Protest anti-măști în școli în Piața Universității cu sfidarea măsurilor de protecție: peste 300 de manifestanți, unii însoțiți de copii, fără măști și fără distanțare / Regizorul Cristi Puiu, prezent la protest

Managerul spitalului „Victor Babeș” din Capitală: Ne gândim că la un moment dat vom avea probleme și cu medicația pentru bolnavii de COVID-19. Există o firmă care a întrerupt producția unuia dintre medicamentele pe care le foloseam în schemele terapeutice

Thailanda: Un parc naţional le trimite înapoi turiştilor prin poştă gunoiul pe care îl lasă în urmă

Un parc naţional din Thailanda vrea să strângă gunoaiele aruncate de turişti şi să le trimită înapoi prin poştă, cu mesajul „Aţi uitat ceva”, potrivit...  

VIDEO Ozzy Osbourne sărbătoreşte 40 de ani de la apariţia primului său album solo

Ozzy Osbourne sărbătoreşte weekendul acesta 40 de ani de la apariţia primului său album solo, „Blizzard Of Ozz”, prin lansarea unui videoclip, a unei linii...  

Marcel Ciolacu, Victor Ponta

Ciolacu: Am semnat cu Victor Ponta un acord de creare de majorităţi în consiliile judeţene şi locale

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu anunţă că a semnat cu Victor Ponta un acord post-electoral, în baza căruia PSD şi Pro România vor putea constitui majorităţi...  

VIDEO Simona Halep a ajuns în semifinala turneului de la Roma, după abandonul Iuliei Putinţeva

Simona Halep, numărul 2 WTA, a avansat în semifinalele turneului Internazionali BNL d’Italia de la Roma, după ce adversara ei din sferturi, Iulia Putinţeva (locul...  

21 de vietnamezi angajați ai unei firme de construcții din Iași au fost depistați pozitiv cu COVID-19

Reprezentanţii companiei de construcţii Conest din Iaşi au informat, sâmbătă, că 21 de persoane din grupul celor 52 de muncitori vietnamezi angajaţi au fost depistate...  

Raluca Turcan anunță o schemă de decontare de 10 milioane de euro pentru măști și dezinfectanți în universități

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că Guvernul va lansa o schemă de decontare pentru universităţi de 10 milioane euro pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi. „La...  

Germania a înregistrat cel mai mare număr de infectări zilnice cu COVID-19 din luna aprilie

Germania a înregistrat sâmbătă cel mai ridicat număr zilnic de cazuri de coronavirus din aprilie şi până acum, cu 2.297 de noi infectări, conform Institutului...  

Marcel Ciolacu: În acest moment, Cătălin Rădulescu nu mai are ce să caute în PSD/ Deputatul de Argeș a fost exclus după ce a lipsit de la votul moțiunii de cenzură

Peste 70 de persoane, cercetate în 112 dosare penale deschise de poliţişti în urma unor controale pentru protejarea pădurilor, în ultima săptămână

Poliţiştii au făcut, în ultima săptămână, peste 750 de controale în toată ţara, pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi…

Rusia a raportat peste 6000 de cazuri într-o singură zi, cel mai mare număr din ultimele două luni

Rusia a raportat sâmbătă 6.065 de noi cazuri de coronavirus, fiind pentru prima dată când numărul de infectări zilnice a depăşit valoarea de 6.000 în...  

Ministrul francez al Economiei a fost testat pozitiv cu COVID-19 și a intrat în izolare

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, a anunţat vineri seară că a fost testat pozitiv cu COVID-19 şi că a intrat în...  

Rusia susține că are ”mijloace limitate” pentru ancheta în cazul Navalnîi pentru că susținătorii opozantului rus ”au sustras indicii despre presupusa otrăvire”

Ludovic Orban, despre Casa de Pensii: Visul meu este ca în maximum un an să nu mai fie nevoie de sedii fizice/ Oamenii nu vor mai trebui să piardă vremea, timpul şi nervii în faţa unor funcţionari care multe ori nu au chef să-i servească

China anunță represalii împotriva SUA după ce americanii au interzis TikTok și WeChat

Guvernul chinez a anunţat sâmbătă că introduce un mecanism care îi va permite să restrângă activităţile companiilor străine, o măsură văzută în mare parte ca...  

Secretar de stat ungar: Iohannis a ajuns preşedinte şi cu votul maghiarilor din Transilvania și nu a întors sprijinul primit. Ar trebui să ştie că saşii au fost invitaţi în Transilvania de către regii maghiari/ Relaţia cu România, corectă şi politicoasă

gripa raceala pacienti

Temperaturi de iarnă în Miercurea Ciuc: -2,9 grade, cea mai scăzută temperatură din țară

Mercurul termometrelor a scăzut, sâmbătă dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la minus 2,9 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional,...  

SURSE Cristian Zărescu, cel care l-a înregistrat pe Nicușor Dan și a făcut publice discuțiile, a fost demis de primarul PS4 Daniel Băluță din funcția de șef de cabinet

Cunoscuta judecătoare din Curtea Supremă a SUA, Ruth Bader Ginsburg, apărătoare a drepturilor femeilor, a murit la 87 de ani de cancer pancreatic

Decana de vârstă a Curţii Supreme Americane, judecătoarea progresistă Ruth Bader Ginsburg a murit vineri la vârsta de 87 de ani, a anunţat ÎÎnalta Curte,...  

Firea: Începând din această dimineaţă, bucureştenii pot circula pe podul Ciurel, care simplifică foarte mult legătura dintre Şoseaua Virtuţii şi Splaiul Independenţei

Președintele Donald Trump promite suficiente vaccinuri pentru toți americanii până în aprilie 2021

Preşedintele Donald Trump a promis vineri că 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi fabricate până la sfârşitul anului şi vor fi...  

Madrid

Mai multe zone din regiunea Madrid vor intra în carantină de luni. Sunt afectate aproximativ 850.000 de persoane

Mai multe zone din regiunea Madrid vor intra din nou în carantină de luni, iar circa 850.000 de persoane sunt afectate de aceste noi măsuri....  

Circulaţia pe Transalpina este închisă între Novaci şi Rânca, pentru desfăşurarea unui concurs de automobilism

Circulaţia pe DN 67C – Transalpina – este închisă, sâmbătă şi duminică, între Novaci şi Rânca, pentru desfăşurarea competiţiei de automobilism Transalpina Challenge Rânca, în...  

Vot urna alegeri 3 InquamPhotos Octav Ganea

DOCUMENT Biroul Electoral Central a decis că o persoană poate vota, chiar dacă sistemul semnalează că a mai votat o dată/ Alegătorului i se aduce la cunoștință că este pasibil de închisoare, dar este lăsat să voteze

Cozi la secțiile de vot din Minnesota, unde americanii au început deja să îşi voteze viitorul preşedinte

Alegătorii americani din Minnesota au stat vineri la coadă pentru a vota anticipat înainte de alegerile prezidenţiale programate pe 3 noiembrie, în timp ce atât...  

Tensiuni SUA Iran sursa wikipedia

Marea Britanie, Franța și Germania susțin ridicarea embargoului asupra Iranului și după 20 septembrie, dată la care SUA doreau ca sancțiunile să fie reimpuse

Marea Britanie, Franţa şi Germania au anunţat vineri Consiliul de Securitate al ONU că ridicarea sancţiunilor ONU la adresa Iranului,…

S-a introdus noțiunea de „caz probabil”, conform definiţiilor actualizate pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus. Au fost actualizate și recomandările de prioritizare a testării pentru Covid-19

S-a introdus noțiunea de „caz probabil”, conform definiţiilor actualizate pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus. Au fost actualizate și recomandările de prioritizare a testării pentru Covid-19

Vot urna alegeri 3 InquamPhotos Octav Ganea

BEC: Vor fi considerate voturi valabile și acele buletine în care ştampila depăşeşte patrulaterul, dar opţiunea este evidentă, sau cele pe care alegătorul scrie orice, dacă ștampila este aplicată corect

motherboard

Comisia Europeană vrea să investească opt miliarde de euro în supercomputere / Vicepreşedintele Comisiei Europene: Supercalculatoarele contribuie deja la căutarea de terapii, la recunoaşterea şi prognozarea răspândirii infecţiei sau la sprijinirea procesului decizional

După ce o publicație greacă a scris că îl învită pe Erdogan, în limba turcă, să se ducă dracului, disputa dintre cele două țări ajunge la apogeu

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat vineri că e gata să se întâlnească cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis dacă…

Șeful Statului Major al Apărării: Eficientizarea comunicării strategice cu țările europene pe tema evoluției pandemiei va conduce la contracararea campaniilor de dezinformare duse pe teritoriile statelor membre ale NATO

handcuffs / catuse. arestat, suspect, inculpat, arestarepixabay.com

Tulcea: Un profesor de sport a fost arestat preventiv, acuzat fiind că ar fi întreținut raporturi sexuale cu trei eleve

Judecătoria din Babadag, județul Tulcea, a decis, vineri seara, arestarea preventivă a unui tânăr, în vârstă de 29 de ani, profesor de educaţie fizică şi...  

VIDEO Orban, despre IRUM, unicul producător român de tractoare: În locul care în 1990 părea că se duce spre dispariţie a renăscut o fabrică modernă, care produce tractoare competitive

Boris Johnson: Asistăm la venirea unui al doilea val. Este absolut inevitabil, îmi este teamă că îl vom vedea

Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că este inevitabil ca ţara să se confrunte cu un al doilea val de coronavirus şi a precizat...  

Tribunalul Mureș a admis cea de-a cincea cerere a cunoscutului interlop ieșean Costel Corduneanu, dispunând liberarea sa condiționată

Tribunalul Mureș a decis să admită cererea lui Costel Corduneanu și să dispună liberarea sa condiționată. Liderul clanului a ieșit joi seara din peniteciarul Mureș....  

