G4Media.ro

Autorităţile din Azuga anunţă startul sezonului de schi: au fost pornite tunurile…

Sursa foto: Captură video

Autorităţile din Azuga anunţă startul sezonului de schi: au fost pornite tunurile de zăpadă

Azuga este prima dintre staţiunile de pe Valea Prahovei care anunţă că dă startul sezonului de iarnă, autorităţile locale transmiţând că au pornit tunurile care produc zăpadă artificială. Preţurile pentru transportul pe cablu rămân cele din sezonul trecut, relatează News.ro.

„Suntem primii care dăm startul sezonului de iarnă! Azuga este favorizată de amplasarea geografică unică. O staţiune între munţi, care oferă tuturor posibilitatea de a practica schiul încă din decembrie, înainte de sărbători. Aducem şi o veste bună în contextul economic actual: păstram tarifele la transportul pe cablu la nivelul celor de anul trecut”, a transmis primarul oraşului Azuga, George Barbu.

Potrivit oficialilor administraţiei locale, la Azuga au fost puse în funcţiune 15 tunuri de zăpadă mobile şi 5 tunuri fixe. Dacă temperaturile se menţin scăzute, acţiunea de înzăpezire va continua, astfel încât de Crăciun pârtia de începători din staţiune şi o parte a pârtiei Sorica ar putea fi practicabile.

Pârtia Sorica este deservită din acest sezon de un telescaun nou.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Vai de capul lor, ca aia nu e partie de schi, e deal pentru terminat schiuri.

  2. Este un proverb:
    Vulpea ,la strugurii care nu ajunge,zice că,,sunt acrii „

  3. Azuga trage cu Bazuga