G4Media.ro

Autoritățile chineze din Shanghai anunţă alte două runde de testări în masă…

Sursa foto: AFP

Autoritățile chineze din Shanghai anunţă alte două runde de testări în masă împotriva COVID-19

Primăria din Shanghai a anunţat marţi alte două runde de testare în masă împotriva COVID-19 pentru cei mai mulţi dintre cei 25 de milioane de locuitori ai metropolei chineze într-un interval de trei zile, invocând nevoia de depistare a infectărilor asociate cu un focar apărut într-un club de karaoke, informează Reuters, citată de Agerpres.

Guvernul local a anunţat pe contul său de pe platforma online WeChat că toţi rezidenţii din nouă dintre cele 16 districte ale oraşului vor trebui să se testeze de două ori, de marţi până joi. Rezidenţii din anumite zone ale altor trei districte vor trebui să se supună şi ei unor astfel de teste.

Testele sunt necesare din cauza multiplelor infecţii COVID-19 care au fost depistate în această săptămână şi care au fost asociate cu un club de karaoke, vizitat de locuitori din mai multe districte din Shanghai.

„Nicio familie şi nicio persoană nu trebuie să absenteze de la aceste teste”, au anunţat autorităţile din metropola chineză.

În timpul perioadei de testare, persoanele care locuiesc în districtele afectate vor trebui să prezinte rezultatul negativ al unui test realizat cu cel mult două zile în urmă pentru a putea să-şi părăsească locuinţele.

Plasarea oraşelor în lockdown şi campaniile repetate de testare în masă, părţi ale politicii de „zero COVID” pe care China o implementează pentru a eradica focarele de coronavirus, au redus considerabil numărul cazurilor, însă multe dintre aceste măsuri au stârnit nemulţumirea populaţiei şi au avut impacturi negative asupra economiei.

Shanghai a raportat opt noi cazuri de COVID-19 cu transmitere locală luni, din care şapte au fost depistate în zone plasate în carantină.

Municipalitatea chineză a cerut deja tuturor districtelor sale să organizeze campanii de testare în masă a rezidenţilor în fiecare weekend până la sfârşitul lunii iulie. Rezidenţii trebuie, de asemenea, să se testeze singuri la fiecare trei zile pentru a putea să aibă acces în spaţii publice, precum centre comerciale şi mijloace de transport în comun.

Deşi Shanghai, cel mai populat oraş al Chinei, a ridicat în iunie lockdownul de două luni impus celor 25 de milioane de locuitori ai săi, continuă să impună restricţii privind deplasarea rezidenţilor, de fiecare dată când un caz de COVID-19 este depistat în afara zonelor aflate în carantină.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Ce ne-o trag chinezii…

  2. Chinezii sunt sclavii ocultei UE. Primesc ordine de la Bruxelles. Repede Chinexit!!! Afara din UE. Huuu…

  3. Eu zic sa dam afara China din UE