Australia a trimis primele patru din cele 14 transportoare blindate de trupe în Ucraina, ca parte a unui pachet de ajutor de aproape 300 de milioane de dolari
Australia a trimis primele patru din cele 14 transportoare blindate de trupe în Ucraina, ca parte a unui pachet de ajutor de 285 de milioane de dolari, a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării, într-o postare pe Twitter.
M113AS4 au fost încărcate într-un avion ucrainean săptămâna trecută, după ce fostul ministru al apărării, Peter Dutton, a promis în luna mai transportoarele de personal și alte 20 de vehicule de infanterie blindate Bushmaster, scrie The Guardian.
Ambasadorul Ucrainei în Australia, Vasyl Myroshnychenko, a solicitat un ajutor militar suplimentar, în special rachete cu rază lungă de acțiune care pot lovi ținte la o distanță de 150 km, precum și muniție, deoarece stocurile se diminuează.
„Vom continua să analizăm modalitățile prin care putem ajuta cel mai bine poporul ucrainean. Australia este alături de Ucraina și solicită din nou Rusiei să înceteze invazia neprovocată, nedreaptă și ilegală a Ucrainei”, a declarat ministrul apărării, Richard Marles.
Ucraina a mulțumit Australiei pentru ajutorul militar.
„Ucraina nu va uita acest lucru. Un alt lot de vehicule blindate australiene este în drum spre Ucraina.
Este vorba de patru din cele 14 transportoare blindate pentru trupe M113 promise de guvernul australian. O punte de ajutor aerian de jumătate de lume unește popoarele noastre în aceste vremuri dificile pentru Ucraina”.
Prim-ministrul Anthony Albanese a condamnat invazia Rusiei în Ucraina în timp ce promitea un sprijin suplimentar.
„Națiunea noastră a fost alături de Ucraina încă de la începutul acestui conflict ilegal și suntem mândri să putem oferi acces la capacități semnificative, cum ar fi transportoarele blindate de trupe care au călătorit în ultima săptămână”, a afirmat premierul australian.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe Albanese să viziteze Kievul, dar Albanese nu a confirmat încă dacă a acceptat invitația.
Sursa foto: Twitter / Defence of Ukraine
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii