G4Media.ro

Autoritatea Electorală dezvoltă o aplicaţie online dedicată digitalizării şi modernizării controlului finanţării…

Foto: Unsplash / Glenn Carstens-Peters

Autoritatea Electorală dezvoltă o aplicaţie online dedicată digitalizării şi modernizării controlului finanţării partidelor politice

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) dezvoltă o aplicaţie online dedicată digitalizării şi modernizării activităţii de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, care are ca scop creşterea nivelului de transparenţă în domeniu.

Având în vedere că reprezentanţii partidelor politice vor fi printre principalii utilizatori ai noii aplicaţii informatice, intitulată THALES, AEP a organizat, miercuri, un workshop de testare a aplicaţiei, la care au participat reprezentanţi ai formaţiunilor politice. Scopul acestei întâlniri de lucru a fost identificarea celor mai bune practici în ceea ce priveşte modalitatea de încărcare a datelor în cele patru module ale aplicaţiei, de a stabili o strategie comună de lucru şi de a identifica soluţii de optimizare a activităţii AEP.

În cadrul întâlnirii, preşedintele AEP le-a transmis participanţilor că implementarea acestei aplicaţii are ca scop general debirocratizarea activităţii de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Astfel, în vederea efectuării controlului, documentele prevăzute de legislaţia în vigoare vor fi încărcate electronic în aplicaţie, nemaifiind necesară depunerea lor în format fizic la AEP.

Dezvoltarea acestei aplicaţii face parte din demersurile întreprinse de AEP pentru pregătirea temeinică şi din timp a celor patru tipuri de alegeri care vor avea loc anul viitor.

THALES va fi utilizat începând din 1 noiembrie.

AEP implementează, în calitate de beneficiar, în perioada 25 ianuarie – 31 decembrie, proiectul „DIGI-EMB – Digitalizare pentru creşterea nivelului transparenţei eticii şi integrităţii activităţilor de management electoral şi finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale”.

În septembrie vor fi organizate sesiuni de instruire atât a angajaţilor AEP, cât şi a reprezentanţilor formaţiunilor politice privind modul de operare a THALES. Ulterior, AEP va oferi tuturor persoanelor interesate sprijinul necesar operării aplicaţiei şi va organiza periodic sesiuni de instruire pentru reprezentanţii formaţiunilor politice şi ai competitorilor electorali.

Proiectul este finanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului este creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, dar şi în cadrul partidelor politice din România, prin implementarea unor măsuri de prevenire a corupţiei, aplicarea mecanismelor, procedurilor şi normelor de etică şi integritate, precum şi îmbunătăţirea cunoştinţelor şi competenţelor în ceea ce priveşte prevenirea corupţiei.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 10 milioane de lei, din care cheltuieli eligibile aproape 9,6 milioane de lei (valoarea nerambursabilă este de 8.042.907,64 de lei, iar contribuţia proprie a beneficiarului de 1.533.822,03 lei) şi cheltuieli neeligibile 446.160,74 de lei.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează