G4Media.ro

Autorităţile bulgare interzic trecerea autocamioanelor pe Podul Prieteniei de la Giurgiu

Sursa Foto: Radio România/ Autor: Petru Hirtescu

Autorităţile bulgare interzic trecerea autocamioanelor pe Podul Prieteniei de la Giurgiu

Oficialităţile de la Sofia interzic trecerea autocamioanelor pe Podul Prieteniei de la Giurgiu din cauza condiţiilor de iarnă severă din ţara vecină, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citată de Agerpres.

Astfel, CNAIR face un apel la conducătorii de autocamioane să manifeste înţelegere şi respect faţă de restricţiile impuse de partea bulgară până când aceasta va permite din nou reluarea circulaţiei fără restricţii.

„Această măsură are drept scop evitarea unor timpi de aşteptare inutili, dar şi a blocajelor pe partea română în zona frontierei dintre România şi Bulgaria.”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, CNAIR îi sfătuieşte pe şoferii de autocamioane care se îndreaptă spre frontiera cu Bulgaria de la Giurgiu să oprească pe traseu în zone sigure, până se va debloca situaţia.

Totodată, reprezentanţii CNAIR recomandă utilizarea altor puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria.

„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.”, se mai precizează în comunicat. 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează