G4Media.ro

Autocar cu cincisprezece cetăţeni ucraineni, blocat la Năneşti, după ce drumurile din…

sursa foto: IPJ Vrancea

Autocar cu cincisprezece cetăţeni ucraineni, blocat la Năneşti, după ce drumurile din zonă au fost închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Un autocar cu cincisprezece cetăţeni ucraineni a rămas blocat, la Năneşti, după ce drumurile din zonă au fost închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, aceştia urmând să primească asistenţă din partea autorităţilor locale până vor putea să îşi continue drumul spre Constanţa, a anunţat, sâmbătă, prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, conform Agerpres.

„Sunt la Năneşti, în acest moment, 15 ucraineni într-un autocar. Aceştia au ajuns la secţia de poliţie şi vor fi transferaţi la primăria comunei Năneşti, acolo unde li se vor acorda toate ajutoarele de care au nevoie, urmând ca, după ce ajung utilaje de deszăpezire în zonă, să îşi continue drumul spre Constanţa. Nu ştim dacă sunt şi minori printre aceştia, dar nevoia şi riscurile sunt aceleaşi şi le acordăm atenţie şi prioritate zero pentru a-i feri de orice risc”, a declarat Nicuşor Halici.

Prefectul a precizat că, încă din cursul zilei de vineri, autorităţile locale au luat măsuri pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care ar putea rămâne înzăpezite, mai ales în zona de sud a judeţului.

„De ieri după-amiază am dispus colegilor mei să ia legătura cu toate Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, cu prioritate cele din zona de sud, şi toate localităţile s-au pregătit cu spaţii de cazare temporare, în care puteau pune la dispoziţie cetăţenilor chiar şi paturi, dar cel puţin căldură, alimente, băuturi calde, până când aceştia puteau să-şi reia deplasarea fără riscuri. (…) De asemenea, forţele de ordine şi-au ridicat gradul de alertă şi şi-au mărit efectivele prezente în teren, pentru a putea dirija sau limita accesul în zonele cu risc”, a spus Halici.

În ultimele 24 de ore, sute de autovehicule, printre care şi mai multe microbuze şi autocare, au rămas înzăpezite pe şoselele din Vrancea, la acest moment 11 drumuri judeţene şi opt drumuri naţionale fiind închise.

Sâmbătă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decretat stare de alertă în judeţul Vrancea, ca urmare a situaţiei generate de fenomenele meteo periculoase.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Minori nu știm dacă sunt, am înțeles, dar încorporabili sunt? Nu de alta , poate facem schimb cu unii de p-aci cu capetele înfierbântate care vor nucleare ?

  2. Și dacă sunt încorporabili (deh, arcanul e mai modern acuma o salvare, o miliție, ceva….), cum e cu slava…. ? SLAVĂ PĂCII !