Ludovic Orban: Câteva zile, cursurile școlare se vor desfășura online, pentru a permite pregătirea secţiilor de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri seară că în câteva zile, cursurile școlare se vor desfășura online, pentru a putea…

SUA acuză Hezbollah că şi-a înmulţit ascunzătorile de nitrat de amoniu în mai multe ţări europene. Americanii sugerează o posibilă legătură între mişcarea şiită libaneză şi explozia devastatoare din Beirut

ONU: Este posibil ca unele crime de război să fi fost comise în zone din Siria aflate sub controlul Turciei sau al unor grupări armate pe care Ankara le susţine

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Michelle Bachelet arată că e posibil ca o serie de crime de război…

BREAKING La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor, anunță ministrul Educației. În aceste zile profesorii și elevii vor face orele online

Argeș: O familie care are în grijă două fetițe abandonate a reclamat că acestea manifestă un comportament sexual explicit. Vechile asistente maternale, anchetate

O familie din judeţul Argeş a luat în grijă două fetițe, surori cu vârste de patru şi cinci ani. Acestea…

General rus: Întreaga responsabilitate în cazul unei eventuale escaladări a situaţiei din regiunea Mării Negre va reveni în totalitate SUA şi aliaţilor lor din NATO/ Moscova, iritată de prezența bombardierelor strategice americane în regiune

Război dur la Iași pe ultima sută înainte de vot. PNL: Aproape 60 de traseişti USR sunt împrăştiaţi în comune şi oraşe / Barna: Un partid care a luat 6.000 de pesedişti nu are justificarea morală să ridice un astfel de aspect

Cluj: Șase elevi și peste 20 de profesori au fost depistați cu Covid-19 în prima săptămână de școală. Inspectoratul școlar: Uitați-vă și la părinți cum se îngrămădesc în fața școlilor. Nu avem ce să facem

Muzicianul nord irlandez Van Morrison, în război cu guvernul britanic în plină creștere a numărului de infectări: Lansează trei piese împotriva restricţiilor impuse de coronavirus şi în favoarea ”libertăţii de alegere”

Pricopie, reacție la alegerea lui Cîmpeanu președinte al Consiliului Rectorilor: În decembrie o să avem în Parlament 12-16 rectori politicieni, adică se va consfinți anexarea instituțiilor de învățământ superior la interesele de partid

Relaxarea măsurilor în Italia: 1.000 de persoane vor putea asista la competiţii în aer liber începând de duminică

O mie de persoane vor putea asista la competiţii în aer liber începând de duminică, a anunţat, vineri, ministrul italian al Sporturilor, citat de News.ro....  

Metoda Spider-man. Doi bărbaţi reţinuţi pentru tâlhărie în sectorul 2/ Unul dintre ei a coborât în apartament cu frânghia de pe bloc, cei doi s-au dat polițiști

Ministrul justiţiei din Olanda, amendat cu 390 de euro pentru că a încălcat distanţarea socială la căsătoria sa / A apărut în poze alături de zeci de invitați fără să respecte regulile

Rusia aprobă medicamentul antiviral Coronavir, care tratează forme ușoare și moderate de COVID-19/ Medicamentul va fi distribuit în farmaciile ruseşti de săptămâna viitoare

Consiliul Național al Rectorilor anunță că Sorin Cîmpeanu a fost ales președintele forului, pentru un nou mandat, iar Mihnea Costoiu – secretar general al CNR

Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Agronomie și Medicină Veterinară din București, a fost ales ales astăzi, 18 septembrie, pentru un…

VIDEO Unde crește deșertul. Reportaj Arte despre efectele schimbărilor climatice din România

Postul germano-francez ARTE difuzează, vineri, un documentar de o jumătate de oră dedicat fenomenului deșertificării din România. Potrivit unui specialist citat în reportaj, în următoarele...  

Spania: Hackeri chinezi au furat informaţii despre cercetările pentru un vaccin

Cotidianul spaniol El Pais a scris vineri, citând surse care au cunoştinţă de aceste atacuri cibernetice, că hackeri chinezi au furat informaţii ale centrelor spaniole...  

Vocea de care ascultă germanii în timp de pandemie, virologul Christian Drosten: De măști nu scăpăm așa repede, vom purta măști și anul viitor / Cum arată pandemia la nivel global, predicții privind evoluția în Europa

Elevi la scoala in curtea scolii / Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

BREAKING Nu se fac cursuri timp de 4 zile în școlile din București care sunt secții de votare, a decis Comitetul municipal pentru Situații de Urgență

Nu se fac cursuri timp de 4 zile în școlile din București care sunt secții de votare, anunță Prefectura într-un…

Secția ATI a spitalului „Sfânta Maria” din București a fost închisă pentru două săptămâni, din cauza unui focar de Covid

Secția ATI a Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din București a fost închisă pentru două săptămâni, după ce trei cadre medicale au fost confirmate cu noul...  

Membrii clanului Sadoveanu, acuzaţi că obligau victimele să-şi înstrăineze proprietăţile din Ilfov/ Mesajul publicat în iulie pe Facebook către un clan rival: Suntem obligaţi să punem mâna pe pistol şi cuţit. Fiecare ne-am luat cartierul nostru!

Comisia Europeană a anunțat semnarea unui al doilea contract pentru a asigura accesul la un potențial vaccin anticoronavirus

Comisia Europeană a anunțat că vineri a intrat în vigoare un al doilea contract cu o companie farmaceutică producătoare de vaccin anticoronavirus, Sanofi-GSK, potrivit unui...  

Pandemia anulează și focurile de artificii de Anul Nou, la Londra

Focurile de artificii organizate la Londra la trecerea dintre ani au fost anulate, deoarece primarul capitalei britanice consideră că pandemia de coronavirus împiedică adunarea unui...  

Elevi, tineri, scoala, rezultate, examene

BREAKING Situația scenariilor din școli: 312 școli și grădinițe sunt in scenariul roșu, cu 12 mai mult decât ieri

Încă 12 unități de învățământ au intrat de ieri și până azi în scenariul roșu, potrivit ultimelor date anunțate de Ministerul Educației. Astfel, astăzi avem...  

Peste 3.000 de îmbolnăviri în China după ce o bacterie a fost scăpată dintr-un laborator

Peste 3.000 de persoane s-au îmbolnăvit de bruceloză în nord-vestul Chinei după ce o bacterie a fost scăpată anul trecut dintr-un laborator al unei companii...  

Lucrătoarele sexuale, cele mai multe din România și Europa de Est, își pot relua activitatea în Germania / Cum a organizat orașul Köln industria sexului

Lucrătoarele sexuale se numără printre principalii perdanți ai crizei coronavirus. Disperarea e deosebit de mare în rândurile fetelor din România…

Nicușor Dan: Consilierul Gabrielei Firea pentru infrastructură a fost condamnat pentru furt, o directoare din Primăria București a fost condamnată pentru evaziune fiscală

PNL acuză USR-PLUS că are pe listele din Iași aproape 60 de candidați traseiști

Organizația din Iași a PNL acuză alianța USR PLUS că ar fi pus pe listele de la alegerile locale din județ aproape 60 de candidați...  

BREAKING 1527 de noi cazuri de COVID-19 depistate în România din 25254 de teste / Alte 48 de decese raportate / 447 pacienți internați la Terapie Intensivă

1527 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din de 25254 teste prelucrate, iar alte 48 de…

Dela0.ro: 60% din inspectorii școlari generali participă la alegeri pe listele PNL / 25 de inspectori din 42 candidează la funcțiile de consilieri locali sau județeni

Cazul Smicală. Cum transformă naționaliștii un caz social în propagandă anti-Europa

Grupuri de extremă dreapta din România au transformat lupta pentru custodia copiilor unei românce din Finlanda într-un atac împotriva valorilor Occidentului, arată o anchetă publicată...  

De ce l-au iertat judecătorii pe primarul care și-a umilit fetița într-un dosar în care a fost acuzat că, în calitatea sa de primar  al orașului Sîngeorz Băi, i-a închiriat tatălui său cu o sută de lei pe an un teren de 3500 de metri patrați

Transportul gratuit al elevilor către şcoli este imposibil de asigurat de companiile de transport rutier, anunță operatorii din domeniu. Consiliul Județean Prahova susține că nu s-au alocat bani de la bugetul de stat pentru decontarea biletelor

Top 15 țări europene cu cea mai mare rată de infectare cu coronavirus/ România, pe lista țărilor roșii ai căror cetățeni riscă plasarea în carantină la călătoria în alte state UE/ Spania, Franța, Cehia și Malta, printre cele mai afectate

Urme de paşi umani, cu o vechime de 120.000 de ani, descoperite în Arabia Saudită

Scena în care un grup de Homo sapiens, oameni identici cu noi, au făcut un popas în urmă cu 120.000 de ani, în nordul Arabiei...  

Scriitorul Winston Groom, autorul romanului „Forrest Gump”, a murit la vârsta de 77 de ani

Scriitorul Winston Groom, autorul romanului „Forrest Gump” care a stat la baza filmului omonim din 1994 recompensat cu şase premii Oscar, a murit la vârsta...  

Numărul dispozitivelor digitale a crescut puțin în familii, în timpul școlii la distanță din primăvară / Tot telefonul rămâne instrumentul preferat / Copiii au petrecut pe Internet aproape de două ori mai mult decât pentru școala online – raport KiDiCoTi

Bulgaria construiește împreună cu România o pistă de biciclete pe malul Dunării

O pistă de biciclete pe malul Dunării, parte din traseul Euro Velo 6, un studiu complet de fezabilitate pentru construirea de noi poduri și legături...  

Creștere alarmantă a cazurilor COVID-19 în Cehia: Peste 3.000 de infectări în 24 de ore

Numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut în ritm accelerat în Republica Cehă, care a raportat vineri peste 3.000 de cazuri într-o singură zi,...  

