G4Media.ro

Autoritatea de reglementare a energiei din Germania: Nord Stream 2 nu va…

Sursa foto: Nord-Stream.com

Autoritatea de reglementare a energiei din Germania: Nord Stream 2 nu va fi autorizat înainte de jumătatea anului 2022

Nicio decizie cu privire la autorizarea gazoductului Nord Stream 2 nu este aşteptată înainte de mijlocul anului 2022, a anunţat, joi, autoritatea de reglementare în energie din Germania (Bundesnetzagentur), care în luna septembrie a suspendat procedura de autorizare din cauza unui obstacol juridic, transmite AFP, citată de Agerpres.

Decizia de a autoriza deschiderea acestei conducte care face legătura între Rusia şi Germania „nu va fi luată în primul semestru din 2022”, a declarat joi preşedintele Bundesnetzagentur, Jochen Homann, într-o conferinţă de presă.

La începutul lunii septembrie, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot transporta anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. Ulterior, prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul „gaz tehnic”, în aşteptarea aprobărilor necesare din partea autorităţilor germane pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei.

Însă, în luna noiembrie, Bundesnetzagentur a anunţat că a decis să suspende procesul de autorizare a conductei Nord Stream 2, deoarece grupul cu sediul în Elveţia care stă în spatele acestui proiect (Nord Stream 2 AG) trebuie să înfiinţeze o companie în conformitate cu legislaţia germană pentru a putea obţine o autorizaţie de funcţionare.

„Societatea Nord Stream AG ne-a înştiinţat că a înfiinţat această nouă companie”, a precizat, joi, Jochen Homann. Însă, procedura de autorizare nu va fi reluată decât atunci când „documentele doveditoare vor fi trimise autorităţii pentru ca aceasta să le poată controla”, a adăugat Homann.

Autorizaţia eliberată de autorităţile germane este una din ultimele etape înainte ca gazoductul Nord Stream 2 să poată fi pus în serviciu, având în vedere că lucrările de construcţie s-au terminat. Ulterior, Comisia Europeană urmează să se pronunţe la rândul său asupra autorizării.

Oficialii de la Berlin au subliniat că decizia de suspendare a procedurilor de autorizare nu are un caracter politic, chiar dacă proiectul Nord Stream 2 este în mijlocul tensiunilor geopolitice dintre Rusia şi Ucraina.

Nord Stream trebuie în special să dovedească faptul că a transferat „active esenţiale şi resurse umane” către divizia germană, aşa cum a decis în luna noiembrie autoritatea de reglementare. Ulterior, autorizarea emisă de Bundesnetzagentur va trebui trimisă către Comisia Europeană, care are la dispoziţie mult mai mult timp pentru a se ocupa de acest dosar, a precizat Jochen Homann.

În replică, o serie de surse citate de Reuters susţin că având în vedere profitul record înregistrat de Gazprom în trimestrul al treilea al acestui an, ca urmare a preţurilor ridicate la gaze de pe piaţa europeană, grupul rus nu va începe să pompeze gaze prin conducta Nord Stream 2 până când nu va obţine autorizaţiile necesare şi nici nu va presa Germania să urgenteze procesul de autorizare.

Pomparea de gaze în conducta Nord Stream 2 fără aprobarea autorităţilor germane ar declanşa o amendă modestă, însă, având în vedere că în Germania are loc în prezent o tranziţie de putere, iar relaţiile Rusiei cu Occidentul sunt deja tensionate, Gazprom este mulţumit să aştepte, susţine una dintre sursele citate de Reuters. Cea de a doua sursă citată de Reuters a spus că şefii de la Gazprom sunt mulţumiţi de situaţia actuală şi se aşteaptă ca şi anul viitor să existe un deficit de aprovizionare pe piaţa gazelor, ceea ce va menţine preţurile la un nivel ridicat.

Sursa foto: Nord-Stream.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...