Aurora Martin, expert la agenția pentru egalitate de șanse, povestește experiența sa cu Alfred Bulai, în 2004, când era masterand: „Am plecat tremurând de furie și, când am ajuns la poartă, am vomat” / Ea anunță că a sesizat parchetul

„Am ezitat să fac publică povestea mea cu Bulai, considerând că am depășit acest episod. Mărturiile din ultimile zile m-au făcut să simt, însă, vinovăția tăcerii.

În 2004, urma să termin masteratul de studii de gen de la SNSPA, unde l-am avut profesor și pe Bulai. Examinarea a constat într-o lucrare scrisă, pe care domnul profesor mi-a spus că nu o găsește, deși o dădusem odată cu ceilalți colegi. M-am dus la el când avea curs cu o altă clasă și l-am rugat să-mi permită să mai dau o dată lucrarea, în timpul acelui curs. Mi-a spus să vin într-o altă sală, după ora 20.00. Eram pregătită cu hârtie și pix, dar el a început cu o serie de întrebări care vizau viața personală, Mi-a spus doct că feministele au mai puține scrupule, că sunt mai dispuse să-și înșele partenerii și speră că masteratul ăsta mi-a deschis mintea. Felul în care își trecea limba peste buza de sus, privirea și discuția total deplasată mi-au creat o stare de nesiguranță, am simțit că încep să tremur la gândul că s-ar putea apropia. Am mințit, i-am spus că sunt însărcinată, mă simt rău, că partenerul meu mă așteaptă la intrare și l-am rugat să reprogramăm examinarea. Mi-a spus evaziv si evident iritat: nu știu…mai caută-mă. L-am căutat tot la un curs și mi-a spus să vin tot după ora 20.00 și să-mi eliberez mai mult timp, că s-ar putea să dureze… Am plecat tremurând de furie și, când am ajuns la poartă, am vomat, portarul mi-a dat un pahar cu apă. Nu am mai dat acel examen și, în consecință, nu am putut finaliza un masterat pe care l-am făcut cu mult entuziasm, la care am avut profesori de excepție, care mi-au schimbat viziunea asupra vieții. Din respect pentru ei, nici nu am îndrăznit să povestesc episodul vreunui profesor, i-am spus doar unei colege, care era psiholoagă și am căutat să uit…

Abia în anul următor am avut o întâlnire cu Liliana Popescu și un grup de studenți și foști studenți, în care am discutat despre necesitatea introducerii măsurilor anti hărțuire în codurile de conduită universitară. Nici atunci nu am găsit curajul de a mă confesa… M-am bucurat cînd Simona Chirciu a publicat lucrarea Hărțuirea în spațiul public

Din respect pentru studentele care au găsit curajul să demaște un abuzator și pentru a ajuta justiția să-și va facă treaba, las această mărturie a unei situații în care sper să nu mai ajungă generațiile care vin.

Tot ce am putut să fac a fost să introduc în cursurile și trainingurile pe care le-am susținut un spațiu în care să-i ajut pe cursanți să recunoască, să evite și să demaște actele de hărțuire în școli, universități sau la locul de muncă.

De curând, am lucrat, alături de ANES și IRDO, la elaborarea Ghidului practic privind hărțuirea morală la locul de muncă, care a stat la baza procesului de revizuire a legislației în domeniu (https://anes.gov.ro/…/Ghid-practic-privind-hartuirea…)

Însănătoșirea mentalului colectiv nu se poate face peste noapte, dar, odată ce conștientizăm cât de grav ne afectează abuzul patriarhal în spațiul public și privat, suntem datori să acționăm fiecare, în felul său, pentru diminuarea lui.

PS.Fotografia este din perioada aceea, in care predam la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti si urmam al doilea masterat, la SNSPA

PPS. Marturia a fost trimisa si pe pj_sector_1@mpublic.ro”