DIICOT a găsit cărți și manuscrise în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, cu opere ale lui Galileo, Isaac Newton sau Goya, furate în 2017 din Marea Britanie

DIICOT a găsit, miercuri, în urma unei percheziții în județul Neamț, cărți și manuscrise vechi, în valoare de 2,5 milioane…

Orașul Siret din județul Suceava, în scenariu roșu de Covid: se închid școlile, restaurantele, iar slujbele se pot ține doar în aer liber

Orașul Siret a intrat în scenariul roșu al epidemiei, după ce incidența cazurilor de Covid-19 la mia de locuitori a ajuns la peste 7. Totul...  

Premiile Ig Nobel: Un studiu despre sprâncenele narcisiştilor, printre cercetările recompensate în acest an. Un alt studiu câștigător: Sunetele scoase de un aligator care a inhalat heliu

Planul pentru Brexit al lui Boris Johnson ar putea rupe uniunea britanică. Insistența ca Anglia să decidă ce mănâncă Scoția este un cadou făcut mișcării pentru independență

The Financial Times: America alunecă spre o furtună perfectă. Natura existențială a acestor alegeri prezidențiale e un semn rău pentru majoritatea epuizată a țării

Fost ambasador SUA la Sofia: Bulgaria și Borisov au trecut de punctul de la care nu mai există întoarcere. E vremea ca Europa să intervină și să-i ajute pe protestatarii pro-democrație

Foto: Elefantul și măgărușul, simbolurile Partiduliui Republican, respectiv Partidului Democrat din SUA / Sursa: Pixabay

SONDAJ Zonele democrate au urmat mai mult recomandările legate de distanțarea socială decât cele republicane din SUA. Recomandările guvernelor statelor au contribuit, în general, la ţinerea oamenilor acasă mai mult timp

Bloomberg: Țările europene cu rezultate bune contra virusului fac eforturi, după ce au declarat victorie prea repede. Cum este prezentată situația din România

Când mai mult de 2.000 de oameni s-au adunat pe Podul medieval Carol din Praga, la o „petrecere de adio”…

Țările bogate și-au rezervat jumătate din viitoarele doze de vaccin. Oxfam: peste un miliard de doze au fost pre-cumpărate de un grup de state care reprezintă 13% din populația mondială

Costul carbonului plătit de companiile din Europa s-ar putea dubla, potrivit planurilor UE de reducere mai accentuată a emisiilor până în 2030

Costul carbonului plătit de companiile din Europa s-ar putea dubla, potrivit planurilor UE de reducere mai accentuată a emisiilor până în 2030, arată o analiză...  

toamna copaci frunze vreme frumoasa

Prognoză specială pentru Bucureşti: Temperaturi în scădere şi vânt puternic pe parcursul zilei de vineri

Vremea se va răci în Bucureşti pe parcursul zilei de vineri, temperaturile maxime coborând spre 25 de grade Celsius, în timp ce vântul va atinge...  

UPDATE Procesul lui Mugur Isărescu, în care CNSAS a cerut „constatarea calităţii de colaborator al Securităţii”, a început cu o amânare. Următorul termen va avea loc pe 30 octombrie

Numărul școlilor din România diferă de la o zi la alta. Cifrele prezentate de Ministerul Educației în ultima săptămână arată că instituția nu prezintă date coerente despre situația scenariilor din unitățile de învățământ

Reuters: Preşedintele Trump va emite un decret pentru a sancţiona pe oricine încalcă embargoul impus Iranului, referitor la armele convenţionale

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să emită un decret care îi va permite să sancţioneze pe oricine încalcă un embargou impus Iranului referitor la armele...  

Coronavirus în lume: Bilanțul a ajuns la 30 de milioane de infectări și aproape 1 milion de decese

Numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei a atins pragul de 30 de milioane, conform datelor publicate de universitatea americană...  

Parlamentul polonez a adoptat, după lungi dezbateri, o lege controverstată care interzice creșterea animalelor pentru blană

Parlamentul polonez a adoptat vineri o lege a drepturilor animalelor care a provocat supărarea crescătorilor de animale şi a producătorilor de carne kosher şi a...  

FCSB s-a calificat în turul 3 preliminar al Europa League, după ce a învins Backa Topola la loviturile de departajare/ Scorul după prelungiri a fost 6-6

Echipa de fotbal FCSB s-a calificat în turul 3 preliminar al Europa League, impunându-se în faţa formaţiei FK TSC Backa…

Vineri începe judecarea apelului în dosarul Colectiv

Curtea de Apel Bucureşti începe, vineri, judecarea apelului în dosarul ”Colectiv”, în care au fost condamnaţi în primă instanţă fostul primar al Sectorului 4 Cristian...  

Metrorex: Mai sunt finisaje de completat la M5, în staţiile Academia Militară, Eroilor şi Parc Drumul Taberei. E posibil să apară şi anumite nesincronizări

Reprezentanții Metrorex spun că mai sunt de adăugat finisaje la magstrala de metrou Drumul Taberei (M5): „Mai sunt finisaje de…

Gabriela Firea si Nicusor Dan

Gabriela Firea anunţă că va participa la dezbaterea față în față cu Nicuşor Dan: Vedem dacă va veni dumnealui, probabil va inventa că are COVID

Primarul capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că va participa la dezbaterea de săptămâna viitoare cu contracandidatul ei Nicuşor Dan: Vedem…

Aleksandr Lukaşenko anunță că închide frontierele Belarusului cu Polonia şi Lituania și că va întări cotroalele la frontiera cu Ucraina

„Belarus se vede constrânsă să-şi închidă frontierele cu Polonia şi Lituania”, a declarat joi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care a anunţat de asemenea o întărire...  

La perchezițiile efectuate la casele membrilor grupării Sadovenii, pe lângă cuțite, macete, săbii, s-au ridicat 152.000 euro, 38.250 USD si 8.020 lire sterline

În urma perchezițiilor efectuate joi dimineață la membrii grupării Sadovenii, Poliția a ridicat următoarele bunuri: 24 arme albe ( cuțite,…

Directorul FBI, Christopher Wray: Rusia interferează în alegerile prezidenţiale americane din 2020 cu un val constant de dezinformări vizându-l pe candidatul democrat Joe Biden

VIDEO Asociaţia Pro Infrastructură: Pe autostrada Sebeș – Turda, lotul 2, meșterul Manolis demolează lucrări executate în ultimii ani ce nu au fost protejate la timp

Un motociclist a căzut de pe Transalpina într-o râpă, pierzându-și viața. Acesta era cetățean bulgar și avea 37 de ani

Motociclistul care şi-a pierdut viaţa joi după ce a căzut de pe DN67C – Transalpina într-o râpă era cetăţean bulgar şi avea 37 de ani,...  

Parlamentul European nu-l mai recunoaște pe Lukaşenko drept preşedintele Belarusului. OSCE a constituit o misiune pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale în această țară

Prefectul de Hunedoara le cere angajaților de la termocentrala Mintia să-și respecte obligațiile și să-și reia lucrul. Sindicaliștii au sesizat DIICOT și SRI

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, le-a solicitat joi angajaţilor termocentralei Mintia să reia lucrul şi să-şi respecte astfel obligaţiile legate…

SUA a lansat exerciții militare împreună cu Ucraina, la două zile după ce Rusia a început cu Belarusul programul „Frăția Slavă”

SUA a lansat joi  un program comun de exerciţii militare cu Ucraina, la numai două zile după ce Rusia și-a început aplicaţiile cu trupele belaruse,...  

Firea anunţă că sâmbătă va fi dat circulaţiei Podul Ciurel-Nod Virtuţii: Cea mai mare lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în Capitală. Azi am facut ultimele verificari iar maine e zi doar de retuşuri

Wuhan, primul oraș în care a apărut epidemia de Covid și-a redeschis aeroportul pentru curse externe, după o pauză de mai bine de 7 luni

Primul loc în care a apărut epidemia de Covid-19 a fost orașul chinez Wuhan. Aeroportul a fost închis curselor externe încă din luna ianuarie, 2020....  

O echipă de arheologi libanezo-germană a descoperit primul teasc de vin fenician foarte bine conservat, cu o vechime de 2600 de ani

O echipă de arheologi libanezo-germană a descoperit, în urma excavărilor, un teasc de vin fenician cu o vechime de 2.600 de ani în sudul Libanului,...  

Austria impune noi restricţii. Cancelarul Kurz: Am văzut numărul cazurilor dublându-se în ultimele două săptămâni / Trebuie să reacţionăm acum pentru a evita o a doua izolare

Ivanka Trump în variantă poloneză: Preşedintele Duda îşi face fiica de 25 de ani consilier fără plată

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi-a numit fiica de 25 de ani în funcţia de consilier fără plată al şefului statului, relevă o listă oficială a...  

România va mai primi încă trei sisteme de rachete Patriot până în 2022

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat că sistemul american de rachete Patriot, recepţionat joi, va fi urmat de încă trei sisteme care vor intra...  

Scoala, copii in banci, sala de clasa, elevi / Pixabay.com

Situația din țară a profesorilor și elevilor depistați cu Covid după primele zile de la începerea școlii

În mai multe judeţe din ţară sunt înregistrate, joi, cazuri de elevi şi cadre didactice confirmaţi cu COVID-19, potrivit informaţiilor comunicate Agerpres de către reprezentanţi...  

Cadrele didactice, incluse în categoria de risc pentru prima tranșă din cele 3 milioane de vaccinuri antigripal în România

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că au fost contractate 3 milioane de doze de vaccin antigripal, o primă tranşă fiind distribuită deja către...  

Ministerul Educației anunță selecțiile pentru corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale

Ministerul Educaiei a lansat joi, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), apelul de selecție pentru cadrele didactice care doresc să facă...  

Orban, despre primarul din oraşul Sângeorz-Băi: Sunt, categoric, împotriva oricărui comportament agresiv

Premierul Ludovic Orban a condamnat, joi, comportamentul primarului din oraşul Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, subliniind că acesta nu candidează din partea PNL la alegerile locale, transmite...  

