G4Media.ro

Austria: Sezonul de schi s-a deschis cu reguli stricte, pârtiile sunt practic…

Austria: Sezonul de schi s-a deschis cu reguli stricte, pârtiile sunt practic inaccesibile pentru turiștii străini

Staţiunile de schi s-au deschis astăzi în Austria – țară unde schiul este sportul favorit – cu reguli sanitare stricte, cu numai două zile înainte ca ţara să intre într-o a treia fază de lockdown din cauza pandemiei de coronavirus, anunță Agerpres. Întrucât mişcarea în aer liber este permisă în lockdown, în Austria se poate schia, dar trebuie să ţină cont de numeroase restricţii.

Astfel, nu vor putea schia decât localnicii şi excursioniştii de o zi. Hotelurile din stațiuni sunt închise şi doar restaurantele situate la stradă pot comercializa mâncare şi numai în regim de take-out.

În majoritate covârşitoare, turiştii străini nu au acces la pârtii, având în vedere noile măsuri de carantină din Austria care intră în vigoare sâmbătă.

Cei care ajung pe pârtie trebuie să poarte măşti faciale cu grad ridicat de protecţie (FFP2) în telegondole. Or, operatorii de instalaţii de cablu s-au plâns împotriva politicii guvernamentale cu privire la măşti, susţinând că e dificil de aplicat, iar operatorii riscă probleme cu legea în cazul în care schiorii încalcă regulile.

În consecinţă, una din cele mai mari staţiuni de schi austriece, Saalbach-Hinterglemm, a anunţat că va deschide pârtiile doar când vor fi ridicate restricţiile privind măştile FFP2.

La rândul său, staţiunea Ischgl, care a fost identificată ca unul din principalele focare de unde s-a răspândit noul coronavirus în Europa la începutul acestui an, a decis amânarea startului noului sezon până în luna ianuarie.

Operatorii de instalaţii de teleschi din Ischgl au avertizat că staţiunea este conectată prin pârtii de domeniul schiabil din Elveţia, iar schiorii care „fac slalom” între cele două ţări se confruntă cu carantina, în Austria.

Atât Austria, cât şi Elveţia au rezistat apelurilor din partea altor state europene de a interzice schiatul în pandemie.

Practicarea schiului în Alpi joacă un rol semnificativ în economia austriacă, notează dpa, care prezintă o serie de cifre ce explică de ce guvernul de la Viena a ţinut să menţină deschise pârtiile, în pofida coronavirusului. Astfel, în sezonul de schi pre-pandemic 2018-2019 în Austria au fost înregistrate 72,9 milioane de nopţi de cazare, 77% dintre turişti fiind străini, în cea mai mare parte din Germania, Olanda, Marea Britanie, Elveţia şi Republica Cehă. (Sursa Foto: Facebook/ Zermatt Matterhorn)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Practic, ne doare-n p***. Nu suntem Iohannis sa ne permitem … In Romania viata-i scumpa, sclavuiesti o viata si tot nu te ajungi …