
Autobiografia prinţului Harry, „Spare”, cea mai rapid vândută vreodată carte de non-ficţiune – Sky News
Volumul de memorii al prinţului Harry, intitulat „Spare” („Rezerva”), este cartea de non-ficţiune cea mai rapid vândută vreodată, a anunţat marţi Sky News citând editorul, care a precizat că a înregistrat până acum vânzări de 400.000 de exemplare din ediţiile hardcover, ebook şi audio, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Sky News citează editura Penguin Random House care a declarat că volumul de memorii al ducelui de Sussex „a depăşit chiar şi aşteptările noastre cele mai optimiste”, adăugând că singurele cărţi care s-au vândut mai mult în prima zi a lansării lor au fost romanele din seria Harry Potter.
Controversata autobiografie a prinţului Harry, a cărei ediţie în limba spaniolă a fost pusă din greşeală în vânzare mai devreme decât fusese planificat, a fost lansată în mod oficial marţi, numeroşi cititori aşteptând la coadă pentru a achiziţiona un exemplar din ediţia hardcover a volumului de memorii al ducelui de Sussex.
Cartea a atras atenţia în întreaga lume datorită dezvăluirilor sale privind acuzaţiile lansate de prinţul lui Harry la adresa tatălui său, regele Charles al III-lea, mamei sale vitrege, Camilla, şi fratelui său mai mare, prinţul William.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„cea mai rapid vândută vreodată” – Daca cineva avea vreo indoiala vis-a-vis de scopul exact al demersului mahalagist al lui Harry (imboldit de nevasta-sa, evident).
Si-a vandut familia , pentru niste bani :))
Nu as da nici 2 lei pe asa ceva si nici nu as citi-o daca as avea-o. Am incercat sa vizionez primul episod din serialul de film si m-am plictisit dupa vreo 10 minute.
Ce legatura are ‘palaria’ cu monarhia? Dupa moartea lui Diana, Harry a crescut cautindu-si mama in oricare femeie din jurul lui si traieste asta acum cu o Actrita care isi joaca rolul vieti ei. Este mai mult o reflectie a ‘pierderi de sine’ prin care toti trecem la un moment dat prin viata, ce legatura are asta cu Monarhia?
in loc sa stea linistit sub paturica monarhiei, s-a lasat prostit si acum trebuie sa produca ceva.
au ajuns bogatii planetei sa se planga de viata grea :))
Ura!
Așteptăm și memoriile altui neînțeles, Marius Iorgulescu.