Delfinii roz au revenit în apele costiere din Hong Kong, după ce restricţiile anti-COVID-19 au îmbunătăţit habitatul

Delfinii roz au început să revină în apele costiere din apropierea metropolei Hong Kong, unde se află unele dintre cele mai aglomerate canale de navigaţie...  

Remus Pricopie – SNSPA, un nou atac la Sorin Cîmpeanu: “Este inacceptabil” să reprezinte universitățile / Premierul Orban, care s-a folosit de votul rectorilor parlamentari, să demonstreze că nu are nimic în comun cu Liviu Dragnea sau Viktor Orban

Scenariile în care funcționează școlile la nivel național, în prima săptămână de școală: 300 de unități de învățământ, în scenariul roșu

În prima săptămână de școală, aproape 12.981 de școli funcționează în scenariul verde, alte 4.375 în scenariul galben și 300…

Mihaela Popa, fost senator PNL, numită secretar de stat de stat la Educație: Monica Anisie mi-a propus să vin în echipa ei / Ludovic Orban m-a felicitat / Ministrul Costel Alexe nu cred că ar avea ceva împotrivă

În plină revenire a pandemiei de coronavirus, italienii votează duminică şi luni la un referendum asupra reducerii numărului de parlamentari

Italienii vor vota la un referendum pe 20 şi 21 septembrie, odată cu alegerile din şapte regiuni, asupra unei revizuiri a Constituţiei pentru reducerea numărului...  

Alianța USR PLUS a depus plângere împotriva Gabrielei Firea, pe care o acuză că folosește mijloace de promovare mascată și indirectă în mass-media audiovizuală

Volkswagen negociază vânzarea brandulului Bugatti unui om de afaceri croat

Reprezentanţii Volkswagen AG sunt în negocieri pentru a vinde brandul Bugatti unui om de afaceri croat, Mate Rimac, a anunţat joi revista de afaceri Manager...  

Organizația Mondială a Sănătății: Nivel „alarmant” de transmitere a coronavirusului în Europa

Nivelul de transmitere a COVID-19 este „alarmant” în Europa, a declarat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la scurtarea...  

Otrava i-a fost administrată lui Navalnîi într-o sticlă de apă la hotelul din orașul rus Tomsk – descoperire a echipei disidentului rus

Urme de agent neurotoxic folosit pentru a-l otrăvi pe opozantul rus Aleksei Navalnîi au fost detectate într-o sticlă de apă goală din camera lui de...  

Germania a actualizat zonele de risc din România: Județele Neamț și Caraș Severin au fost introduse în categoria de risc, Argeș și Dâmbovița retrase de pe listă

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu 34%, în august față de perioada similară a anului trecut

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat, în august, un declin de 34% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a scăzut la...  

Liberalii anunță că primarul din Sângeorz-Băi care și-a umilit fetița nu mai este membru PNL și nu candidează din partea partidului: ”Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor”

patriot rachete

Orban, la ceremonia de recepție a primului sistem de rachete Patriot: România este mai sigură, cetăţenii români sunt mai bine apăraţi/ Zuckerman: România îşi consolidează rolul în ceea ce priveşte securitatea la Marea Neagră

Joe Biden avertizează Marea Britanie: Nu va exista un tratat comercial cu Londra dacă se încalcă acordul de pace din Irlanda de Nord

Fostul vicepreşedinte Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la preşedinţia SUA, a avertizat Regatul Unit că dacă Brexit-ul va duce la încălcarea acordului de pace din...  

BREAKING 1679 de cazuri noi de COVID-19 depistate în România din 24125 de teste / Alte 27 de decese raportate / 460 de pacienți internați la Terapie Intensivă

1679 de cazuri noi de COVID-19 au fost depistate în România din 24125 de teste prelucrate, iar alte 27 de…

Pandemia amenință câștigurile de învățare din ultimul deceniu, la nivel global / România era deja pe pantă descendentă, înainte de Covid-19 – Indicele Capitalului Uman al Băncii Mondiale

Alte cinci cazuri de infectare cu COVID-19 la FCSB / Numărul total de cazuri în rândul jucătorilor și staff-ului ajunge astfel la 15

Alte cinci cazuri de infectare cu COVID-19 au fost identificate în rândul jucătorilor din lotul echipei FCSB, în urma unei noi testări, a declarat, joi,...  

Autorităţile austriece au descoperit zeci de migranţi, inclusiv copii, într-un camion frigorific care plecase din România

Zeci de migranţi, inclusiv copii, se ascundeau într-un camion frigorific care a plecat din România, a anunţat, miercuri, Poliţia austriacă după arestarea unui membru suspect...  

Ministrul Costel Alexe, acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat susținută la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Alexe respinge acuzația: ”Nu există niciun plagiat! Este o mare minciună. Teza întrunește toate normele și standardele academice și etice”

varstnici, pensionari

Focare de Covid la două cămine de bătrâni din Cluj deținute de același proprietar. Autoritățile au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Un nou focar de COVID-19 a fost depistat, joi, la un centru de vârstnici din localitatea clujeană Gilău, după ce…

VIDEO În Olanda a început să fie utilizat ”sicriul viu”: Un cocon din ciuperci, care descompune rapid corpul și îl transformă în nutrienți

În Olanda, o faptă bună în beneficiul planetei poate fi făcută acum chiar şi după moarte, optând pentru un ”sicriu…

O elevă de la Colegiul „Anghel Rugină” din Vaslui a fost confirmată cu noul coronavirus

O elevă de la Colegiul „Anghel Rugină” din Vaslui a fost confirmată cu noul coronavirus, transmite Agerpres. În acest context, conducerea instituţiei de învăţământ a...  

Candidatul PSD la o primărie din Vrancea, prins cu mită electorală de polițiști. Ar fi dat 400 de lei unui alegător

Candidatul PSD pentru postul de primar al comunei vrâncene Nereju, Ion Păucă, a fost prins când oferea mită electorală 400 de lei unui alegător, transmite...  

Primarul comunei Deveselu a murit din cauza COVID-19

Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, a murit, joi dimineață, din cauza COVID-19, la Spitalul Colentina din Capitală, relatează presa locală din Olt. Aliman fusese confirmat...  

Cum ”castelul din cărți de joc” se dezmembrează, Regina Elisabeta II ar putea fi înlăturată de la putere în mai multe țări din Commonwealth

Potrivit unor declarații pe care un expert în probleme monarhice le-a făcut revistei Newsweek, s-ar putea ca Regina Elisabeta II…

Anul economic 2020 va fi mai puțin îngrozitor decât se prevedea, dar atenție la 2021. OCDE calculează pierderile economiei mondiale la 7.000 de miliarde de dolari, cât PIB-urile Germaniei și Franței. Dar măsurile statelor frânează șocul

Ministrul Muncii explică de ce nu se dau bani de la stat și zile libere pentru toți părinții ai căror copii fac școală online: Revenirea copiilor la școală este importantă. La fel și a părinților la serviciu. Absența lor de la serviciu pe o durată lungă îi afectează în mod direct pe ei și pe angajatori

Analiza ADN-ului sugerează că nu toți vikingii erau scandinavi

Analiza ADN a rămăşiţelor descoperite în morminte sugerează că nu toţi vikingii erau scandinavi, conform unui studiu publicat miercuri în revista Nature, transmite DPA, citată...  

Extremiștii de dreapta din cadrul poliției germane

Poliția din Renania de Nord-Westfalia anchetează pentru propagandă extremistă de dreapta 29 de ofițeri proprii despre care se spune că, într-o discuție, au făcut schimb...  

Republica Moldova: Aproape 400 de copii și 41 de gravide s-au infectat cu noul coronavirus în ultimele două săptămâni

În doar două săptămâni, 394 de minori și 41 de femei însărcinate s-au infectat cu noul coronavirus în Republica Moldova, conform datelor oficiale prezentate, miercuri,...  

Universitatea Oxford: Evenimentele adverse care au dus la suspendarea studiului clinic al vaccinului pentru coronavirus al AstraZeneca nu ar avea legătură cu vaccinul

Evenimentele adverse care au dus la suspendarea studiului clinic al vaccinului pentru noul coronavirus al AstraZeneca ar putea să nu…

The Atlantic: Cui Bono? Câștigătorii și perdanții acordurilor de pace istorice dintre Israel și țările arabe

Israelul și două state arabe din Golf, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Bahrein, și-au stabilit în mod formal și public relații diplomatice. Casa Albă numește...  

Înmatriculările de autoturisme în Uniunea Europeană au înregistrat scăderi importante în perioada iulie-august

Înmatriculările de autoturisme noi au cunoscut o scădere consistentă în Uniunea Europeană pentru lunile iulie și august comparativ cu anul anterior, conform cifrelor publicate de...  

Mesaj de forță al Pentagonului: În fața Chinei, US Navy va deveni mai agilă, mai autonomă și mai letală/ Mark Esper vrea mărirea bugetului pentru apărare ca în epoca Reagan

Sondaj: Cât de mulțumiți sunt europenii de modul în care guvernele au gestionat lupta împotriva pandemiei COVID-19/ Italienii, dezamăgiți de răspunsul UE

Opiniile asupra modului în care guvernele au gestionat lupta împotriva pandemiei de COVID-19 diferă enorm în Europa, potrivit unui sondaj…

Camera de supraveghere video, paza, securitate / Foto: Pexels.com

DOCUMENT Peste 6.100 de școli nu au pază și nici sistem de supraveghere video. Anul trecut au fost comise mai mult de 1.700 de infracțiuni, majoritatea loviri și furturi, în școli sau în apropierea lor

Nelu Tătaru, despre creșterea infectărilor: Suntem într-o lună în care vom avea o fluctuație a numărului de cazuri/ Estimăm o creștere a acestora

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat miercuri seară pentru Digi24 cauza exploziei numărului de cazuri de COVID-19 și a afirmat…

VIDEO Un primar și-a umilit fetița, ținând-o dezbrăcată cu fața la perete și cu mâinile ridicate, forțând-o să ceară scuze

Traian Ogâgău este primarul ex-PNL al orașului Sângeorz-Băi și candidat pentru un nou mandat la alegerile din 27 septembrie. Un video în care acesta își...  

