G4Media.ro

Aurescu susţine înfiinţarea unui Tribunal special pentru sancţionarea crimei de agresiune săvârşite…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Aurescu susţine înfiinţarea unui Tribunal special pentru sancţionarea crimei de agresiune săvârşite în Ucraina

Ministrul Bogdan Aurescu a participat sâmbătă la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE cu omologul ucrainean Dmytro Kuleba, în cadrul reuniunii de tip Gymnich, desfăşurată la Stockholm, unde a evidenţiat necesitatea găsirii unei baze juridice solide pentru înfiinţarea cât mai curând posibil a unui Tribunal special pentru sancţionarea crimei de agresiune săvârşite în Ucraina, România făcând parte din Grupul Nucleu pentru crearea acestuia.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis, sâmbătă, Agerpres, ministrul ucrainean de externe a prezentat evoluţiile privind situaţia din teren şi s-a referit la sprijinul de care Ucraina are nevoie în continuare, precum şi la perspectivele privind implementarea Formulei pentru Pace propuse de preşedintele Zelenski.

Dmytro Kuleba a apreciat propunerea ministrului Aurescu de organizare la Kiev a unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe şi a reiterat invitaţia către toţi miniştrii de externe europeni de a vizita, în acest format, capitala Ucrainei.

Şeful diplomaţiei române a subliniat aprecierea pentru rezilienţa deosebită a Ucrainei în contextul războiului de agresiune şi a pledat pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina la nivelul UE, dar şi bilateral, pe multiple dimensiuni, atât timp cât va fi necesar, pentru a învinge Rusia. El a prezentat sprijinul României, inclusiv pentru cei peste 4,2 milioane de refugiaţi care au intrat în România de la începutul războiului şi pentru tranzitul produselor agricole (aproximativ 15,5 milioane tone).

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că România susţine cu fermitate tragerea la răspundere a celor vinovaţi de crimele din Ucraina, inclusiv de crima de agresiune.

Extinderea UE este o opţiune strategică pentru UE şi ministrul a evidenţiat susţinerea fermă pentru parcursul european al Ucrainei şi Republicii Moldova şi pentru o decizie de deschidere a negocierilor de aderare la UE cu cele două state până la finalul anului, arată MAE.

Aurescu a evidenţiat necesitatea unei reflecţii la nivelul UE asupra diferitelor componente ale Formulei pentru Pace propuse de preşedintele Zelenski, inclusiv privind reconstrucţia Ucrainei, astfel cum a fost discutat, la propunerea sa, cu ocazia celei de-a doua reuniuni trilaterale România – Ucraina – Republica Moldova, găzduită de şeful diplomaţiei române la Bucureşti, în urmă cu exact o lună, cu participarea miniştrilor apărării, concomitent cu găzduirea primei Conferinţe privind Securitatea Mării Negre, co-organizată împreună cu Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. aiurescu e ‘decit’ un popindau care se viseaza leu.

    • se vede si din modul „alambicat” in care este definit obiectul sanctionarii! nici autorul agresiunii, nici genocidul si nici razboiul! Putin a fost mai concis cu „operatiune speciala”!!!