliminarea acestor materii din sistemul competiţiilor şcolare naţionale se datorează ori incompetenţei, ori unei intenţii malefice de eliminare pas cu pas a identităţii naţionale ca pilon de formare a viitorilor cetăţeni ai României. Indiferent de explicaţie, cineva trebuie să plătească pentru acest pas greşit”, a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
43 comentarii