Ministrul american al Justiției sugerează punerea sub acuzare pentru „revoltă” a manifestanților violenți

Ministrul american al justiţiei, Bill Barr, le-a sugerat procurorilor federali să utilizeze o lege pedepsind actele de revoltă pentru a-i pune sub acuzare pe manifestanţii...  

Uniunea Europeană cere plecarea navei turce Yavuz din zona maritimă a Ciprului

Uniunea Europeană a cerut miercuri plecarea navei turce Yavuz, efectuând activităţi de foraj în apele maritime ale Ciprului, pentru a pune capăt tensiunilor din Mediterana...  

România primește joi primul sistem Patriot, din cele 7 achiziționate de statul român

Premierul Ludovic Orban va recepționa joi primului sistem de rachete sol-aer Patriot care a fost livrat României. Reprezentanții companiei Raytheon au anunțat din mai că...  

Un copil de 8 ani infectat cu coronavirus a ajuns la Terapie Intensivă. Este primul astfel caz în România, de la debutul pandemiei

Un copil de 8 ani, infectat cu coronavirus, se află intrenat la Terapie Intensivă. Este primul astfel caz în România, de la debutul pandemiei, relatează...  

Colegiul Gheorghe Sincai

Un elev din clasa a XII-a de la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” a fost testat pozitiv, anunță DSP București, care a suspendat cursurile pentru clasa respectivă

1.527 de posturi se scot la concurs în Poliţia Penitenciară. 700 posturi de executie disponibile în sistemul operativ

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare a anunţat, miercuri seară, că 1.527 de posturi se scot la concurs în sistem, după ce preşedintele Klaus Iohannis...  

Parlamentul European intenționează să introducă noi surse de venituri în bugetul UE pentru a acoperi și costurile legate de planul de relansare

Parlamentul European a reafirmat, în cadrul unui vot derulat miercuri, necesitatea de a introduce noi surse de venituri în bugetul UE, o etapă crucială pentru...  

Erdogan, în videoconferință cu Angela Merkel: Dezacordurile în Mediterana de Est pot fi soluţionate prin negocieri cu condiţia ca abordarea să se bazeze pe echitate

VIDEO Ludovic Orban îl  întreabă pe un bătrân aflat într-un scaun cu rotile: „Asta ce viteză prinde?”

Aflat într-o vizită electorală la Pitești, premierul Ludovic Orban a dat peste un vârstnic aflat într-un scaun/vehicul cu rotile,  Orban îl salută cordial pe om,...  

Viktor Orban: Ungaria îşi va menţine frontierele închise şi va face obligatorie purtarea măştilor în cinematografe, teatre şi instituţii sociale pentru a ţine sub control propagarea coronavirusului

Lidera protestatarilor din Belarus Maria Kolesnikova, inculpată pentru periclitarea securităţii naţionale. Ea a fost arestată săptămâna trecută

Maria Kolesnikova, lidera protestatarilor din Belarus, primește calitatea de inculpată pentru periclitarea securităţii naţionale -relatează dpa, citând comitetul naţional de…

Președintele ADR, Sabin Sărmaș: Uniunea Europeană va pune la dispoziție aproximativ 750 miliarde de euro cu care va trebui să construim împreună #EuropaDigitală

Liderul Agenției pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș, anunță că vor avea loc investiţii semnificative în industria high-tech din România, referindu-se…

Ursula von der Leyen le cere statelor membre să aibă curaj și să renunțe la dreptul lor de a bloca sancțiunile impuse de UE, în situații de încălcări ale drepturilor omului

Ludovic Orban: În cazul instituţiilor de învăţământ superior va funcţiona autonomia universitară cu privire la modalităţile de desfăşurare a cursurilor

Premierul Ludovic Orban a afirmat miercuri, la Piteşti, că în cazul instituţiilor de învăţământ superior va funcţiona autonomia universitară cu…

Ierusalim-moschee

Pentru prima data în istoria sa, Marea Sinagogă din Ierusalim nu va celebra Anul Nou Evreiesc

Din cauza restricţiilor impuse pentru combaterea răspândirii epidemiei de Covid, Marea Sinagogă din Ierusalim nu va celebra Anul Nou Evreiesc. Se întâmplă pentru prima oară...  

UPDATE Iohannis despre refuzul Ministerului Justiției de a trimite mai mult de 10 procurori la Parchetul European:  Am studiat puțin ce fac alții. Foarte multe state europene pun la dispoziție 2, 3, 4 procurori. Germania pune la dispoziție 11

Campania electorală, faza pe dosare: Gabriela Firea anunță că a depus plângere penală împotriva lui Nicușor Dan pentru declarațiile despre Parcul Verdi

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat miercuri că a depus o plângere penală împotriva lui Nicusor Dan pentru…

Iohannis: Nu amânăm alegerile. Mergeți la vot și puneți ștampila pe candidații care pot aduce o schimbare în bine / Nu avem nicio garanție că se vor putea deschide secții în toate țările. Fac un apel la diasporă să se înscrie pentru votul prin corespondență

Termenul de înregistrare a românilor din afara ţării ca alegători a fost prelungit până la 21 octombrie / Mitulețu Buică: Multe țări nu vor permite votarea în secții, ci doar prin corespondență

Cum explică Ministerul Justiției că vrea să trimită doar 10 procurori la Parchetul European, deși Kovesi a cerut 20: ”Temeinice și detaliate consultări cu DNA și Parchetul General”

Cum explică Ministerul Justiției că vrea să trimită doar 10 procurori la Parchetul European, deși Kovesi a cerut 20: ”Temeinice și detaliate consultări cu DNA și Parchetul General”

Elevi, tineri, scoala, rezultate, examene

Sibiu: Aproape o sută de elevi şi 27 de cadre didactice lipsesc de la școală din cauza COVID-19

Aproape o sută de elevi şi 27 de cadre didactice lipsesc de la cursuri din cauza COVID-19, dintre care un elev şi şapte cadre didactice...  

STUDIU Circa 3 milioane de angajaţi din domeniul sanitar au avut COVID-19

Circa 3 milioane de angajaţi din domeniul sanitar s-au îmbolnăvit de COVID-19, ceea ce reprezintă 10% din cele aproape 30 de milioane de cazuri înregistrate...  

Orban: Nu cred că noi restricţii trebuie impuse

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că nu crede că trebuie impuse noi restricţii, în ciuda creșterii numărului de infectări cu Covid-19, transmite News.ro. Orban...  

Germania: Procesul anului împotriva clanurilor interlope. Razii zilnice în Renania de Nord-Westfalia, un fief al clanurilor

La Berlin a provocat furori depoziţia rapper-ului Bushido împotriva şefului de clan Abou-Chaker. În Renania de Nord-Westfalia au loc săptămânal razii împotriva clanurilor interlope, scrie...  

FIFA: Pandemia ar putea costa fotbalul mondial aproximativ 14 miliarde de dolari

Pandemia de Covid-19 ar putea costa fotbalul mondial aproximativ 14 miliarde de dolari, iar acest lucru a determinat deja peste 150 de asociaţii să solicite...  

Focar de COVID-19 la Ambulanța Prahova: aproape jumătate dintre angajați sunt infectați / Se extinde și focarul de la liceul militar din Breaza

Un focar de COVID-19 a fost depistat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, unde şapte persoane dintr-un efectiv de 20 au fost confirmate cu noul...  

Pagina de Media: Un fost securist și ambasador al României comuniste în Coreea de Nord și-a făcut televiziune. Cum se numește și unde se va vedea

Alexandru Mica, fost ambasador al României în Coreea de Nord și fost angajat al securității, și-a făcut televiziune. Solicitarea pentru…

alaturi de Marius Bodea captura FB

Iași: Facebook, obligată de instanță să șteargă un cont fals utilizat pentru atacuri electorale

Judecătoria Iași a obligat Facebook să șteargă un cont fals creat pe numele candidatului Marius Bodea, care era folosit pentru atacuri electorale, transmite publicația 7Iasi.ro....  

Armele pentru controlul mulţimilor au rănit la cap peste o sută de persoane în SUA

Peste 100 de oameni au suferit răni la cap provocate de armele pentru controlul mulţimilor folosite la manifestaţiile din SUA, transmite dpa, preluată de Agerpres....  

BREAKING Explozie de cazuri de Covid depistate într-o zi în România: 1713, cu peste două sute peste recordul precedent / 26250 de teste prelucrate / 49 de decese raportate / 471 de pacienți internați la Terapie Intensivă

Top 10 cele mai populare modele de automobile second-hand din România/ În ce an au fost construite primele versiuni ale celor mai căutate mărci

Le vedem în fiecare zi cutreierând neobosite drumurile patriei. Am crescut auzindu-le numele şi plimbându-ne cu ele, visând ca într-o zi să fim şi noi...  

Se reiau cursele aeriene România – Polonia

Guvernul Poloniei au decis să permită începând de astăzi cursele aeriene regulate de călători pe ruta România-Polonia, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Măsura...  

Cercetătorul Virgil Iordache: Impresii despre știința popularizării științei și posibile avantaje ale modelului Cristian Presura

Analiză semnată de cercetătorul Virgil Iordache, de la Universitatea din București – Facultatea de Biologie; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe...  

„Acasă”, cel mai premiat documentar românesc al anului, din 18 septembrie în cinematografe

„Acasă”, cel mai premiat documentar românesc al acestui an, care spune povestea familiei ce a locuit vreme de 18 ani în Delta Văcăreşti, îşi începe...  

