G4Media.ro

Australia interzice exporturile de alumină şi bauxită în Rusia și oferă mai…

Sursa Foto: Facebook/ Scott Morrison

Australia interzice exporturile de alumină şi bauxită în Rusia și oferă mai mult sprijin militar și umanitar Ucrainei

Australia a adoptat duminică noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, interzicând cu efect imediat exporturile de alumină şi bauxită, şi s-a angajat să suplimenteze ajutorul militar şi umanitar pentru Ucraina, relatează Agerpres AFP.

Producţia de aluminiu a Rusiei depinde în proporţie de 20% de alumina importată din Australia.

Anunţul intervine la câteva zile după decizia Canberrei de a-l sancţiona pe oligarhul rus Oleg Deripaska, fondatorul gigantului Rusal, care deţine o participaţie la compania australiană Queensland Alumina Limited.

Aceasta din urmă, deţinută de Rusal şi de gigantul minier anglo-australian Rio Tinto, a promis să rupă toate legăturile comerciale cu Rusia.

Prim-ministrul australian Scott Morrison a mai declarat că guvernul său cooperează cu aliaţii săi pentru ‘a pune presiune maximă asupra regimului lui Putin pentru a se retrage din Ucraina’.

Morrison a precizat că Australia a impus 476 sancţiuni împotriva unor persoane şi instituţii ruse de la declanşarea invaziei în Ucraina.

Prim-ministrul a mai anunţat că Australia va dona 70.000 tone de cărbune Ucrainei, la cererea acesteia. ‘Înţelegem că ele pot alimenta până la un milion de locuinţe’, a explicat Morrison.

În plus, Canberra va acorda Kievului 30 milioane de dolari australieni (20 milioane de euro) în plus ca ajutor umanitar şi 21 milioane de dolari australieni drept asistenţă militară suplimentară, constând mai ales în muniţii şi veste antiglonţ.

Tot potrivit lui Morrison, guvernul său a aprobat în ultimele săptămâni aproape 5.000 de vize umanitare pe 3 ani unor refugiaţi ucraineni, care vor putea lucra, studia şi avea accesul la sistemul de sănătate din Australia.

Sursa Foto: Facebook/ Scott Morrison

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pe cand aruncam afara rusolocii de la Alro?
    Lumea fara rusi- o lume linistita. O lume sanatoasa. O lume fericita. Aparent oameni, fiare hamesite in interior. Niebuni de legat!