Nicuşor Dan va face plângere penală împotriva parlamentarilor PSD care l-au denunţat la DNA

Deputatul Nicuşor Dan, candidat susţinut de Alianţa USR PLUS şi PNL la Primăria Capitalei, a anunţat, miercuri, că va face plângere penală pentru „denunţ calomnios”...  

Fumul de la incendiile din vestul Statelor Unite a ajuns pe coasta de est, traversând în jur de 4000 de kilometri

Fumul provenit de la incendiile care fac ravagii în vestul Statelor Unite a traversat continentul și a ajuns marți pe coasta de este, la circa...  

Alianța studenților face apel la reducerea taxei de școlarizare, “necesitate justă pentru învățământul online”

Trecerea unei mari părți a activităților din facultăți în mediul online determină Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) să solicite universităților să aibă...  

Camera de supraveghere video, paza, securitate / Foto: Pexels.com

Amendă de 1.000 de lei pentru un tânăr din Sebeș care a scuipat pe jos în parc coji de semințe. El a fost prins cu ajutorul camerelor de supraveghere

Un tânăr din Sebeș a fost amendat de polițiști cu 1.000 de lei după ce a mâncat semințe și a…

Laura Codruța Kovesi DNA EPPO Parchetul European

Laura Codruța Kövesi: „Parchetul European este un mijloc de apărare a statului de drept în UE”. Noul procuror general european îndeamnă statele membre să aloce parchetului funcționari cu normă întreagă pentru a le „garanta independența”

Egiptul construieşte două autostrăzi pe platoul piramidelor de lângă Cairo, în ciuda criticilor arheologilor

Egiptul construieşte două autostrăzi pe platoul piramidelor de lângă Cairo, reluând un proiect suspendat în anii ‘90 din cauza criticilor internaţionale, transmite Reuters, preluată de...  

”Durul” controversat din Belarus a plecat în Rusia căutând ajutor de la Putin. Pe Aleksandr Lukașenko l-au trecut sudorile după ce președintele rus a sugerat noi alegeri

Naomi Campbell, Kim Kardashian West şi Mark Ruffalo, între vedetele care au anunţat că îşi „îngheaţă” conturile de Facebook şi Instagram în semn de protest față de discursul instigator la ură

Trump afirmă că un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi gata într-o lună

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că într-o lună ar putea fi disponibil un vaccin împotriva COVID-19, o accelerare a propriilor predicţii deja surprinzător...  

Madonna. sursa: Facebook

Madonna va regiza și va scrie scenariul unui film despre viața sa: Muzica m-a făcut să merg mai departe, iar arta m-a ţinut în viaţă

Superstarul muzicii pop Madonna va regiza şi participa la scrierea scenariului unui film despre viaţa sa pentru Universal Pictures, au anunţat studiourile de producţie într-un...  

Uniunea Europeană este foarte îngrijorată după votul britanic pentru proiectul de lege privind Brexitul, dar care încalcă dreptul internațional. Ultimatum pentru Londra

Experţi naturalişti din New Mexico au anunţat că păsările din regiune mor în număr alarmant, posibil „sute de mii”

Experţi naturalişti din New Mexico au anunţat că păsările din regiune mor în număr alarmant, posibil „sute de mii”, după ce numeroşi rezidenţi au semnalat...  

Ioshihide Suga a fost ales premier al Japoniei de Camera Inferioară a Parlamentului

Yoshihide Suga, 71 de ani, a fost ales miercuri, de Camera Inferioară a Parlamentului, premier al Japoniei şi îl va înlocui astfel pe Shinzo Abe,...  

Un poliţist de frontieră de 48 de ani a murit la o zi după ce fusese diagnosticat cu COVID-19

Un poliţist în vârstă de 48 de ani de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moldova Nouă a murit la o zi după ce fusese diagnosticat...  

Departamentul de Justiţie al SUA a deschis o investigaţie penală şi a trimis citaţii editurii care a publicat cartea scrisă de John Bolton

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a deschis o investigaţie penală pentru a cerceta dacă fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, John...  

Curtea Constituțională CCR

Sesizarea președintelui Iohannis pe legea privind educația sanitară în școli, dezbătută de judecătorii CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, transmite Agerpres....  

Ursula von der Leyen va susține miercuri primul său discurs privind starea Uniunii Europene/ Redresarea economică, schimbările climatice și situația din vecinătatea Europei, printre subiectele abordate

Unii voluntari s-au retras din studiul clinic pentru un vaccin destinat Covid-19 al Johnson & Johnson din Spania, după temerile provocate de incidentul de la AstraZeneca

Pandemia de coronavirus a costat turismul mondial 460 de miliarde de euro în primul semestru / Sosirile turistice internaţionale au scăzut cu 65%

Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) a anunţat o reducere cu 65% a numărului de sosiri internaţionale în primul semestru din 2020, ceea ce înseamnă pierderi...  

Coronavirus: Adunarea Generală a ONU are în vedere un summit la New York înainte de sfârșitul anului

Un summit privind pandemia de COVID-19, cu prezenţă fizică, este avut în vedere la New York înainte de sfârşitul anului de Adunarea Generală a ONU,...  

Austria nu vrea să renunțe la proiectul gazoductului Nord Stream 2, după otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

Otrăvirea politicianului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi nu pune în pericol viitorul gazoductului Nord Stream 2, potrivit Austriei, care a afirmat marţi că nu are...  

Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM discută raportul Inspecției Judiciare referitor la Kovesi și Iacob

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta, miercuri, acţiunile formulate de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către...  

Turcia a anunțat că extinde până la jumătatea lui octombrie operațiunile de foraj în estul Mediteranei

Turcia a anunţat marţi extinderea, până la 12 octombrie, a operaţiunilor navei sale Yavuz de explorare de zăcăminte de petrol şi gaze naturale într-o zonă...  

Biroul Electoral Central a decis că la toate operaţiunile din secţiile de votare pot participa delegaţi ai formaţiunilor sau organizaţiilor minorităţilor care participă la alegeri, dar nu au reprezentanţi în birourile electorale ale secţiilor de vot

Ministrul Transporturilor susține că linia de cale ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni va fi dată în folosință în 12 decembrie

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, consideră că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi dată în folosinţă din...  

VIDEO Moment istoric: Israel, Emiratele Arabe și Bahrein au semnat acorduri de normalizare a relațiilor, la Casa Albă/ Trump anunță că ”alte cinci sau șase” noi țări arabe vor semna acorduri cu Israel

Marcel Ciolacu: Mai mulți parlamentari PSD au depus plângere penală la DNA. Dar cred că procurorii se autosesizaseră deja în cazul lui Nicușor Dan

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți seară, la România TV, că mai mulți parlamentari social-democrați au depus un denunț…

Directorul pentru Europa al OMS a avertizat asupra pericolului delăsării în lupta cu noul coronavirus

Directorul biroului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, a lăudat marţi progresul făcut pe continent în lupta împotriva pandemiei de...  

bashar al assad siria

Trump recunoaște că a preconizat „eliminarea” lui Bashar al-Assad, însă șeful de atunci al Pentagonului s-a opus

Donald Trump a afirmat marţi că a preconizat ‘eliminarea’ preşedintelui sirian Bashar al-Assad în 2017, însă şeful de atunci al Pentagonului, Jim Mattis, s-a opus,...  

Cazul Navalnîi. Fostul ambasador al Germaniei la Moscova dezvăluie tiparul după care acționează Rusia: ”Contraacuzații, dat vina pe alții, reproșuri, amenințări, ironii, dar niciodată clarificarea cazurilor”

Băsescu, despre Nicuşor Dan: Pentru o astfel de înregistrare, nepotul meu a făcut trei ani de închisoare

Fostul preşedinte Traian Băsescu, candidat la Primăria Capitalei din partea PMP, a declarat marţi că nepotul său a făcut trei ani de închisoare pentru o...  

Republica Moldova: 5.000 de elevi sunt în autoizolare, 187 diagnosticați cu Covid-19

Elevii din zece școli din Republica Moldova învață la distanță din cauza carantinei, iar 4.958 de elevi și 288 de profesori sunt în autoizolare, transmite...  

Spectatorii ar putea reveni pe stadioane la sfârșitul toamnei

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, anunță într-o postare publicată marţi pe Facebook că va lua în calcul posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane la sfârşitul...  

Emiratele Arabe Unite aprobă un vaccin împotriva COVID-19 pentru personalul medical

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat că au aprobat utilizarea de către personalul medical a unui vaccin împotriva COVID-19, aflat încă în fază de testare,...  

Remus Pricopie, SNSPA, o nouă acțiune împotriva lui Sorin Câmpeanu: anunță că merge în instanță pentru a arăta că mandatul acestuia de președinte al Consiliului Rectorilor a încetat de drept / Câmpeanu: Nu mă exprim pe probleme marginale

Doar 7.000 de români din străinătate s-au înregistrat pentru vot prin corespondență la alegerile parlamentare

Doar 7.000 de cetățeni români din străinătate s-au înscris până astăzi pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare, potrivit statisticii de pe portalul www.votstrainatate.ro, citate...  

Ioan Ghiață de la PNL candidează împotriva lui Ioan Ghiață de la PSD la primăria unei comune din Suceava. Sunt vecini și au inclusiv același prenume al tatălui: Gheorghe

UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko drept președinte al Belarusului şi pregăteşte sancţiuni, a anunțat șeful diplomației europene

Uniunea Europeană nu-l recunoaşte pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedinte al Belarusului şi se pregăteşte să impună importante sancţiuni responsabililor regimului din această ţară, a anunţat...  

Orban, despre înregistrarea cu Nicuşor Dan: Mafioţii şi interlopii care au trăit bine sub guvernarea locală PSD încearcă să-l discrediteze

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, despre înregistrarea apărută în spațiul public cu Nicușor Dan, că discuţia nu relevă o negociere, concluzia sa fiind...  

Firea: ”Abia aștept dezbaterile cu Nicușor Dan, sigur vine cu fratele lui – Câine”

Gabriela Firea a scris într-o postare pe Facebook, însoțită de poza unui cățeluș de talie redusă, că așteaptă dezbaterea televizată cu ceilalți candidați la primărie....  

Ciolacu, după decizia CCR pe moţiunea de cenzură: Aşteptăm motivarea, apoi luăm o decizie privind oportunitatea continuării demersului

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că social-democraţii vor decide, după motivarea deciziei CCR, dacă vor merge mai departe cu moţiunea de cenzură pe...  

Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, în Parlamentul European: Asistăm la un mod stalinist de actiune prin care opozanții regimului Putin sunt eliminați. Rusia trebuie sanctionată

uragan, furtună

Organizaţia Meteorologică Mondială riscă să rămână fără prenume pentru uragane din cauza numărului mare al acestora

Numărul furtunilor tropicale formate în Oceanul Atlantic a fost atât de mare în acest an încât Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor...  

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a distribuit un spot de promovare făcut cu elevi în clasă, înainte de începerea școlilor

În prima zi de școală, când izbucnea scandalul fotografiilor cu Gabriela Firea și Florentin Pandele făcute în clasa copiilor lor, deși este interzis accesul părinților...  

Curtea Europeană de Justiție a statuat ”neutralitatea internetului” în UE: Un furnizor de acces nu poate privilegia anumite aplicaţii sau servicii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a statuat într-o decizie adoptată marţi principiul egalităţii de tratament şi de acces…

Navalnîi, prima imagine după ieșirea din comă

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a postat marți pe contul său de instagram o imagine din spitalul berlinez în care a fost internat după ce a...  

ULTIMA ORĂ 1111 noi cazuri de Covid-19 depistate în România din 21049 de teste / Alte 51 de decese raportate / 460 de pacienți internați la Terapie Intensivă

1111 noi cazuri de Covid-19 au fost depistate în România din 21049 de teste prelucrate, iar alte 51 de decese…

Ludovic Orban, reacție rapidă la respingerea de către CCR a sesizării privind moțiunea de cenzură: Nouă nu ne e frică de reluarea votului. N-au fost în stare să asigure cvorumul

Avertisment al directorilor de școli din Anglia: Școala se va bloca, în lipsa unor testări adecvate pentru Covid-19

Mii de directori de școli din Anglia i-au scris secretarului britanic pentru Educație, Gavin Williamson, să îl avertizeze că instituțiile pe care le reprezintă riscă...  

Istoricul Metroului din Drumul Taberei: 9 ani de lucrări pentru 7 km

Asociația ”Metrou Ușor” a publicat marți, în ziua inaugurării Magistralei 5 a metroului bucureștean, un istoric al proiectului care a durat 9 ani, în loc...  

Arad: O şcoală cu peste 200 de copii a fost închisă după ce directorul a fost depistat cu COVID-19

Şcoala Gimnazială Zădăreni a fost închisă, marţi dimineaţa, înainte de a fi primiţi copiii la cursuri, după ce directorul unităţii a primit confirmarea că este...  

Un plan bazat pe tehnologie de ultimă oră, lansat în Australia îşi propune să stingă incendiile de vegetaţie într-o oră de la izbucnire

Un plan ambiţios de monitorizare şi stingere a incendiilor de vegetaţie periculoase din orice zonă din Australia în decurs de o oră, până în anul...  

Firea, declarații care se bat cap în cap pe tema prezenței în școală împreună cu Pandele și fiii lor. Când a mințit primarul general?

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, se contrazice în declarații pe tema prezenței sale în școală împreună cu soțul său, Florentin Pandele, primarul din Voluntari și cei...  

Iohannis și Orban merg la inaugurarea metroului din Drumul Taberei

Președintele Klaus Iohannis merge astăzi, de la ora 12.00, la ceremonia de inaugurare a noii magistrale de metrou din Drumul Taberei, potrivit unui anunț al...  

Trump promite o ripostă „de o mie de ori mai puternică” decât orice atac al Iranului

Preşedintele Donald Trump a promis luni o ripostă a SUA ”de o mie de ori mai puternică” decât orice atac al Iranului, după informaţii de...  

“Nu te poți aștepta să învețe cu drag la matematică, dacă tu povestești în prezența lui cât de nenorocit e respectivul profesor”. Zece moduri de a determina copilul să placă școala, recomandate părinților de învățătoarea Camelia Florea

Suspiciune de COVID-19 la Inspectoratul Școlar București. “Nu mai avem audiențe deschise cu petenții”, anunță purtătoarea de cuvânt a ISMB

Un angajat al Inspectoratului Școlar al Municipiului București este suspect de infectare cu noul coronavirus. “Lucrăm de la birou, toată…

România, printre țările din UE cu cea mai scăzută rată de vaccinare împotriva gripei, în rândul vârstnicilor

Cea mai scăzută rată de vaccinare din Uniunea Europeană împotriva gripei în rândul persoanelor de 65 de ani şi peste s-a înregistrat în 2018 în...  

Statele Unite reduc importurile de uraniu rusesc pentru a stimula mineritul intern

Departamentul pentru Comerţ al Statelor Unite a încheiat luni un acord preliminar cu Rosatom, compania de stat pentru energie nucleară din Rusia, pentru reducerea importurilor...  

Cum a intrat Putin în mintea Americii: El a învățat arta destabilizării adversarilor de la Stasi, poliția secretă a Germaniei de Est

În august Comitetul de Informații al Senatului a prezentat pe larg modul în care Rusia a diseminat dezbinare în SUA și a încercat să intervină...  

Un liceu din Constanța trece la cursuri online după ce patru angajați ai unității au fost confirmați cu COVID-19

Liceul Teoretic „Ovidius” din municipiul Constanţa trece la desfăşurarea online a cursurilor, după ce au fost confirmate patru cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 la angajaţi...  

Oracle a confirmat acordul de preluare a afacerilor TikTok din SUA de la grupul chinez ByteDance

Oracle a confirmat luni că a încheiat un acord cu grupul chinez ByteDance, proprietarul aplicaţiei de video-sharing TikTok, pentru preluarea operaţiunilor din Statele Unite ale...  

Guvernul înființează încă un post de secretar de stat la Educație, al șaselea, după ce doi dintre actualii demnitari sunt în concediu pentru campania electorală

VIDEO Donald Trump a minimalizat, râzând, rolul schimbărilor climatice în incendiile din California: „Va începe să se răcească, aşteaptă şi vei vedea”

Marcel Ciolacu, după înregistrarea cu Nicușor Dan: Omul este un purtător de vorbe pentru interlopi/ Organele abilitate ar fi trebuit deja să se autosesizeze

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat luni seara, făcând referire la înregistrările apărute în spaţiul public, că Nicuşor Dan este…

Reportaj: Experimentul primei zile de școală în vremea pandemiei

„Hai, ai grijă, nu te împiedica, ia florile și vezi intrarea din școală, da? Te duci până acolo, te așteaptă învățătoarea să te preia, da?...  

Arafat: Nimeni nu va fi împiedicat să voteze/ Dacă cineva nu vrea să poarte masca în interiorul secţiei, înseamnă că riscă viaţa celor din jur/ E posibil ca membrii comisiei să nu permită intrarea şi exercitarea votului pentru cei care nu respectă regulile

Metroul din Drumul Taberei se deschide azi

Bucureştenii vor putea circula, începând de marţi, 15 septembrie, pe Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei, a anunţat Metrorex....  

Brexit: Proiectul de lege controversat al premierului Boris Johnson a fost adoptat în Camera Comunelor

Proiectul de lege al premierului britanic Boris Johnson de a se reveni, cu încălcarea dreptului internaţional, asupra anumitor angajamente asumate în contextul Brexit-ului, a trecut...  

Nelu Tătaru, întrebat dacă s-ar putea renunța la mască în școli: Nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii și cu profesorii/ Sunt niște reguli pe care trebuie să le menținem

Mircea Miclea, despre concediul secretarilor de stat din Educație la început de an școlar: Scandalos mi se pare. Campania electorală este mai importantă decât educația tinerei generații

Ministrul Sănătăţii, întrebat când vom avea al doilea val al pandemiei: Staţi să terminăm primul val/ Respectarea regulilor rămâne cheia a tot ce va urma/ Să nu uităm că va veni sezonul gripal, să nu uităm că există patologie şi comorbidităţi

Rusia anunță că își retrage trupele de rezervă de la frontiera cu Belarus

Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul belarus Aleksandr Lukaşenko au convenit că Moscova poate retrage de la frontiera cu Belarus trupele ruse care ar fi...  

Cinci aeronave de tip F-16 Fighting Falcon ale MApN şi un bombardier strategic american de tip B-52 Stratofortress au participat la exerciţiul aerian South Paw, menit să întărească măsurile de reasigurare ale NATO în Europa de sud-est

A fost eliminată restricția referitoare la sporturile de contact, a anunțat ministrul Tineretului și Sporturilor

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, luni, într-un mesaj postat pe un site de socializare, că Hotărârea de Guvern care prelungeşte starea de...  

Partidul lui Merkel își alege în decembrie noul șef. În cursă sunt trei candidați principali

Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel urmează să-şi aleagă la începutul lui decembrie noul lider, într-un congres de o zi cu trei principali...  

Băsescu: Niciodată nu mă voi opri dintr-o cursă electorală. E ca şi cum i-ai spune unui avion la 11.000 de metri: ”opreşte puţin!”. Eu sunt avionul

Fostul preşedinte Traian Băsescu, candidat din partea PMP la Primăria Capitalei, a declarat luni că „niciodată” nu se va opri…

Franţa vrea compensaţii pentru anularea sesiunii Parlamentului European de la Strasbourg / Ultima sesiune plenară s-a ținut în februarie/ Circa 2500 funcționari și europarlamentari vin aici timp de trei zile și jumătate pe lună

Numărul pisicilor abandonate în Franța a crescut rapid în pandemie, adăposturile de animale fac apel la adopții

Adăposturile de animale abandonate din Franța se confruntă cu o lipsă acută de locuri pentru pisici, anunță televiziunea locală BFM TV. Din cauza restricțiilor de...  

Ladislau Boloni nu mai este antrenorul echipei belgiene Gent. Preşedintele clubului spune că aducerea sa a fost o „eroare”

Antrenorul român Ladislau Boloni nu mai este antrenorul echipei belgiene Gent, demiterea acestuia fiind anunţată luni de preşedintele grupării, Ivan De Witte, scrie Le Soir,...  

Starea lui Navalnîi continuă să se îmbunătăţească, fiind capabil să coboare din pat, anunță spitalul din Berlin

Starea disidentului rus Aleksei Navalnîi s-a îmbunătăţi şi mai mult şi „poate să coboare din pat pentru perioade scurte de timp”, a anunţat luni spitalul...  

Germania: O mare gaură în bugetul de stat produsă de pandemie

Pandemia de coronavirus a lovit puternic și economia germană. Se remarcă acest lucru și la încasările din taxe și impozite, arată Sabine Kinkartz într-o analiză...  

Cinci elevi de la colegiul militar din Breaza confirmați cu Covid. Șapte unități de învățământ din județul Prahova își suspendă cursurile pentru două săptămâni din cauza coronavirusului

Cum începe școala în ultimul dintre landurile germane, Baden-Württemberg: elevii trebuie să declare că din câte știu nu au Covid-19 și nu au intrat în contact cu bolnavi / Masca – obligatorie tot timpul pentru profesori, parțial pentru elevi

Veste bună pentru companiile aeriene: Comisia Europeană extinde până în martie 2021 suspendarea normelor privind sloturile orare de pe aeroporturi

Comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a anunțat luni că vrea să extindă până în 27 martie 2021 o măsură…

Vot urna alegeri

Deputații au aprobat votare timp de două zile pentru diaspora la alegerile parlamentare

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni un amendament la proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor legi în materie electorală, potrivit căruia alegătorii români...  

Teste inițiale pentru elevii de clasa a VIII-a au fost publicate de Ministerul Educației, la materiile la care nu există încă manuale din cauza eșecului licitației

Grupul parlamentar Pro Europa a devenit Pro România. Ciolacu: „Aţi trecut de la dimensiunea europeană la dimensiunea naţională”

Grupul parlamentar Pro Europa din Camera Deputaţilor, format din deputații care au migrat la partidul lui Victor Ponta, şi-a schimbat denumirea devenind grupul Pro România,...  

Raed Arafat: Recomandarea este ca alegătorii să vină cu mască de acasă pe 27 septembrie

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat luni că este recomandat ca alegătorii să îşi aducă propria mască în momentul în care se...  

jurnalisti conferinta teren pexels3

Raport UNESCO: Creştere puternică a numărului de agresiuni împotriva jurnaliştilor în timpul manifestaţiilor pe plan mondial, mai ales din partea forțelor de ordine

Toți cei 15 candidați propuși de Partida Romilor pentru Consiliul local al unei comune din Suceava au același nume

Comuna Verești înregistrează o situație inedită la alegerile locale din 27 septembrie 2020, scriu jurnaliștii de la publicația locală Monitorul de Suceava. Potrivit acestora, pe...  

Berlusconi a ieşit din spital, unde a fost tratat împotriva COVID-19: „Am scăpat şi de data asta”

Fostul premier italian Silvio Berlusconi (84 de ani), internat din 3 septembrie din cauza unei infecţii pulmonare grave cauzate de COVID-19, a ieşit luni din...  

O treime dintr-un an școlar fără școală înseamnă o pierdere de 3% pe an a veniturilor viitoare ale elevilor și o creștere economică cu 1,5% mai mică pentru o țară, estimează un raport OECD făcut de Eric Hanushek. Pentru SUA prognoza arată o scădere a PIB de 14 mii de miliarde de dolari

VIDEO Sute de elevi s-au îmbulzit la poarta Colegiului Național „Sf. Sava” pentru schimbul de tură din scenariul hibrid

Peste drum de sediul Ministerului Educației, unde oficialii rupți de realitatea de pe teren au redactat regulile începerii unui an școlar în vreme de pandemie,...  

Birocrație dusă la absurd: Mama unei fetițe nu a primit pașaport pentru fiica minoră, cerându-i-se prezentarea tatălui decedat ”la sediul serviciului nostru”

Angajații Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte din Bucureşti au respins solicitarea unei femei care ceruse eliberarea unui pașaport pentru fiica…

Cădere fără precedent a Produsului Intern Brut în multe ţări din G20, în trimestrul al doilea, din cauza pandemiei / Singura țară din grup care a înregistrat creștere a fost China

VIDEO Protest cu porci “zburători” la Ministerul Educației, față de lipsa tabletelor promise în școli: Toate măsurile au avut un puternic iz electoral / E o pasare a responsabilității de la o instituție la alta

ULTIMA ORĂ 692 de noi cazuri de Covid-19 depistate în România din 7331 de teste / Alte 22 de decese raportate / 456 de pacienți internați la Terapie Intensivă

692 de noi cazuri de Covid-19 au fost depistate în România din 7331 de teste prelucrate, iar alte 22 de…

Reprezentanții elevilor, ai părinților și ai sindicatelor îi solicită premierului Orban modificarea ordinului comun cu regulile sanitare pentru școli: A generat confuzie / Lipsa unor reguli clare a determinat instaurarea panicii în rândul elevilor, studenților, părinților și salariaților din învățământ

Laboratoare din Franţa şi Suedia confirmă otrăvirea cu Noviciok a opozantului rus Alexei Navalnîi

Guvernul german a anunţat luni că alte două laboratoare au confirmat în mod independent că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent...  

Premieră în educație: Cine sunt cei 2 secretari de stat oficial în concediu pentru a-și face campanie electorală / Debut de școală cu licitații ratate pentru tablete și manuale și promisiuni neonorate după 3 luni de vacanță

Yoshihide Suga, șeful de cabinet al premierului demisionar Shinzo Abe, a câștigat președinția partidului de guvernământ din Japonia, urmând să fie instalat premier

USR: În sistemul de educaţie domneşte haosul. Este cazul ca responsabilii să îşi asume vina şi, dacă există onoare, să îşi prezinte demisia

Uniunea Salvaţi România consideră că în sistemul de educaţie „domneşte haosul” şi că este cazul ca „responsabilii pentru această situaţie…

Alegeri municipale în Rusia: Doi susţinători ai lui Navalnîi au fost aleşi la Tomsk, oraşul unde opozantul a fost otrăvit / Partidul lui Putin s-a prăbușit, obținând mai puțin de jumătate din scorul de la scrutinul precedent, din 2015

scoala

Aproximativ 2,8 milioane de elevi din România încep astăzi cursurile în condițiile pandemiei de coronavirus/ În 263 de unități, elevii fac școală online, conform scenariului roșu

Italia începe școala cu 5.000 de clase nou create, 5.000 de clase vechi mărite și purtarea obligatorie a măştii

Luni, în Italia, majoritatea celor aproximativ 8 milioane de elevi revin la şcoală, după şase luni de închidere a unităţilor de învăţământ. O carantină imediată...  

INTERVIU Pascal Bruckner: ”Darul longevității poate deveni otravă. Dar, există antidoturi”

Pascal Bruckner, parizian, filozof și scriitor, bun prieten cu Alain Finkielkraut, este un polemist prin natură și profesie, așa cum se poate observa citind ”Tirania...  

Foto: Canalul Panama / Sursa: pixabay.com

Canalul Panama, care face legătura între oceanele Atlantic și Pacific fiind una dintre cele mai utilizate rute comerciale din lume, este amenințat de încălzirea globală și se află în căutare disperată de… apă

Grupul farmaceutic Astra Zeneca a reluat studiul clinic în Marea Britanie asupra vaccinului anti-Covid dezvoltat de Universitatea din Oxford. Testele au fost întrerupte, după ce un voluntar s-a simțit rău

Alba Iulia: Doi profesori de la Seminarul Ortodox și 4 elevi de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazu” au fost confirmați cu COVID-19

Începutul anului școlar la Seminarul Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia a fost amânat, au anunțat mai mulți părinți și elevi duminică seara. Decizia a...  

Venezuela: Maduro suspendă reluarea fizică a şcolii pentru restul anului din cauza COVID-19

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat că şcoala nu se va relua fizic în acest an în ţara sa din cauza pandemiei de coronavirus, relatează...  

Uniunea Europeană, extrem de iritată de Boris Johnson, care acuză Bruxelles-ul de planificarea unei „blocade alimentare”

Tensiunile dintre foștii aliați, ca urmare a dorinței Regatului Unit de a inversa parțial acordul deja semnat privind ieșirea din UE, au escaladat din nou...  

Monica Anisie, mesaj la începutul anului școlar: Dragi elevi, în voi este forța, alături de noi, de a depăși orice obstacol

Ministrul Educației, Monica Anisie, a transmis, luni dimineață, în prima zi de școală, un mesaj pe Facebook profesorilor și elevilor, cărora le-a spus că urmează...  

Semn de ”liniștire a apelor” în Mediterana: Nava turcească de cercetări, care a provocat disputele cu Grecia, s-a întors în port

Turcia a trimis pe 10 august nava de cercetări seismice Oruc Reis în apele de lângă o insulă grecească. Ea și-a prelungit misiunea de trei...  

India se gândește să autorizeze de urgență un vaccin împotriva COVID-19 aflat încă în studii clinice/ În ultima lună au fost raportate zilnic peste 1000 de decese, iar țara a depășit 4,75 milioane de infectări